Regulile părinților bine educați

[ad#co-1]Să ne imaginăm un copil care spune „bună ziua”, „la revedere”, „mulțumesc”, „te rog”, este amabil și nu întrerupe pe nimeni în timp ce vorbește. Cu toții ne dorim să avem copii amabili și bine educați. Dar, de multe ori uităm că cei mici învață în primul rând de la noi, din comportamentul nostru, apoi din cărți și din ceea ce le spunem noi, părinții sau educatorii.

elefant.ro

Așadar, dacă ne dorim ca băiețelul sau fetița noastră să fie amabilă și atentă, trebuie să avem noi în mod obligatoriu aceste calități, pentru a putea fi un model demn de urmat de către copiii noștri.

Parintii copiilor de succes au acest lucru in comun

Orbi la nevoile copilului: „Nu-i place nimic si nu vrea sa faca nimic!”

Iată care sunt caracteristicile părinților bine educați:

  • Nu uită să-i spună de la bun început copilului „mulțumesc” și „te rog”.
  • Nu își întrerup copilul în timpul conversației.
  • Se comportă respectuos cu prietenii copilului.
  • Nu lezează demnitatea fiului sau fiicei lor.
  • Nu bârfesc alte persoane de față cu copiii lor.
  • Nu fac observații nenumărate și cu atât mai mult în prezența unor persoane străine.
  • Nu chinuie copilul („Salut-o pe doamna!”), iar dacă el se opune, pronunță singuri cuvântul magic așteptat.
  • Nu uită să-l prezinte pe copil prietenilor lor.
  • Nu-i cer copilului să-și demonstreze capacitatea de a fi politicos cerându-i fie să salute, fie să spună o poezie.
  • Vorbesc cu copilul calm și amabil nu doar atunci când au oaspeți în vizită.
  • Nu uită să laude copilul sau să-i arate aprecierea pentru lucrurile pe care le-a făcut.
  • Nu-l evaluează pe copil, ci comportamentul său. De exemplu, în loc de „Mănânci ca un purcel”, ei spun: „În familia noastră nu se cuvine să împrăștiem mâncarea pe masă”.
  • Urmează regula potrivit căreia o apreciere face mai mult bine decât trei observații.

Ce alte calități crezi că ar trebui să mai aibă niște părinți bine educați?

[ad#co-3]

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close