Astazi, am trait peste 90 de povesti de viata de familie – raspunsurile pe care le-am primit la intrebarea pe care am trimis-o in newsletter catre comunitatea Centrul de Parenting: „Ce vrei sa schimbi in comportamentul copilului tau?”. Afla mai multe detalii in acest articol si aboneaza-te la newsletterul nostru daca inca nu ai facut-o pana acum.

In unele mesaje, am simtit o dorinta fireasca a parintilor de a schimba comportamentele copiilor, in altele am simtit o presiune puternica si o critica din partea parintilor, in timp ce in altele am simtit o suferinta profunda cauzata de disperare.

Vreau sa-ti spun din start ca, oricat de grava ar parea situatia in momentul de fata, EXISTA SPERANTA. Oricat de greu ti-ar veni sa crezi, dupa tot ce ai incercat, exista solutii care chiar sa rezolve problema. Si, daca nu reusesti sa le gasesti singura, eu sunt aici pentru tine. NU esti singura! Te rog sa nu uiti asta niciodata. Cand simti ca iti este greu si ca iti vine sa-ti iei campii, pune STOP cateva minute la filmul vietii tale care se deruleaza si scrie-mi. Te voi ajuta cu ce pot. Inclusiv in acest articol.

 

Iata cateva situatii descrise de parinti:

 

– „Odata cu venirea celui mic, totul s-a schimbat la 180 grade. L-a luat pe NU VREAU in brate la orice. Spre exemplu: „A-M, hai sa te speli pe dinti/maini”, raspunsul ei: „Nu vreau”… si tot asa. Este nervoasa, tranteste din picior, se uita pe sub sprancene daca vorbesc in contradictoriu cu ea. Am ajuns sa ma inteleg cu ea doar prin conditii puse, spre exemplu: daca mananci, ai voie la telefon/tv. Si ea la randul ei copiaza acest comportament: mananc daca imi dai telefonul.” 

– „Sunt mama de doi baieti, deci sarcina mea e mai dificila. Problema cu cel mare de 13 ani este statul pe telefon, jocuri foarte mult in detrimentul lectiilor, dupa care devine foarte agitat. Si este si obraznic cu parintii, bunicii. Am incercat si cu binele, si cu bataia recunosc fara efect. Sunt la capatul puterilor. Cel mic tipa si ii respinge pe tatal lui si frate poate si datorita comportamentului meu fata de ei. Citesc multa psihologie a copilului, dar una e teoria, alta practica.”

– „Ce mi-as dori de la A. este sa ma auda cand ii vorbesc. Are 5 ani si simt ca tot ce spune trece pe langa urechile ei. Trebuie sa ii repet de cate 5 ori un lucru ca sa il faca. Mi-as dori efectiv sa asculte. Sa inteleaga si sp vrea sa faca ce o rog.
In plus, este tare incapatanata. Poate este prea mult spus. Dar nu accepta cand i se explica ceva. Ii dai explicatii coerente si pe intelesul ei, iar ea isi mentine ideea.”

– „Sa fie intelegator, ascultator si cuminte si atunci cand nu sunt parintii de fata. Sa nu mai copieze comportamentul negativ al celorlalti copii din dorinta de a fi acceptat.”

„Mi-as dori sa faca singur temele, fara insistente din partea mea, fara sa-l pazesc si sa-i spun de mii de ori sa le faca. Sa se joace mai putin pe calculator, sa fie constient ca trebuie sa-si construiasca un viitor. Mi-as dori sa scrie in clasa ce spun profesorii, nu sa deseneze pe foi mazgaleli, inclusiv ce teme are, deoarece nu-si scrie, ca sa-mi spuna ca nu are teme.”

 

Daca ar fi sa trag niste concluzii din raspunsurile pe care le-am primit, acestea ar fi comportamentele pe care parintii vor in cea mai mare masura sa le schimbe la copiii lor:

