Noi restricții în București începând de mâine

Noi restricții în București începând de mâine, pentru a limita răspânidrea noului coronavirus.
Prefectul Capitalei a anunțat în această după-amiază care sunt restricțiile aplicabile de miercuri, 7 octombrie, în București, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19, scrie Digi24.ro.
Aceste măsuri vor fi valabile cel puțin în următoarele 7 zile sau atâta timp cât rata de incidență se va menține peste 1,5 la mie.
Iată care sunt restricțile menționate de prefectul Capitalei:
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare, alcoolice și non-alcoolice, în unitățile de tip restaurante și cafenele, în interiorul clădirilor, nu este permisă în București.
Excepție fac unitățile de cazare (hotel, pensiune) unde este permisă servirea în interior numai pentru cei cazați.
Activitatea sălilor de spectacole, a cinematografelor, concertele și alte asemenea este interzisă.
Măști obligatorii în jurul școlilor. În jurul școlilor s-a impus purtarea măștii de la copiii peste 5 ani și adulți în intervalul 7:45 – 21:15. Primăria Generală și primăriile de sector vor delimita aceste zone pentru a indica faptul că sunt 100 de metri față de școală.
Intensificarea activităților de control în târguri, piețe, transport în comun și perimetrele unităților școlare.
Angajații afectați de restrângerea activității economice – HoReCa și spectacole – vor beneficia de măsuri de sprijin, potrivit OUG 120/2020.
În momentul în care rata de incidență scade sub 1,5 la mie, comunicată săptămânal, Comitetul pentru Situații de Urgență se va reuni și va dispune reluarea activităților restricționate.
Se interzic pelerinajele. Organizarea sărbătorilor religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități.
Referitor la cazinouri și la sălile de jocuri de noroc, CNSU nu a luat deocamdată o decizie.
Totodată, toate unitățile de învățământ care au fost afectate, dacă se ajunge la 3 elevi confirmați, trec în scenariul roșu.
Vizionează materialul video Digi24 pe acest subiect:
Sursa foto: Pixabay
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!