Riscurile prieteniei dintre parinte si copil. 8 sfaturi cum sa-ti pastrezi autoritatea si sa ai increderea copilului

Numerosi parinti isi doresc sa fie prieteni cu copiii lor. Suntem o generatie care a fost crescuta in multe cazuri autoritar, fara empatie, fara sa avem multe posibilitati de a alege si obligati sa ne supunem deciziilor parintesti.

Cand am incercat sa fim sinceri cu parintii, de cele mai multe ori, ne-am lovit de judecata lor, de critica si de neacceptare. Poate am facut si alte incercari de a fi in totalitate sinceri cu parintii, poate am renuntat din prima, insa, la final, am ajuns sa alegem cu grija informatiile pe care le spuneam parintilor nostri, de teama sa nu fim criticati, pedepsiti si sa nu ne simtim respinsi de ei.

De multe ori, am preferat sa mintim pentru a pastra o relatie de intelegere cu parintii si pentru a ne pastra echilibrul emotional.

De ce faceam lucruri cu care parintii nostri nu erau de acord? Pentru ca ni le doream, pentru ca ne-au fost interzise, pentru ca stiam ca detinem controlul, pentru ca aveam incredere ca stim limitele.

Chiar daca, uneori, am facut si greseli, privind in urma, observam ca poate ca au fost experientele care ne-au maturizat cel mai mult, deoarece am fost pusi in situatia de a ne asuma 100% responsabilitatea pentru actiunile noastre. Si ne-am asumat-o. Si astazi suntem aici.

Reteta pentru inteligenta sociala a copilului. 8 sfaturi pentru parinti

20 de moduri simple de a-ti construi o relatie apropiata cu copilul

Si pentru ca astazi avem, la randul nostru, copii, ne dorim din toata inima sa fim parinti mai buni pentru ei. Ne dorim ca ei sa nu treaca prin ce am trecut noi. Si, mai mult decat orice, cand copilul creste si devine tot mai independent, ne dorim sa stim ce se intampla in viata lui, ne dorim sa ne spuna despre greutatile cu care se confrunta, ne dorim sa nu ne minta, astfel incat sa-i putem fi mereu alaturi. Cumva, ca parinte, ne dorim sa detinem controlul si sa-l protejam de greseli si esecuri.

 

Ce inseamna sa fii prieten?

In aceste conditii, generatia noastra de parinti a ajuns sa defineasca relatia dorita cu copilul ca pe o relatie de prietenie. Insa, este vorba chiar despre acel concept de prietenie?

Definitia prieteniei, conform DEX 2009, este urmatoarea:

„Sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua persoane; legatura care se stabileste intre persoane, pe baza acestor sentimente; amicitie, prietesug. ♦ Atitudine plina de bunavointa, prietenoasa fata de cineva. ♦ Legatura intre grupuri sociale, intre popoare, intre tari bazata pe aspiratii, nazuinte, interese comune.”

Prietenia este o relatie care se formeaza intre doi prieteni. Iata si definitia cuvantului prieten, conform DEX 2009:

„Persoana de care cineva este legat printr-o afectiune deosebita, bazata pe incredere si stima reciproca, pe idei sau principii comune; amic.”

Provocarea de a creste o fata puternica si independenta

Ne laudam sau nu copiii? 8 reguli pentru o lauda constructiva

Din aceste definitii, observam ca prietenia presupune respect reciproc, incredere, bunavointa, aspiratii comune, idei si principii comune. Sa ne gandim la o relatie de prietenie dintre doua persoane, copii sau adulti.

Aceste persoane se simt bine una in compania celeilalte, se respecta reciproc, au interese comune, isi accepta diferentele, comunica mult, iar daca una dintre ele face o actiune cu care cealalta nu este de acord, este privita doar ca fiind alegerea sa, fara judecata, fara critica, fara a tine minte raul.

Intr-o relatie de prietenie nu exista autoritatea nimanui, regulile sunt stabilite si incalcate de comun acord. Exista, in schimb, acceptare, intelegere si sustinere si la bine si la rau.

