Ziua Naţională pentru Adopţie. Câți copii pot fi adoptați în România

Ziua Naţională pentru Adopţie este marcată pe data de 2 iunie, începând din anul 2014, cu scopul de a promova adopţiile şi propunerea de soluţii pentru simplificarea procedurilor din domeniu. Totodată, este un prilej pentru promovarea valorilor fundamentale ale familiei şi pentru sublinierea importanţei faptului că fiecare copil trebuie să aibă o familie în care să crească şi să se simtă iubit.

Conform datelor Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANDPDCA), citate de Agerpres.ro, la sfârșitul lunii septembrie 2020, în România erau 7.822 de copii adoptabili. Numărul acestora a crescut în urma demersurilor ANDPDCA de la 3.985 copii adoptabili, la sfârşitul lunii iunie 2020.

La 30 iunie 2020 erau protejaţi în sistemul de protecţie specială, în baza unei măsuri de protecţie specială, 49.765 de copii. Dintre aceştia, 12.175 erau îngrijiţi în familia extinsă (rude), iar 37.590 erau îngrijiţi în familii substitut (familii/persoane şi asistenţi maternali) şi în instituţii.

În același timp, la 30 septembrie 2020, se aflau înregistrate în evidenţa Registrului Naţional pentru Adopţii (RNA), 2.609 persoane/familii atestate în cadrul procedurii adopţiei interne şi 55 de persoane/familii atestate în cadrul procedurii adopţiei internaţionale.

În anul 2019 au fost adoptaţi 1.286 de copii, dintre care 1.264 de copii au fost adoptaţi naţional şi 22 de copii au fost adoptaţi internaţional.

Datelor aflate în evidenţa RNA arată că, până pe 30 septembrie 2020, au fost adoptaţi 744 copii. Dintre aceștia, 729 copii au fost adoptaţi naţional şi 15 copii internaţional, în condiţiile unor restricţii determinate de pandemia de COVID-19, care au dus la suspendarea activităţilor instanţelor.

Adopţia reprezintă o şansă la o viaţă mai bună pentru toţi copiii care nu se pot reîntoarce în familia biologică. Toţi factorii de decizie implicaţi în procesul adopţiei urmăresc într-un ritm susţinut integrarea în familii, prin această procedură a adopţiei, a copiilor declaraţi adoptabili din punct de vedere legal.

Proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost iniţiat în aprilie 2013, de către 11 parlamentari. Propunerea legislativă a fost adoptată de plenul Senatului la 29 octombrie 2013, şi de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2014.

Legea nr. 21/2014 privind instituirea Zilei Naţionale pentru Adopţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/17 martie 2014, prevede ca autorităţile şi instituţiile publice, organismele neguvernamentale, reprezentanţele diplomatice ale României, precum şi alte instituţii româneşti din străinătate să organizeze programe şi manifestări de promovare a adopţiei dedicate acestei zile, activităţile urmând a fi coordonate de către Oficiul Român pentru Adopţii.

Totodată, se acordă posibilitatea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi celei de Televiziune (SRTv), în calitate de servicii publice, să includă în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Oficiul Român pentru Adopţii a fost desfiinţat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 11 din 2014 şi s-a înfiinţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), care i-a preluat atribuţiile. În 2019, prin Hotărârea Guvernului nr. 1002/2019, a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) prin preluarea activităţilor şi atribuţiilor de la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi Copii şi Adopţii (ANDPDCA) are misiunea de a proteja şi promova drepturile copiilor şi ale persoanelor cu dizabilităţi din România.

Fie că este vorba de copii aflaţi în diferite situaţii de vulnerabilitate sau adulţi cu dizabilităţi, rolul său este de a folosi toate pârghiile legale şi instituţionale pentru a se asigura că drepturile celor pentru care lucrează sunt respectate.

Sursa foto: Pexels

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close