România, ţara cu cei mai puţini absolvenţi de studii superioare din Uniunea Europeană

Sistemul de educaţie învechit împiedică forţa de muncă să performeze. România este ţara cu cei mai puţini absolvenţi de studii superioare din Uniunea Europeană. În plus, suntem şi ţara în care tinerii se angajează în alte domenii de activitate decât cele pentru care s-au pregătit.

elefant.ro

Tinerii care pot simplifica procese de lucru într-o companie sau care sunt capabili să dezvolte un produs sunt cei mai ofertaţi viitori angajaţi. Anul acesta, patru candidaţi concurează pe un loc bugetat la Facultatea de “Automatică şi Calculatoare” de la Politehnica din Bucureşti, care este o pepinieră chiar şi pentru Silicon Valley, scrie Digi24.ro.

Absolvenții Facultății de Automatică şi Calculatoare reuşesc să se angajeze încă din anul 2 sau 3 de studiu. Salariul de început pentru un astfel de student porneşte de la 800 de euro şi poate ajunge chiar şi la 1.000 de euro pentru un programator la început de carieră.

Mihnea Alexandru Moisescu, decanul facultății, declară: “Merită să rămână în ţară, salariile sunt atractive, cresc cu experienţa şi cu nivelul de pregătire”.

La rândul său, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din Bucureşti, declară că “circa 20% vor să plece la studii sau vor să se angajeze. Acum 10 ani procentul era invers, 80% plecau”.

Un alt exemplu de universitate ai cărei absolvenţi se angajează este Academia de Studii Economice Bucureşti.

answear.ro

“Avem 2 facultăți care dau rata de angajabilitate foarte bună: Cibernetica, acolo unde și concurența e mare, 4,4 candidați pe loc, Administrația Afacerilor cu predare în limbi străine. Studenții sunt selectați încă de pe băncile școlii. 85% din absolvenții Academiei sunt angajați în primele 6 luni de la absolvire la salarii de 1.000 euro”, prezintă situația Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București.

După un an în care pandemia a blocat forţa de muncă şi a silit-o să se reinventeze, acum, se fac din nou angajări. Sunt căutați programatorii, inginerii, chirurgii sau analiştii financiari.

Bogdan Badea, CEO al unei companii de recrutare online, vorbește despre ofertele primite de tineri în această perioadă: “Industria de IT avea probleme și înainte de pandemie, are probleme și acum… zona de inginerie, medicină, sunt destul de mulți ofertați de spitale din Europa de Vest. Agricultura, domeniu nu foarte popular în rândul tinerilor, dar cererea este foarte mare.”

Tinerii vor să ştie o meserie atunci când termină facultatea, după cum arată topul universităţilor cu cei mai mulţi candidaţi pe locurile susţinute de stat. Însă, anual, o treime dintr-o generaţie abandonează studiile încă din primul an. Astfel, România ajunge să se situeze pe ultimul loc în UE în ceea ce privește numărul tinerilor cu studii superioare, potrivit cifrelor centralizate de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

În plus, jumătate dintre absolvenţi intră direct în şomaj. Fie nu îşi aleg corect cariera, fie şcoala nu îi pregăteşte pentru viaţa reală. Astfel, multora le este mai uşor să preia afacerea familiei, spun profesorii.

“Se răzgândesc, îşi schimbă direcţia de acţiune profesională. Răspunsul societăţii, felul în care funcţionază piaţa muncii și care conduce la asemenea inadecvări”, explică situația expertul în educaţie Marian Staş.

Vizionează materialul video realizat de Digi24 pe această temă:

Sursa foto: Pixabay

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close