„Tantrumurile copilului de 2 ani sunt crize de nervi doar din perspectiva părintelui”. Oana Moraru, despre crizele etapelor de creștere a copilului

Părinții au tendința să decodeze schimbările comportamentale pe care le manifestă copiii lor în anumite etape de dezvoltare drept crize, drept manifestări negative.

elefant.ro

Însă, în opinia consultantului educațional Oana Moraru, fondatoarea școlii private Helikon, „amuzant pentru natura umană e că folosește termenul ”criză” pentru exact etapele de trezire individuală și de revendicare a propriei vieți la un nivel avansat de claritate și intenție”.

Într-o postare pe contul său de Facebook, expertul în educație, care are o bogată experiență de lucru cu copiii de toate vârstele, precum și vaste cunoștințe de psihologie și pedagogie, prezintă o privire asupra crizelor copilului și apoi a adultului la diferite vârste din perspectiva saltului în evoluție.

Această perspectivă îi ajută pe părinți să înțeleagă ce se întâmplă de fapt în mintea și în sufletul copiilor lor în perioadele de schimbare majoră.

Iată principalele etape de evoluție, de trezire din viața unui om enumerate de Oana Moraru și care sunt percepute, de regulă, drept crize:

1. Tantrumurile copilului de 2 ani sunt crize de nervi sau de plâns doar din perspectiva părintelui. Dar sunt, de fapt, semnul primei treziri: cel mic iese din stadiul simbiotic; a fost până acum manevrat constant; ”de astăzi, mă trântesc pe jos, tun și fulger, ca să anunț că am putere, că vreau putere, iar tu, adultul, trebuie să te apropii de mine negociind și fiind atent la ce vreau eu, ce îmi place, ce aleg. Dă-mi un pic de putere și mie!”

2. Opoziționismul copilului de 7 ani e văzut tot ca o problemă. Când, de fapt, el e la vârsta celei de-a doua mari desprinderi de ”uterul” emoțional al mamei. Vrea ca viața să îi aparțină; odată cu asta apar marile temeri și teme ale morții, ale iubirii, ale singurătății.

answear.ro

3. Agitația copilului de 9 ani este indicatorul celei de-a treia mari treziri. E conflictual, e intens, e dramatic, e în căutare de identitate socială. Începe să îți răspundă urât, să își dorească să aibă ultimul cuvânt. Nu e în crize, e în mijlocul unei uriașe clarificări despre sine, despre propriile plăceri, pasiuni, nevoi. Apar temele trădării, ale prieteniei pe viață, curiozități despre sexualitate.

4. 12 ani este vârsta celei mai mari treziri de până acum: vârsta standardului intern. Copiii chiar își aparțin de astăzi; nu mai aparțin părinților lor; de fapt, se ceartă cât mai des cu ei, resping tonul directiv și moralist. Este vârsta independenției, a găștilor și a marii realizări că părinții lor sunt și ei oameni, cu defecte. Este și vârsta când apar empatia și motivațiile intrinseci. Vârsta când se așază mare parte a caracterului. Dar și vârsta când apar depresiile sau alte tulburări emoționale dacă celelate mari treziri anterioare nu au fost suficient onorate de familie.

5. 15 ani e vârsta când misiunea părinților s-a cam încheiat. Încă au nevoie de tine, adultul, dar procesul de gândire este autonom. Ce a fost de transmis i-ai transmis. Cu ce ai vrut să-l echipezi pentru viață e bun dat și definitivat. De aici încolo trebuie să te așezi lângă ei ca partener și prieten, mușcându-ți limba de câte ori îți vine să dai comenzi sau să emiți judecăți superioare. E vârsta tentațiilor și a încercărilor periculoase. Vâsta când se învață lucrurile ”the hard way” – adică momentul în care greșelile trebuie să îi coste; când îi vezi suferind, dar nu ai de ce să te bagi, pentru că e suferința lor, cea de care au nevoie.

6. 21-23 de ani e vârsta la care încă nu știu ce vor, par derutați, între job-uri, aparent iresponsabili, dar relaxați. E vârsta primelor mari întrebări despre ce contează cu adevărat în viață și despre cum vor să și-o trăiască. De regulă, vor să și-o trăiască împotriva curentului – dacă sunt sănătoși și dacă au trecut cu bine prin celelalte treziri. Adică dacă cineva nu i-a virat către stereotipuri culturale, forțându-i și condiționându-i. E începutul marilor iubiri și ale durerilor mari de inimă. Cele din care învață să se deschidă vulnerabil spre dragoste adevărată sau să își pună armura, precaut și cu frică pentru o mare parte din restul vieții lor.

7. 40 de ani este vârsta marii treziri despre rolul meu în viața celorlalți. Dacă până acum am funcționat pe pilot automat, mi-am construit un cuib și l-am dotat cu toate cele, alergând după bani și protejând ce am, de acum încolo vreau ca viața mea să însemne mai mult.

8. După 50 de ani încolo este vârsta marii eliberări de sub o domninată hormonală care pare să-ți fi întunecat mințile toată viața. Știi deodată cine ești, înveți să nu mai înghiți nimic de la nimeni, îți aparții, te așezi în scaunul ființei tale. Îți vine tare de tot să râzi de tot ce te-a supărat până acum. Viața devine și mai productivă, și mai cu sens, și mai fără grabă.

9. După 70 de ani încetează treptat zgomotul minții tale și înveți să fii pur și simplu, eliberat de toate. Ceilalți te văd iar ca în criză – nu mai răspunzi tuturor, vorbești scurt, pe șleau. Nu ai timp pentru zaharuri în conversații inutile. Știi să păstrezi doar esența vieții. Pentru că iar te-ai trezit. Și iar ești liber.

10. Moartea nu e nici ea o criză. Abia atunci e marea eliberare şi trezirea-de-tot.

Sursa foto: Facebook Oana Moraru

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close