Traditii de familie. 26 de idei pentru un Craciun de neuitat pentru copii!

Perioada Sarbatorilor de iarna este un moment perfect pentru a initia cateva ritualuri frumoase de familie care sa-i adune laolalta pe toti membrii acesteia. Din acest punct de vedere, chiar nu conteaza ce ritual de familie alegeti. Fie ca este vorba de spectacole jucate de toti membrii familiei, un fel de mancare special, o modalitate speciala de a-ti pune dorinte pentru anul care urmeaza sau interpretarea unei anumite melodii la masa de sarbatoare, – cel mai important este ca, peste ani si ani, cei mici deveniti adulti sa-si aminteasca de aceste momente cu bucurie si cu duiosie si, eventual, sa continue, la randul lor, aceste minunate traditii preluate din casa parinteasca.

elefant.ro

Poate ca ai deja in familie anumite traditii cu ocazia Craciunului si a Revelionului sau poate ca faceti anumite lucruri fara sa fi constientizat pana acum cat de importante sunt pentru copii. Sau poate ca nu le faci, dar ai cateva idei frumoase.

Iata cateva idei, pentru inspiratie!

6 lucruri pe care doar familiile fericite le fac ZILNIC

Cand copilul nu se dezlipeste de telefon, tableta si calculator. Reguli pentru parinti in lumea digitala

BRADUL DE CRACIUN

  • Toti membrii familiei sa faca in fiecare an ornamente pentru impodobirea pomului.
  • Realizarea unui bradut special (din carton, hartie colorata, iuta, material, fetru, lemn etc)
  • Fiecare membru al familiei sa-si puna o dorinta si sa faca un ornament de brad care sa simbolizeze acea dorinta.
  • Impodobirea nu doar a bradului de acasa, ci si a unui brad de afara, pentru pasari, pe care sa-l impodobiti cu bucati de paine, fructe pentru pasari.

5 lucruri pe care le fac familiile cu adevarat fericite. Sunt atat de simple!

COLECTII SI ARHIVE

  • Adunati colectiile ornamentelor de Craciun realizate de cei din familie.
  • Poti aduna colectia tuturor ornamentelor realizate de copil, pe parcursul anilor.
  • In fiecare an, sa cumparati un ornament mai scump care sa ramana ca amintire speciala din acel an. Scrie anul pe o bucata de hartie pe care s-o pui in acel ornament.
  • In fiecare an sa cumparati editia de Craciun a unui ziar/reviste, o carte, un magnet pentru frigider etc.
  • Anual, la sfarsitul lunii decembrie, puteti „tipari” un ziar al familiei, in care sa fie relatate cele mai amuzante povestiri despre membrii familiei, animalele de companiei, sa va urati unii altora, dar si musafirilor, lucruri frumoase pentru noul an.
  • „Caseta cu comori” – intr-o caseta frumoasa si incapatoare, toata lumea, de la mic la  mare, sa puna cate un lucru care simbolizeaza ceva important din anul care se incheie.
  • Filmulete si fotografii de la masa festiva de Craciun sau din minutul dintre ani. Fotografiile pot fi adunate intr-un album special care sa fie revazut la fiecare final de an.

DESPARTIREA DE VECHIUL AN

  • Cumpara o lumanare cu imaginea anului care vine, pune-o pe masa, iar alaturi de ea pune lumanarea cumparata anul trecut. Aprinde lumanarea veche, insemnand despartirea de anul care se incheie, in timp ce lumanarea noua ramane intacta, deoarece noul an abia incepe.
  • In seara de Revelion, alungati toate relele care s-au intamplat in familie in ultimul an. Pentru aceasta, puteti scrie lucrurile neplacute pe biletele si sa le ardeti pe toate intr-un vas. Sau puteti umfla atatea baloane cate evenimente neplacute au avut loc si sa spargeti acele baloane.
  • Pregatiti un calendar sau un album special al familiei in care fiecare an are alocata o singura pagina. Pe aceasta pagina, fiecare membru al familiei isi scrie realizarile pe care le-a avut in acel an.
  • Pe parcursul anului, fiecare isi noteaza lucrurile despre care crede ca, mai tarziu, il va face sa zambeasca. In ajunul noului an, fiecare citeste aceasta lista cu lucruri placute care i s-au intamplat.

Ce fac parintii pe care ii asculta adolescentii

6 secrete sa-i ajutam pe copii sa fie responsabili fara sa se simta vinovati

MASA FESTIVA

  • In fiecare an, sa pregatiti un fel de mancare neobisnuit.
  • In fiecare an, sa aveti un anumit fel de mancare traditional.
  • Pentru masa de Revelion, pregatiti un chec in forma animalului al carui an urmeaza sa inceapa, conform zodiacului chinezesc.
  • Organizeaza o seara culinara: pregatiti impreuna cu copilul/copiii, felurile lor preferate de mancare, tort, prajituri etc.

Cei mai mari dusmani in relatia dintre mine si copilul meu. Si cum invatam impreuna sa-i controlam

Copilul e stresat? Reteta din 7 puncte care il va readuce in echilibru

CADOURI

  • Cu o luna inaintea Craciunului, roaga-l pe copil sa-i scrie o scrisoare lui Mos Craciun.
  • Cadourile nu trebuie puse neaparat sub brad. Copilul poate gasi in brad biletele agatate cu indicii ale locurilor unde sa fie cautate cadourile.
  • Organizeaza o „vanatoare de comori”: pentru a ajunge la cadou, copiii trebuie sa treaca mai multe etape de ghicitori amuzante. Poti face ca procesul cautarii cadourilor sa fie deosebit si sa ramana in amintirea copiilor.

Comunicarea cu copilul: 5 lucruri pe care nu trebuie să le spui

Ciocolata la copii: Cand si cat le dam, cum alegem ciocolata de calitate

JOCURI, SPECTACOLE, CONCURSURI

  • In fiecare an, puteti organiza un spectacol al familiei, un carnaval, un show de Revelion – parintii pentru copii, copiii pentru parinti, sau toti impreuna.
  • O loterie traditionala a familiei. Va fi foarte amuzant cand cadoul cumparat pentru mama va ajunge la frate, iar cadoul copilului va ajunge la… bunica lui. Desigur, regulile loteriei prevad schimbul de cadouri, astfel incat, papusa sau ursuletul de plus va ajunge, dupa o mica aventura, la copil.
  • „Prezentarea de moda”: fetitele se pot imbraca in hainele mamei si isi pot face un machiaj special.
  • „Turneul de Craciun/Revelion”: jocurile preferate ale familiei cu premii speciale.

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close