Buna! Cum este vacanta ta pana acum? Copilul sigur se distreaza si te face sa iti aduci aminte cu mare drag si dor de vacantele tale, la varsta lui.

Iti mai aduci aminte si de somnul de pranz? Somnul la copii si vacantele au fost dintotdeauna in tabere opuse. Iar somnul de pranz era cel mai mare dusman al tau si faceai in fel si chip sa-l amani / eviti / inseli. Ai fi facut orice, doar sa dispara din program.

Acum, insa… Tu cat ai da sa mai poti dormi la pranz?

Imi aduc aminte – la fel si peretii din dormitorul bunicilor mei – cum scorojeam peretele de langa pat, cu unghiutele, in semn de plictiseala si razbunare, atunci cand ma puneau la somn. Metodic, reuseam sa indepartez bobita cu bobita din zugraveala facuta cu truda de bunici.

Nu imi aduc aminte cand adormeam sau de cate ori reuseau sa ma culce la pranz. Dar imi aduc aminte sentimentul de neplacere doar la gandul somnului de pranz.

Si imi mai aduc aminte cum, la un moment dat, eram doar cu tata acasa si a venit ora somnului de pranz. Nu indrazneam sa il contrazic. Asa ca m-am urcat in pat. Am stat ceea ce eu credeam ca a fost suficient de mult cat sa fie un somn de pranz – in realitate este posibil sa fi fost 5-10 minute. Apoi, am deschis incet usa de la sufragerie, am cascat puternic si m-am frecat la ochi spunand “Ce mult am mai dormiiiiit”.

Nu retin ce mi-a zis tata, daca era amuzat sau suparat, dar stiu ca m-a intors rapid in dormitor. Cel mai probabil am adormit si sigur nu am fost cel mai fericit copil in acea zi.

8 lucruri pe care le faci si care afecteaza somnul copilului

Copilul nu vrea sa doarma? 28 de scuze pe care copiii le folosesc sa amane ora de somn la infinit

Acum, a venit randul meu.

Luca are deja 4 ani, iar placerea jocului este irezistibila. Rezistent este si el la oboseala, astfel ca ii displace tot mai mult somnul de pranz in weekend si in vacante.

Insa, eu acum tare mai duc dorul somnului de pranz!
Ah, ce-as mai dormi!
Sau macar o pauza din joaca, doar sa stau sa citesc putin, ori sa scriu ceva in liniste.
Poate chiar sa nu fac nimic (ce gand indraznet, nu?)

Un astfel de moment m-a condus la o solutie pe care o folosesc tot mai des in weekend si in vacante: Ora de relaxare! Iata ce inseamna la noi ora de relaxare.

Cand stiu ca nu va dormi la pranz, ii propun acum sa aleaga: dormim la pranz sau vrei ora de relaxare? Si alege varianta a doua, bineinteles.

Totul a inceput acum cateva luni, cand eu incercam sa il adorm, dar el imi sugera sa stau eu in pat, si el mergea sa se joace linistit la el in camera.

Am avut cateva zile consecutive in care a refuzat sa doarma si a gasit aceasta solutie castigatoare pentru el.

La momentul respectiv, vedeam doar partile negative: ca nu reusesc, ca ma simt prea obosita, ca nu insist mai mult. Ma simteam blocata, pentru ca nici nu voiam sa ma ridic din pat si sa continui sa ma joc cu el, ori sa strang de prin casa. Si nu ma puteam relaxa suficient incat sa stau cu o carte in mana.

Apoi, am realizat ca pot lua partile bune din aceasta situatie. Astfel, in casa avem acum ora de relaxare. O ora asumata, acum, si de mine. Pentru ca Luca si-o asumase de mult.

Somnul bebelusului. 5 probleme de somn ale bebelusilor si solutiile acestora

Somnul de pranz la copii. 7 beneficii pentru copiii care dorm la pranz

Cum sa-l convingi pe cel mic sa doarma la pranz. Importanta somnului de dupa-amiaza la copiii de pana in 3 ani

Ceea ce inseamna ca, timp  de o ora, fiecare dintre noi alege sa se relaxaze asa cum doreste. Insa, fara televizor, fara laptop, fara jocuri agitate, fara alergatura prin casa.

In ora de relaxare eu citesc, ori stau pe canapea. Iar el se joaca langa mine, pe covor, cu masinutele, cartile, cuburile etc.

De cele mai multe ori, citim impreuna din cartile sale si vorbim. Am observat ca aceste discutii implica o comunicare si o ascultare mult mai eficiente decat in celelalte momente ale zilei. Pentru ca este liniste, suntem relaxati si inca nu la fel de obositi ca inainte seara, inainte de culcare. Si ne punem intrebari unul altuia, il mai intreb despre situatii recente etc.

Ora noastra de relaxare nu este o rezolvare pentru somnul de dupa-amiaza. Insa, este o adaptare la un program in care copilul nu mai vrea sa doarma si am incercat sa folosesc, in avantajul amandurora, noua situatie.

Chiar daca nu doarme, se deconecteaza de la agitatie. Iar eu reusesc sa imi readun puterile pentru a doua parte a zilei, pentru joc, buna dispozitie. Cumva, win-win situation pentru mamica si copil.

 

Te rog sa imi spui tu ce ai facut atunci cand nicio alta solutie legata de somnul de pranz al copilului nu a mai mers?

 

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit