Se deschide sezonul de schi în stațiunile Straja și Poiana Brașov

Sezonul de schi în staţiunea Straja s-a deschis astăzi, pe 6 decembrie, de Moş Nicolae, iubitorii sporturilor de iarnă având la dispoziţie pârtia Constantinescu, unde, în urmă cu o săptămână, au fost pornite tunurile de zăpadă artificială.
Tunurile de zăpadă au fost pornite şi pe pârtia Platoul Soarelui, unde se estimează că se va putea schia începând de săptămâna viitoare.
„Toată staţiunea Straja este albă, acoperită cu un strat de zăpadă de 3-4 centimetri. Începând cu 6 decembrie se va putea schia pe pârtia Constantinescu, unde stratul de zăpadă artificială măsoară circa 15 centimetri”, a declarat, pentru agenția de presă Agrepres, coordonatorul Şcolii de schi şi snowboard din Straja, Marius Fodoran. Potrivit acestuia, săptămâna viitoare în Straja se anunţă ninsori, astfel încât, până la Crăciun, se va putea schia pe toate pârtiile din staţiune.
Primele tabere de schi se vor deschide în Straja începând din 15 decembrie, în prima serie fiind înscrişi deja peste 100 de cursanţi, în special copii.
Turiştii care vin în Straja cu maşina au la dispoziţie două parcări, prima fiind situată la baza telegondolei, iar cea de-a doua, la intrare în staţiune.
„La acest sfârşit de săptămână sunt deschise ambele parcări. În Straja se poate urca şi cu telegondola, care va fi pornită pentru turişti sâmbătă şi duminică. Tariful de urcare este 15 lei, iar cel de coborâre, 10 de lei. Sperăm ca turiştii să aibă un sfârşit de săptămână cât mai frumos”, a declarat Andreea Ardeiu, reprezentanta Centrului de Informare Turistică Lupeni-Straja.
În stațiunea Straja se ajunge prin oraşul Lupeni, de unde se urcă pe un drum asfaltat până la baza telegondolei sau până la intrarea în staţiune.
De sâmbătă, liber la schi în Poiana Brașov
Pârtia de săniuş din Poiana Braşov se deschide sâmbătă, 7 decembrie, după ce, datorită temperaturilor negative, municipalitatea braşoveană a putut ţine în funcţiune, în ultimele zile, tunurile de producere a zăpezii artificiale, a informat biroul de presă al Primăriei Braşov, potrivit Agerpres.
Tarifele de acces au rămas neschimbate față de anul trecut, fiind cuprinse între 30 şi 60 de lei. Turiştii pot opta pentru accesul în snowpark pentru una, două, trei ore sau pentru o zi întreagă.
Copiii beneficiază de reducere, tarifele pentru micuți fiind situate între 25 şi 45 de lei.
Sursa foto: Facebook Statiunea Straja – Pro Straja
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!