  • Copilul este incapatanat si vreau sa ma asculte
  • Mi-as dori sa nu fie nevoie sa-i spun de 100 de ori sa faca lucrurile necesare, as vrea sa inteleaga din prima
  • Copilul nu asculta de nimeni
  • Vreau sa accepte regulile
  • Face crize si nu te mai poti intelege cu el si as vrea sa nu mai faca
  • Copilul mananca prost sau nu mananca decat prea putine feluri de mancare si refuza orice altceva
  • Copilul este prea timid, prea neincrezator si imi doresc sa aiba mai mult curaj si mai multa incredere in sine
  • Este dependent de telefon / tableta / filmulete sau melodii pe YouTube
  • Copilul nu vrea sa-si faca temele, le face foarte greu
  • Vreau sa-si faca ordine in camera
  • Imi doresc sa adoarma singur / mai repede / mai usor
  • Ii este frica sa ramana singur, fara noi si vrea sa fiu mereu cu el, sa-i acord atentie
  • Loveste alti copii si adulti, musca
  • As vrea sa nu mai arunce jucariile si obiectele
  • Sa nu mai o / il loveasca pe surioara / fratiorul mai mic
  • Nu vrea sa faca niciun sport, nu il intereseaza nimic
  • Pierde timpul, este dezorganizat, nu prioritizeaza

 

Fiecare parinte stie ce comportamente nu ii plac la copilul sau si cum si-ar dori sa se schimbe. Dupa cum ti-am promis, iti voi prezenta o strategie care sa te ajute sa aduci schimbarea pe care ti-o doresti.

 

Strategia din 5 pasi pentru a schimba comportamentul neplacut al copilului

 

Inainte sa o citesti, am o rugaminte la tine: ca aceasta strategie sa functioneze, gandeste-te acum la ceva concret ce vrei sa schimbi la copil si aplica strategia pe acel comportament. Nu vreau doar sa citesti si atat, ci imi doresc sa faci acest exercitiu pentru ca sa ai rezultate.

Asadar, ia un singur comportament al copilului pe care vrei sa-l schimbi (ulterior, vei putea repeta exercitiul si cu un alt comportament) si focuseaza-te pe ce vrei sa obtii, pe ce ai vrea sa faca in schimb (de exemplu, cand copilul face crize de plans, ce vrei sa obtii este sa fie calm si sa spuna in cuvinte ce vrea sa transmita).

Pasul 1: Gandeste-te la temerile pe care le ai in prezent si la ce iti doresti bine pentru el in viitor legat de acel comportament.

Pasul 2: Pentru cateva clipe, da-ti voie sa te duci cu imaginatia, cu ochii mintii tale, in acest viitor, in care copilul tau este bine, vezi ca temerile tale nu s-au adeverit si acel rezultat pozitiv pe care ti-l doresti pentru el s-a implinit. Si chiar poti sa simti o liniste sufleteasca si o multumire pentru ca lucrurile s-au derulat asa, desi in 1 noiembrie 2018 nu parea sa fie mari sanse. Si, totusi, a fost doar o perioada in care lucrurile au mers mai prost, apoi s-au rezolvat si acum te bucuri de asta.

Pasul 3: Daca ai avea convingerea si certitudinea ca, in ciuda situatiei actuale, in viitor va fi asa, va fi bine si copilul tau va fi bine, va avea relatii frumoase, va avea succes in domeniul lui, ce ai face diferit in prezent? Cum te-ai simti? Ce ganduri ar inlocui gandurile actuale? Cum s-ar schimba comportamentul tau?

Pasul 4: Mergi mai departe si imagineaza-ti care este atmosfera in familie si cum se simte copilul atunci cand tu te comporti diferit, pentru ca nu mai ai acele temeri, deoarece stii ca in viitor aceasta problema nu va mai exista si lucrurile se vor aranja spre binele tuturor.

Pasul 5: Alege un singur lucru pe care il vei face diferit in urmatoarele zile in acest sens. Si spune-mi si mie ce vei face diferit.

 

Multi parinti cred ca este foarte greu sa faca o schimbare si tot amana acest efort. Totusi, stim ca sta in puterea noastra sa influentam comportamentul copilului, asadar, schimbarea este necesara. Si eu cred ca putem sa o facem cat mai usoara si placuta.

Daca parcurgi acesti pasi si decizi ce vei face diferit, vei deveni instantaneu mai relaxata in legatura cu acea problema, poate vei inceta sa-l mai critici si, automat, copilul va simti mai putina presiune (sau chiar deloc) si va putea sa se manifeste mai liber si sa aiba acces la resursele sale. Si crede-ma, copilul tau isi doreste enorm sa-ti faca pe plac, sa-l apreciezi, sa-l iubesti, insa pana acum se simtea blocat de presiune, tensiune, critici, poate chiar de certuri si pedepse.

 

Vezi in acest video care este strategia din 5 pasi pentru a schimba comportamentele nedorite ale copiilor:


Sursa foto: Pixabay

 

 

CARTI DE PARENTING

CARTI copii

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit