UNICEF: Închiderea școlilor are efecte mai grave decât riscurile de răspândire a COVID dacă rămân deschise

Beneficiile continuării activității școlilor sunt mai importante decât costurile implicate de închiderea lor, arată un raport oficial al UNICEF, dat publicității astăzi, înaintea Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului.

elefant.ro

Conform studiului, care a analizat date provenind din 87 de țări, școlile nu se numără printre principalele mijloace de transmitere comunitară a COVID-19, copiii contractând virusul mai degrabă în afara unităților școlare.

Studiul „Averting a Lost COVID Generation [Prevenirea pierderii unei generații din cauza COVID]” este primul raport al UNICEF ce descrie pe larg numeroasele consecințe grave pentru copii, pe fondul prelungirii pandemiei.

Acesta arată că, deși copiii infectați prezintă simptome ușoare, numărul infectărilor este în creștere, iar impactul pe termen lung asupra educației, nutriției și bunăstării poate afecta viața unei generații întregi de copii și tineri.

De la începutul pandemiei de COVID-19, circulă constant un mit potrivit căruia copiii sunt rareori afectați de această boală. Este cât se poate de neadevărat”, a declarat Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF.

Potrivit acesteia, „copiii se pot îmbolnăvi și pot răspândi boala, dar acesta este doar vârful aisbergului pandemic. Întreruperea serviciilor cheie și creșterea vertiginoasă a ratei de sărăcie reprezintă cel mai mare pericol pentru copii. Cu cât durează mai mult criza, cu atât impactul ei asupra educației, sănătății, nutriției și bunăstării copiilor va fi mai profund. Viitorul unei generații întregi este în pericol”.

answear.ro

Conform raportului, pe 3 noiembrie, în 87 de țări ce dețin date dezagregate în funcție de vârstă, copiii și adolescenții sub 20 de ani reprezentau 1 din 9 cazuri de COVID-19, adică 11% dintre cele 25,7 de milioane de infectări raportate de către aceste state.

Raportul menționează că, deși copiii pot transmite virusul altor copii și persoanelor mai în vârstă, există puternice indicii care arată că, în cazul în care se aplică măsuri de siguranță elementare, beneficiile nete ale continuării activității școlilor sunt mai importante decât costurile implicate de închiderea lor. Școlile nu reprezintă unul dintre principalele mijloace de transmitere comunitară, iar copiii iau virusul mai degrabă în afara unităților școlare.

Conform raportului, întreruperea serviciilor medicale și sociale esențiale pentru copii, cauzată de COVID-19, reprezintă cel mai mare pericol pentru aceștia.

Pe baza noilor date generate de studiile întreprinse de UNICEF în 140 de țări, raportul menționează că: 

  • Aproximativ o treime dintre țările analizate a înregistrat o scădere de cel puțin 10% a acoperirii serviciilor medicale, precum vaccinări de rutină, tratament ambulatoriu pentru bolile infecțioase ale copilăriei și servicii de sănătate a mamei. Frica de infectare reprezintă o cauză majoră. 
  • În 135 de țări, acoperirea serviciilor de nutriție adresate femeilor și copiilor a scăzut cu 40%. În octombrie 2020, la nivel mondial, 265 de milioane de copii nu aveau în continuare acces la mesele oferite în școli. Peste 250 de milioane de copii sub 5 ani s-ar putea să nu beneficieze de programele de suplimentare cu vitamina A.
  • 65 de țări au raportat o scădere a vizitelor la domiciliu efectuate de asistenții sociali în septembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Alte date alarmante prezentate în cadrul raportului sunt:

  • În noiembrie 2020, închiderea școlilor la nivel național în 30 de țări afectează 572 de milioane de elevi, adică 33% din totalul elevilor la nivel mondial.
  • Potrivit estimărilor, întreruperea prelungită a serviciilor și creșterea ratei de subnutriție pot duce la 2 milioane de noi decese în rândul copiilor și 200.000 de noi cazuri de copii născuți morți, într-un interval de 12 luni.
  • Alte 6-7 milioane de copii sub 5 ani se vor confrunta cu pierderi în greutate sau subnutriție acută în 2020, o creștere de 14% ce va însemna, lunar, peste 10.000 de noi decese în rândul copiilor, mai ales în Africa Subsahariană și Asia de Sud.
  • La nivel mondial, se estimează că numărul copiilor afectați de sărăcie multidimensională – fără acces la educație, sănătate, locuințe, nutriție, salubritate și apă – a crescut cu 15%, adică cu 150 de milioane de copii, la mijlocul lui 2020.

Pentru a răspunde acestei crize, UNICEF îndeamnă guvernele și partenerii:

  1. Să se asigure că toți copiii au acces la educație, inclusiv prin eliminarea decalajului digital
  2. Să garanteze acces la servicii de nutriție și sănătate și să se asigure că sunt disponibile vaccinuri la prețuri accesibile pentru fiecare copil
  3. Să sprijine și să protejeze sănătatea mintală a copiilor și tinerilor și să pună capăt abuzului, violenței de gen și neglijării copiilor
  4. Să crească accesul la apă potabilă sigură, salubritate și igienă și să oprească degradarea mediului și schimbările climatice
  5. Să reducă sărăcia infantilă și să asigure o redresare incluzivă tuturor
  6. Să își dubleze eforturile menite să protejeze și să sprijine copiii afectați de conflicte, dezastre și strămutări și familiile acestora

Sursa foto: Pexels

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close