Atat persoanele care ma cunosc, cat si parintii mei, considera ca sunt o persoana care am foarte multa rabdare cu copilul meu. Este adevarat ca am invatat in timp sa am rabdare, deoarece imi doresc sa cresc un copil echilibrat, imi doresc sa pastrez o comunicare frumoasa si sa-i ofer lectii de viata, si nu sa-i spun cuvinte dure pe care sa le regret mai tarziu. Stiu si din experienta
„Opt ore de drum intr-o tara straina fara harta sau GPS, pe vreme de ploaie, cu 3 copii care vor sa alerge, sa se joace, sa fie luati in brate si sa manance. Toate in acelasi timp. Este cel mai potrivit moment pentru a face o criza nervoasa si a spune tot ce crezi despre intreaga situatie in general, si despre sotul tau, care a „planificat” aceasta calatorie, in mod
„Copilul nu ma asculta”. Acesta este un motiv de intristare, de vinovatie si de suparare pentru extrem de multi parinti care, ei insisi, au crescut educati fiind ca este bine, frumos si corect sa fii ascultator. In ce masura este important ca un copil sa fie ascultator? Depinde ce presupune aceasta ascultare si pana unde merge ea, in interpretarea parintelui. Desigur, noi, parintii, avem datoria sa-i invatam pe copii lucrurile
„Copilul nu ma asculta deloc! Nu stiu ce sa mai fac!” Foarte multi parinti se plang ca micutii lor nu ii asculta. Iar atunci cand simti oboseala unei zile intregi de munca si grijile cotidiene, o cearta cu copilul este ultimul lucru pe care ti-l doresti. Si, totusi, iti vine extrem de greu, uneori aproape imposibil, sa-ti stapanesti emotiile negative care iti apar atunci cand copilul pare sa nu te
