Propuneri Inspectoratul Școlar București: Clasele primare încheie anul școlar online. În primele săptămâni, în clase revin doar anii terminali 

În primele două săptămâni, ar putea reveni la școală doar elevii din clasele terminale, urmând ca, treptat, să revină și cei din clasele V-VIII. Elevii din clasele primare ar putea finaliza anul școlar online, conform celor mai recente propuneri, transmise vineri de reprezentanții Inspectoratului Școlar București către Ministerul Educației. Propunerile sunt cuprinse într-un document prezentat de Hotnews.ro.

elefant.ro

Astfel, una dintre propuneri vizează faptul ca, în primele două săptămâni, să revină la școală doar elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, în grupe de câte maxim 15, în baza unui nou orar, pentru a respecta regulile de distanțare fizică.

În acele 2 săptămâni, elevii claselor a VIII-a și a XII-a ar urma să dea teze, să fie ascultați pe baza recapitulărilor, să li se încheie medii, să le fie completate foi matricole și să depună cereri pentru examene (evaluarea națională și bacalaureat).

Apoi, în următoarele două săptămâni, ar urma să vină la școală elevii din celelalte clase gimnaziale și liceale, în două schimburi, între schimburi urmând să fie dezinfectate spațiile. Elevii ar urma să învețe în grupuri de câte 15. Ei vor da teze, vor fi ascultați pe baza recapitulărilor și li se vor încheia mediile.

Potrivit documentului citat, elevii claselor I-IV vor încheia anul școlar online, cu calificative.

Zilnic, în școli va fi făcută dezinfectare.

answear.ro

În ceea ce priveșt examenul de Bacalaureat, propunerea Inspectoratului Școlar București este ca examenele scrise să se dea în săli de clase dotate cu camere audio video, cu câte 10 elevi în clasă, puși în ordine alfabetică. Elevii vor depune contestațiile online, urmând ca acestea vor fi corectate de alți doi profesori decât cei de la evaluarea inițială.

Pentru Evaluarea Națională, propunea este ca în fiecare clasă de examen să fie câte 10 elevi, puși în ordine alfabetică. Toate documentele se depun la școala de proveniență a elevului, iar contestațiile se depun online. Elevii nu își vor mai putea vedea lucrările.

Documentul mai conține și propuneri privind definitivatul, gradele didactice, mișcarea de personal și titularizarea.

Consultă în detaliu documentul pe Hotnews.ro.

 

Sursa foto: Pexels

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close