Psihologul Gáspár György: „Părinții și educatorii nu trebuie să spună niciodată ceva negativ despre personalitatea elevilor”

Relația dintre copil, părinte și educator este una foarte importantă în dezvoltarea echilibrată a copilului.

elefant.ro

De aceea, autorul, psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György, subliniază, într-o postare publicată pe contul său de Facebook, că, „înainte de orice activitate educațională, este important să ne reamintim că dincolo de rolurile de elevi și educatori, cu toții suntem oameni și nevoia noastră de relaționare primează celei de învățare.”

Triada „copil – părinte – educator” a fost tema primei ediții din noul sezon al emisiunii Radio Europa FM „Antrenorul Părinților”, alături de Mirela Retegan, în fiecare duminică de la ora 11:00.

Potrivit psihologului Gáspár György, psihologia relațiilor ne arată că:

  • „Pentru sănătatea emoțională și succesul academic al elevului, colaborarea dintre părinți și educatori este condiția de bază.
  • Educatorilor le revine sarcina de a se implica, de a se atașa și a le preda copiilor, în lumea reală.
  • Pentru a face procesul de învățare cu adevărat eficient, este indicat ca educatorii să facă tot posibilul pentru a diminua nivelul de stres și de anxietate al copiilor.
  • Părinții sunt responsabili să fie disponibili atât față de copii, cât și față de educatori.
  • Este înțelept ca părintele să anunțe educatorul atunci când apar anumite probleme în viața copilului.
  • Acei copii ai căror părinți sunt dispuși să ofere ajutor suplimentar, în realizarea temelor sau a diferitelor proiecte, sunt mai încrezători în forțele proprii în comparație cu elevii care nu se pot baza pe ajutorul parental.
  • Copiilor le revine responsabilitatea de a colabora cu educatorii și colegii, având dreptul de a-și exprima nevoile, emoțiile și gândurile.
  • Starea emoțională de bine a clasei este responsabilitatea atât a educatorului, cât și a fiecărui copil în parte.
  • Părinții și educatorii nu trebuie să spună niciodată ceva negativ despre personalitatea elevilor; copiii merită copleșiți cu apreciere și încurajări, întrucât este nevoie de mult mai mult curaj pentru a-ți asuma riscuri și a greși, decât pentru a juca la sigur și a nu încerca.”

Sursa foto: Facebook

answear.ro

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close