Aproape o treime dintre copiii din România sunt bolnavi cronic. Diferențe mari între sat și oraș

Aproximativ 1 din 3 copii români suferă de afecţiuni cronice, conform unui studiu recent care a evaluat nivelul de dezvoltare fizică şi starea de sănătate a copiilor şi tinerior din colectivităţile şcolare din orașele și satele din România, citat de Adevarul.ro.

elefant.ro

Concluzia este că 28,1% dintre copii sunt bolnavi, precum și că cei din mediul urban sunt mult mai afectaţi decât cei din mediul rural.

Mai mult, studiul indică faptul că există diferenţe între afecțiunile prezente la copiii din mediul urban față de cei din mediul rural. În ambele medii, pe primele 2 locuri sunt prezente aceleaşi două tipuri de afecţiuni medicale: problemele de vedere şi obezitatea. Totuși, procentele de afectare sunt de 3-4 ori mari în cazul copiilor care locuiesc la oraș.

Începând cu locul 3, sunt diferenţe clare între bolile care afectează copiii din mediul urban comparativ cu cei din mediul rural.

Copiii care locuiesc în oraşele țării suferă de deformări serioase ale coloanei vertebrale, afecţiuni ale amigdalelor şi de astm bronşic. În același timpl, cei de la sat au mari probleme cu anemia şi carenţele de creştere în greutate sau înalţime.

 

answear.ro

Cauzele bolilor cronice ale copiilor

 

Medicul Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti şi Ilfov, a explicat, citată de Adevarul.ro, că afecţiuni precum hipotrofia ponderală, hipotrofia staturală sau anemia prin carenţă de fier, des întâlnite la copiii din mediul rural, sunt provocate de o alimentaţie defectuoasă, cei mici mâncând mai mult fasole şi cartofi, în timp ce lipsesc carnea roşie şi ouăle. În acest context, chiar dacă fac mişcare şi stau mult timp în aer liber, copiii de la țară au probleme din cauza alimentaţiei proaste. La polul opus, numeroși elevi din mediul urban ajung obezi din cauza alimentelor de tip fast-food.

Studiul citat arată că 31% din copiii din oraşe și 14,6 % dintre cei de la sat suferă de boli cronice.

O cauză a deformărilor de coloană care afectează o mare parte a copiilor din mediul urban ține de ghiozdanele şcolare, consideră Iulian Cristache, preşedintele Asociaţiei Părinţilor din România.

„În urmă cu doi ani am avut o campanie cu privire la greutatea ghiozdanului elevilor, care la noi este dublă faţă de greutatea recomandată chiar de minister. Am venit atunci cu o serie de propuneri, să se facă dulăpioare, să avem manuale digitate, însă în final ne-am trezit cu aceste manuale auxiliare care nu au făcut decât să crească greutatea ghiozdanelor copiilor“, spune Iulian Cristache, preşedintele Asociaţiei Părinţilor din România, citat de Adevarul.ro.

Medicul ortoped Liviu Muntean explică mai multe detalii despre cum apar deformările cronice de coloană: „Dincolo de poziţia în bancă şi greutatea ghiozdanului, pe primul loc drept cauză pentru deformările de coloană aş pune utilizarea telefonului mobil şi a tabletei. Prin modul în care este folosit telefonul mobil, gâtul mult aplecat în faţă, ultima vertebră cervicală de la gât este afectată. Numărul cazurilor este atât de ridicat încât în curând va trebui să avem o denumire specifică pentru această afecţiune“.

Folosirea excesivă a telefoanelor poate provoca vătămarea discurilor intervertebrale ale coloanei cervicale, a atenţionat şi doctorul Kenneth Hansraj, şeful Secţiei de Chirurgie a coloanei vertebrale de la Spitalul de Reabilitare Medicală din New York într-o cercetare, care arată că liceenii sunt cei mai afectați din acest punct de vedere.

 

Sursa foto: Pixabay

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close