„Nu mi-e frică de apă!”, prima carte pentru copii dedicată educației acvatice

„Nu mi-e frică de apă!”, prima carte dedicată educației acvatice scrisă în limba română reprezintă o introducere a copiilor în lumea educației acvatice.

elefant.ro

Poveștile lui Bubu, ale Carlei și ale lui Andi îi ajută pe cei mici să se familiarizeze cu pregătirea si noțiunile specifice unei lecții de înot, să înțeleagă importanța acestuia și să se împrietenească cu apa prin joc.

Cartea îi ajută și pe părinți, oferindu-le informații privind practici și studii referitoare la beneficiile practicării înotului începând cu vârsta de câteva luni ale bebelușului.

Înecul este principala cauză de deces în cazul copiilor cu vârste de 1-4 ani, arată statisticile internaționale. În același timp însă, educația acvatică poate fi începută din primele luni de viață și poate constitui premisa majoră de siguranță în mediul acvatic pentru întreaga viață. Mai mult, studiile arată că participarea la lecțiile de înot poate reduce cu 88% riscul de înec al copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani.

Înotul este una dintre cele mai recomandate forme de mișcare la orice vârstă și singura care poate fi începută încă din primele luni de viață.

Cercetările arată că înotul început de la vârsta de 4-6 luni, poate dezvolta abilități de comunicare și socializare, reglează apetitul și programul de somn, reduce anxietatea de separare și întărește sistemul imunitar. Pe măsură ce copiii cresc, beneficiile se înmulțesc și ele. Educația acvatică duce la creșterea stimei de sine și a încrederii în propriile forțe și pune baze solide în tranziția către alte contexte de învățare, cum ar limbile străine sau alte sporturi.

answear.ro

„De-a lungul celor 7 ani de existență a Acvatic Bebe Club, ne-am întâlnit cu o mulțime de prejudecați în privința cursurilor de educație acvatică. Copilul e prea mic, afară e frig, nu e nevoie să știe să înoate, copilului îi e teamă de apă. Așa a apărut ideea cărții Nu mi-e frică de apă!. În proiect am implicat medici, psihologi, specialiști în educație fizică și sport și am depus eforturi să publicăm un volum ilustrat sugestiv, realist și prietenos, dedicat părinților și copiilor deopotrivă”, a explicat Carmen Dumitru, co-autor al cărții și fondatorul Acvatic Bebe Club.

Apărută la Editura DPH, cartea „Nu mi-e frică de apă!” este structurată pe 3 categorii de vârstă, pornind de la câteva luni până la 4 ani, urmărind într-un mod distractiv și pe înțelesul celor mici obiectivele urmărite în cadrul programelor de educație acvatică: imersiile, învățarea plutirii și întoarcerii, exersarea respirației specifice acvatice, deplasarea cu ajutorul obiectelor plutitoare, sărituri, deplasarea independenta, adică înotul propriu-zis.

„Ne-am dorit ca acest volum să fie un ajutor și pentru părinți, astfel că, pe ultima copertă, aceștia vor găsi un ghid în care sunt prezentate rezultatele studiilor din domeniu, recomandări medicale și sfaturi privind pregătirea echipamentului celui mic, recomandări în alegerea unui club dedicat educației acvatice”, a mai precizat Carmen Dumitru.

Lansarea pentru public a cărții va avea loc pe 8 martie, la Seneca Anticafe din București (str. Arhitect Ion Mincu, nr. 1), începând cu ora 10:30. Aici, cei interesați vor putea afla mai multe despre beneficiile educației acvatice și se vor bucura de o piesă de teatru inspirată din carte. De asemenea, cartea va fi disponibilă cu o reducere de 20%.

Peste 2.500 copii cu vârste între 4 luni și 7 ani au beneficiat până în 2019 de cursurile de educație acvatică de la Acvatic Bebe Club, locul unde a pornit ideea cărții și care a servit drept inspirație pentru poveștile lui Bubu, Carlei și ale lui Andi. 60% dintre copiii care participă la lecțiile de educație acvatică au vârste între 4 și 36 luni, mai mult de jumătate având până în 2 ani. 22% dintre copii continuă lecțiile în medie 2 ani. Specificul cursurilor Acvatic Bebe Club se bazează pe predare individuală, cu instructor dedicat și lecții adaptate ritmului de evoluție a fiecărui copil.

 

Poți cumpăra cartea „Nu mi-e frică de apă!” de aici:

 

 

 

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close