Zi liberă pentru elevi săptămâna viitoare, de Ziua Internaţională a Educaţiei

Elevii şi preşcolarii nu vor face ore marţi, 5 octombrie, de Ziua Internaţională a Educaţiei, a declarat inspectorul Larisa Gojnete, de la Inspectoratul Şcolar Bucureşti, citată de Digi24.ro.

elefant.ro

Pentru cadrele didactice această zi liberă este cuprinsă în contractul colectiv de muncă.

Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie, începând cu anul 1994. A fost desemnată de UNESCO şi marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice din întreaga lume.

Pentru ca această zi să fie recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice Education International a lansat, la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei pe care o aduc în procesul educaţional la nivel mondial.

Totodată, a fost instituit Premiul Hamdan (2008) pentru a recompensa performanţele profesorilor.

În anul 2016, când s-au împlinit 50 de ani de la adoptarea „Recomandării privind statutul profesorilor”, Ziua Mondială a Educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

answear.ro

Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educaţie de calitate şi subliniază că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, ci şi de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor.

În anul 2017, când s-au împlinit 20 de ani de la „Recomandarea UNESCO privind statutul cadrelor didactice din învăţământul superior”, Ziua Educaţiei a fost sărbătorită sub sloganul „Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor”, reluând tema din 2015.

În România, Ziua Educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de liderii sindicatelor din învăţământul preuniversitar.

Sursa foto: Pexels

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close