Cam la 1 an de când am devenit mamă, mi-am dat seama că răbdarea e un must în fișa postului de părinte.

Știam că va trebui să mă înarmez cu răbdare multă pentru noul statut, dar neînfricată cum sunt, nu eram speriată de asta. Mă gândeam că odată ce îl voi avea în brațe, chipul lui drăgălaș îmi va alunga orice stare de neliniște, iar zenul mă va îmbrățișa.

Și așa s-a și întâmplat de cele mai multe ori.

De celelalte dăți, însă, a trebuit să duc o luptă nedreaptă pentru cucerirea răbdării. O luptă în care privarea de somn, depresia post-partum, oboseala, grijile nu făceau decât să mă îndepărteze mai mult și mai mult de ea. E o luptă continuă pe care și acum o duc.

Copilul plange, se smiorcaie cand doreste sa obtina ceva? Iata ce poti face pentru a preveni astfel de comportamente

Ai obosit de atatea tantrumuri? 10 pasi cum sa previi crizele de plans ale copilului

Răbdarea la părinți – ar trebui să existe

Ți-o spune toată lumea. Începând din ziua intâi a vieții copilul tău până când….eu nu am aflat încă…

Ce am observat eu, e că odată cu trecerea timpului, răbdarea pe care ar trebui să o afișeze un părinte se transformă, se modifică căpătând felurite forme și proporții.

Mai întâi, lipsa ei se îmbină cumva cu entuziasmul și te face să iți dorești ca numaidecât, cel mic să înceapă să mănance din prima săptămână de diversificare un castron întreg cu mancare, să nu mai cadă după ce a făcut primii pași, să înceapă să spună o poezie la scurt timp după ce a rostit primele cuvinte. Suntem tare nerăbdători să crească, pentru ca mai apoi să constatăm cu uimire și regret cât de repede a trecut timpul.

Începe apoi să aiba legatură cu disponibilitatea de a fi prezent alături de cel mic în momente nepotrivite (din punctul tău de vedere). Ca atunci când ești cu mâinile în mâncare și copilul te cheamă să te ascunzi în șifonier la”cucu-bau”. Când te pune să îi cânți un întreg repetoriu înainte de somn, deși în capul tău s-a dat stingerea de câteva ore bune. Când afară e întuneric bezna, ați rămas ultimii în parc, și tocmai când l-ai convins să mergeți acasă a găsit o frunză pe care o examinează de 10 minute.

Iar mai apoi, răbdarea e unica care te poate salva ca să iți păstrezi podoaba capilară și neuronii în bună stare. Oare de ce tantrumurile nu vin cu instrucțiuni? Oare cum de într-o făptură atât de mică sălășluiesc atât de multe stări contradictorii? Oare cum pot să lipesc banana asta ca să înceteze plânsul?

Toate astea mă fac să cred că cel care a zis că răbdarea e o virtute, cu siguranță era părinte. Și poate, chiar mamă.

Ce am înțeles eu, din bătăliile mele cu răbdarea, e că un copil crește, se dezvoltă, devine, atunci când lumea îi e dezvăluită cu pași mărunți. Atunci când nu există grabă în explorare, când interacțiunea are loc cu o voce caldă și calmă, când repetarea aceleiași explicații de prea multe ori se face cu blândețe.

Răbdarea la copii – nu prea există

Dacă noi, părinții, ar trebui să tratăm cu răbdare relația cu cel mic, reciproca nu e întotdeauna valabilă.

Nu generalizez, ci mă refer doar la cazul personal și al cunoscuților. Mai exact, la noi, se întâmplă să nici nu apuc bine de zis că mergem pe afară, că A. deja mă asteaptă în fața ușii. Iar când am zis că trebuie să mâncăm, mâncarea trebuie să fie deja pe masă, nu mai e timp de așteptat ca să o prepar.

Așa că, mie nu mi se îngăduie în unele situații să primesc răbdare. Căci ceea ce îmi transmite copilul este: ”Acum și aici!”.

Și ce trebuie să fac eu în astfel de situatii este să…am răbdare Pentru că, mai apoi, asta vreau și eu să primesc. Fiindcă pe mine mă vede, pe mine mă imită. Iar eu nu vreau, ca peste ceva timp, să regăsesc în copilul meu adultul agitat și nervos care eram eu odată.

Pierdem din vedere că mici au nevoie să fie văzuți și ascultați de noi. Atunci când le arătam răbdare, le transmitem că ei sunt importanți și contează. Iar atunci când ne pierdem răbdarea, nu facem decât să naștem în ei frustrare și stres.

Cum ar devenit eu mai răbdătoare?

1.Rațiunea mi-a spus că nu există vreun motiv întemeiat pentru care ar trebui să fiu nervoasă pe un copil a cărui unica ”vină” este că se dezvoltă, învață, descoperă. Și dragostea pentru copilul meu mi-a spus că nu vreau ca el să ajungă mai târziu un copil nesigur pe el și anxios.

2. Am încercat să fac ceva pentru mine atunci când starea mea emoțională mă făcea să explodez din cele mai banale motive. Asta înseamna câteva ore în plus de somn, să ies o oră din casă sau să fac ceva care mă relaxează.

3. Să nu credeți că reușesc de fiecare dată să-mi țin demonii în frâu, pentru că mai am multe de învățat la capitolul ăsta. Dar cred ca primul pas – conștientizarea problemei, a fost făcut.

De acum înainte, totul ține de control. Frumos a spus cineva că un moment de răbdare într-un moment de furie salvează zeci de momente de regret.

So, keep calm and love motherhood!


Mihaela, de la MamiNuDoarme a început scrie de puțin timp, dar cu mult entuziasm pe blogul personal. Nu are calificare de jurnalist, om de presă, specialist în comunicare și nici veleități de scriitor. Trăiește intens de 2 ani de când a devenit mamă și a realizat care e, în realitate, jobul său principal. Atât de intens că somnul i-a dispărut, iar în locul lui s-au instalat emoții puternice, gânduri multicolore, cafea si multe cărți. Despre toate astea scrie pe https://maminudoarme.ro/.


 

 

Sursa foto articol: www.unsplash.com