Recomandările lui Raed Arafat pentru vizitele la bunici și părinți: Să fie scurte, cu mască și respectând distanța

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, recomandă ca vizitele membrilor de familie la persoanele în vârstă în perioada sărbătorilor de iarnă să fie de scurtă durată, folosind masca și păstrând distanța. Oficialul a spus, la Digi24, că ar trebui limitate interacțiunile cu bunicii și părinții iar dacă nu pot fi evitate, respectarea acestor măsuri ar fi calea „de mijloc”.

elefant.ro

“Dacă vrem să-i vedem, mergem în vizită cu mască și stăm foarte puțin și plecăm. Dar asta înseamnă cu mască, distanțare, mâini dezinfectate, respectarea tuturor regulilor. Pentru cei care nu pot să amâne aceste întâlniri și să se abțină, poate că aceasta este o soluție de mijloc. Riscul este semnificativ, este serios. Nu este de glumit cu el. Această boală s-a dovedit a fi mult mai mult decât au spus unii la început, că este o simplă gripă.

Dacă aduci bunicii de la țară la tine, stai cu ei acasă, cu copii, cu tot, poate că bunicii vor pleca infectați după asta. Trebuie înțeles acest lucru. Nu este o dorință a doctorului Arafat sau a autorităților sanitare sau a oricui să strice vacanța pentru nimeni.

Trebuie să recunoaștem că suntem într-o situație de anormalitate și care necesită soluții deosebite la acest moment, în speranța că anul viitor vom putea să avem și părinții și bunicii, toți sănătoși lângă noi la sărbătorile de la sfârșitul anului viitor”, a declarat, la Digi24, Raed Arafat.

Conform acestuia, inclusiv OMS recomandă reuniuni în care membrii familiei să poarte mască, dacă nu sunt contacți obișnuiți.

“Ne așteptăm la o colaborare și la o înțelegere din partea oamenilor ca acest sfârșit de an, Crăciun și Anul Nou nu vor fi ca anul trecut și nu trebuie să fie ca anul trecut, decât ca să petrecem în familie și să fie lumea între ei, dar nu vor putea să fie petreceri.

answear.ro

Populația trebuie să înțeleagă aceste reguli, că în casa omului nu putem intra. În casa omului pot avea loc și aceste contacte necontrolate care duc la infectarea mai multor persoane. Dacă o persoană invită mai mulți prieteni din mai multe case și locații și se întâlnesc la el acasă și stau câteva ore și petrec, riscul de infectare este mare.

Astăzi, OMS a avut o recomandare că inclusiv când se vor întâlni mai multe persoane care sunt din diferite case, dar tot în familie de sărbători, acest lucru să fie cu mască. Vă dați seama că este foarte greu. Când te întâlnești, vrei să mănânci, să bei, nu merge treaba asta cu mască. Întâlnirile trebuie să fie limitate la persoanele din imediat contact al nostru obișnuit și să nu invităm persoane mai multe, că după sărbători există riscul ca unii dragi nouă să ajungă la spital”, a precizat Raed Arafat.

Vizionează materialul video Digi24 pe această temă:

Sursa foto: Guvernul României

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close