Asta este, oare, relatia pe care ti-o doresti cu copilul tau? Sau iti doresti ca in relatia cu copilul tau sa fie prezente doar anumite elemente dintre cele enumerate mai sus?

De fapt, parintii isi doresc sa aiba relatii de prietenie cu copiii lor pentru a beneficia de avantajele acestei relatii, insa fara sa se gandeasca prea mult la restul implicatiilor.

Astfel, cat de usor iti este sau ti-ar fi sa accepti faptul ca fiul sau fiica ta a inceput sa fumeze sau a facut un lucru pe care il consideri inacceptabil? Si cat de usor ti-ar fi sa nu-l critici, sa nu-l judeci pentru acest lucru? Totusi, un prieten nu-si judeca prietenul.

Gestul mic prin care am înțeles că pot fi o mamă bună

Fricile copilului mic. Solutie in 3 pasi pentru a scapa de ele

Noi vrem sa avem acea comunicare sincera cu copilul, insa, pe de alta parte, vrem ca el sa ne si asculte. Vrem sa ne spuna totul, dar in acelasi timp, vrem ca noi sa stabilim regulile si este normal sa ne dorim acest lucru, in conditiile in care noi suntem adulti, am trecut deja prin viata si stim ca anumite lucruri ii pot face rau si suntem responsabili sa-l protejam si sa-l invatam cate ceva. Vrem sa-i fim prieteni, dar, totodata, vrem sa-l educam. Un prieten nu il educa pe celalalt prieten.

 

Ce presupune a fi un parinte bun

Rolul de parinte este diferit de rolul de prieten si, daca incercam sa le combinam, ne vom simti inconfortabil si noi, si copiii.

Atunci, probabil ca te intrebi care ar fi cel mai potrivit rol, cea mai potrivita atitudine pentru a fi un parinte bun? Desigur, iti doresti sa pastrezi in noul rol avantajele relatiei de prietenie si este foarte bine! Acel nou rol ar fi rolul de parinte bun, care, pe de o parte, are autoritate (fara a fi autoritar), copilul il asculta, educa copilul, il ghideaza si il sfatuieste, iar pe de alta parte, are o comunicare eficienta cu copilul, copilul este sincer cu el si ii spune lucrurile importante pentru el, petrece timp cu parintele si se simte confortabil in prezenta lui.

De ce sa-ti inveti copilul tehnica mindfulness

Cum sa petreci timp de calitate cu copilul tau

Si, daca in rolul de parinte ne aflam in majoritatea timpului (vrem sau ne dorim mai multa autoritate, vrem ca cel mic sa ne asculte, il educam, il sfatuim, il ghidam etc.), principala noastra nevoie acum este sa ne asiguram ca mentinem o relatie apropiata cu copilul, astfel incat el sa fie sincer cu noi (de multe ori, nu si invers: nu cred ca este cazul sa-i spui copilului prea multe detalii despre o cearta cu sotul/sotia), sa ne spuna ce il framanta si sa aiba incredere in noi.

Odata definite aceste caracteristici, ramane sa vedem ce ar trebui sa facem sau sa nu facem pentru a le transpune in viata noastra.

De ce tatii trebuie sa se implice mai mult. Efectele fascinante ale iubirii paterne asupra copiilor

 

Iata cateva recomandari pe care ti le facem care te vor ajuta sa te comporti astfel incat copilul sa fie sincer cu tine, sa aiba incredere in tine si sa-ti spuna prin ce trece:

1. Ai mare grija cum reactionezi atunci cand copilul face lucruri care nu iti plac si cu care nu esti de acord! S-ar putea sa fii tentat/a sa te enervezi, sa faci scandal si sa te intrebi de ce copilul nu te asculta. Insa, o asemenea reactie s-ar putea sa-l sperie pe copil. Iar data viitoare cand face ceva cu care stie ca nu esti de acord, va evita sa-ti spuna, de teama acestei reactii dure.

 

2. Dupa ce face un lucru care, din punctul tau de vedere, este inacceptabil, nu il critica si nu il judeca. Mai ales daca si copilul este intr-o situatie neplacuta, criticile si judecatile sunt printre ultimele lucruri pe care vrea sa le auda. Reactia lui naturala va fi sa se protejeze, adica sa te contrazica.

