Se implineste o luna de cand te-am vazut in acel vagon de tren si tot nu pot sa te uit. Am petrecut alaturi aproape patru ore. Despartite doar de un culoar ingust. Tu, probabil, nici nu stii langa cine ai stat. Ai citit inca din momentul in care ai urcat. O “proza roza”, ceva siropos si plin de amor. Multe sentimente si emotii intre copertile acelea pe care le-ai tinut strans pana la destinatie.

Tot drumul, pana sa cobori, am crezut ca esti doar un pasager ce calatoreste singur. Am observat pasiunea cu care citeai si mi-am adus aminte ca, odata, si eu ma pierdeam in carti de nici nu mai stiam pe unde sunt si cum zboara timpul. Mi-ai facut pofta de lectura si mi-ai reamintit ca nu mai am acel timp pentru mine, sa ma pierd si eu in povesti.

Abia cand ai coborat am realizat ca, de fapt, nu te invidiez deloc.

Mai aveai cateva pagini din cartea aceea si se vedea cat de rau iti pare ca nu mai ai timp sa furi cateva randuri, sa afli deznodamantul. Ti-ai pregatit bagajele si apoi ai vorbit cu cineva de langa tine.

Era baiatul ce a calatorit in liniste langa tine. Un copil de vreo 12-13 ani. Fara o carte pe care sa o rasfoiasca, fara un smarthone pe care sa-l butoneze, fara un joc care sa-i alunge plictiseala drumului. Va pregateati sa iesiti din vagon si l-am auzit spunandu-ti “mama” de mai multe ori.

Si mi s-a facut pe loc tare mila de el. L-ai lasat in singuratate, cu gandurile sale, fara sa-i spui macar un cuvant! Ai citit cu aviditate din cartea ta, te-ai lasat emotionata de o poveste ireala si ai ignorat cea mai importanta persoana din viata ta.

Marea problema a parintilor de astazi este ca nu avem suficient timp liber pentru a fi alaturi de copil. Multi ar fi dat orice pentru acele cateva ore pentru a-si redescoperi copilul, pentru a afla ce se mai intampla cu el, ce-i mai place, ce a facut nou in ultima saptamana, care-i sunt prietenii si ce a mai facut impreuna acestia, care-i sunt planurile, aspiratiile. In patru ore ai fi putut afla atat de multe despre copilul tau! Si poate ar fi avut si el atat de multe sa iti spuna!

Cand l-ai intrebat ultima oara altceva in afara de: “Ce ai facut la scoala?”, “Cand vii acasa?”, “De ce te-ai murdarit pe pantaloni?”

Stiu, mama, cat de mult iti doresti sa ai si timp pentru tine. Crede-ma, stiu! Dar nu pot sa nu te intreb cand ai inceput sa-ti uiti copilul?

Ma gandeam la mine si la L. I-am vorbit vrute si nevrute tot drumul. I-am reinventat jocuri si povesti din jucariile de care se plictisise. Am numarat porumbei si copaci. Am cautat impreuna pe geam iepurasi. Am salutat amandoi masinile oprite la bariera. Am urmarit cu privirile catei si cai. Am cautat cu privirea broscute in baltoacele de pe marginea sinei. Si m-am simtit bine cu un copil de doi ani. Tu ai, deja, un partener serios de dialog! Ai putea avea discutii atat de frumoase si de serioase in acelasi timp. Si chiar ai mai putea invata de la el.

Cu L. am vorbit de la inceput, din prima zi. In primele zile, cu foarte mare timiditate si doar cand eram doar noi doi. Si i-am povestit de toate. Chiar daca nu ma intelegea. Din momentul in care am inceput sa-i vorbesc si sa-l descopar nu m-am mai oprit. Si nici nu o voi face.

Astfel ca te intreb din nou, draga mama, probabil obosita si plina de griji. Tu de ce ai uita ca ai un copil? Crezi ca ai descoperit totul la el? Crezi ca nu are si el probleme, ganduri si temeri?

Sa ai o relatie frumoasa, sanatoasa si puternica intre tine si copil cere efort si timp. Cere dedicare si determinare. Nu e usor. Nu e timp si de multe ori nu este energie. Dar, daca tie nu iti pasa de el, atunci cui?

L-am observat pe baiat de cateva ori, cu privirea pierduta pe geam. Nu m-am gandit o clipa ca ar fi insotit de cineva. I-am simtit singuratatea, plictiseala. Nu stiu la ce ar fi putut sa se gandeasca, ce intrebari il rodeau. Ar fi fost dragut din partea ta sa lasi, la un moment dat, cartea din mana si sa vorbiti.

Sunt sigura ca astfel de momente pot schimba viata unui copil, ii ofera raspunsuri, incredere si incurajare. Si, mai tarziu, cand va avea si el copii, sigur isi va aduce aminte de modul in care parintii sai au cautat (sau nu) sa-si faca timp si pentru el. Copiii invata de la parinti. Puterea exemplului ii modeleaza de mici, fara sa ne dam seama. Iar cand va avea si el un baiat sau fetita, cel mai probabil se va comporta la fel. Daca este suficient de puternic si de deschis, va sti sa rupa greaua mostenire a nepasarii.

Dar sa nu te surprinda, mama, daca va uita sa te sune, daca va fi indiferent la suferinta batranetii tale, daca va fi rece si dur, intolerant si inchis.

Nu trebuie decat sa-ti aduci aminte ca ai un copil, ca-l iubesti si ca el este ceea ce conteaza cu adevarat in viata.