Iar daca se simte bine dupa ce a facut, abtine-te de la critici si judecata, caci acestea il vor indeparta pe copil si, dupa cum ai vazut, data viitoare va face tot posibilul sa nu afli nimic.

 

3. Elimina orice atac la persoana. De exemplu, daca a scapat pe jos un obiect de pret care s-a spart, spunandu-i „Cat esti de neatent” sau „Nu esti in stare de nimic”, ii poti afecta profund stima de sine. Pana la urma, a fost vorba de o actiune, poate chiar involuntara, si nu este cazul sa lovim in identitatea copilului.

Iar daca aude frecvent ca este o persoana rea, lenesa, ca nu este in stare de nimic, sa nu te mire cand va creste demotivat si va face tot felul de stricaciuni pentru a-si justifica imaginea, simtind ca ii este mai usor sa fie asa decat sa se straduiasca sa fie mai bun.

 

„Vrei sa-ti cumpar mizeria asta?!” Diferenta dintre refuz si respingere

„Sa mor eu daca te mai aduc la locul de joaca! Asa obraznic si alintat ce poti fi!” Ce l-a facut pe acest tatic sa vorbeasca asa baietelului sau?

 

4. Premisa care sta in spatele comportamentului copiilor este ca ei vor sa fie placuti de parintii lor. Si, daca vad din reactia parintilor ca nu le place ceva si ca astfel sunt taxati si imaginea le este afectata, vor ascunde de ei lucrurile neplacute care le pot inrautati relatia cu parintii. Spunea cineva despre copii ca ei mereu spun adevarul: spun mereu ce vor parintii sa auda…

Tine cont de acest lucru cand observi ca cel mic te minte. Raspunde-ti la intrebarile: Ce anume din atitudinea, cuvintele, reactiile mele il determina pe copil sa ma minta? Cum as putea reactiona mai bine astfel incat data viitoare copilul sa fie sincer cu mine?

 

5. Incearca sa intelegi adevarata cauza a comportamentului. Pentru cateva momente, fa un exercitiu de imaginatie si pune-te in „papucii” copilului si vezi ce a stat in spatele actiunii lui. Stai cu el de vorba, intreaba-l ce a vrut, de fapt, sa obtina. Intreaba-l ce isi doreste de fapt. Aceasta discutie sincera ar putea clarifica multe necunoscute si ar putea reprezenta inceputul gasirii unor alternative acceptabile de toata lumea.

 

6. Explica-i care este adevaratul motiv pentru care te deranjeaza comportamentul lui. Fraze care incep cu „Sunt ingrijorat/a…”, „Mi-e frica pentru…”, „Nu stiu cum sa reactionez….”, spuse pe un ton cat mai neutru il vor apropia mai mult pe copil de tine decat criticile si acuzele.

 

7. Nu-i „scoate ochii”. In momentele de liniste, cand copilul se simte apropiat de parinti, s-ar putea sa simta un nivel crescut de incredere care ii permite sa le spuna un lucru care s-a intamplat in trecut si despre care nu a spus la momentul respectiv, din frica de a fi criticat.

Multi parinti se bucura pentru moment de sinceritatea copilului, nu-l critica atunci, insa, mai tarziu, la urmatorul conflict, scot din maneca acea intamplare si ii spun atunci toate criticile si acuzele. Asemenea situatii sunt chiar mai grave decat a reactiona dur pentru moment, deoarece ii transmit copilului ca nu poate fi sincer cu parintii nici macar cand aparent relatia este una de incredere.

 

8. Petrece cat mai mult timp cu copilul, implica-te in activitatile lui, fii alaturi de el zi de zi, asculta-l atunci cand vrea sa-ti vorbeasca. Doar asa vei reusi sa-l tii aproape si sa nu-l indepartezi.

Chiar daca tie ti se par minore, lucrurile pe care copilul ti le spune, legate de jucariile lui, de prietenii lui sau de personaje din povesti sau desene animate, sunt importante pentru el.

Daca nu il vei asculta si nu il vei intelege cand e mic, nu va veni la tine nici cand va fi mare si va avea probleme de „oameni mari”.