Neamț: O mamă face închisoare după ce i-a interzis fostului soț să vadă copilul

O femeie din comuna Cândești, județul Neamț, a ajuns la închisoare din cauză că i-a interzis fostului soț să viziteze copilul. Ea va petrece o lună după gratii.
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a anunțat, pe 22 februarie, într-un comunicat, că femeia pe numele căreia instanța de judecată a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, a fost depistată de polițiști.
Astfel, pe 22 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unei femei de 48 de ani, din Cândești.
Femeia era condamnată de Judecătoria Piatra Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de o lună de închisoare pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, anunță IPJ Neamț.
Concret, femeia i-a interzis fostului soț să comunice cu fiica lor minoră din 2016 până în prezent. “Începând cu data de 4 noiembrie 2016 și până în prezent, femeia nu a respectat sentința civilă a Judecătoriei Piatra Neamț, prin care s-a stabilit modul în care fostul soț urma să aibă legături personale cu fiica sa minoră, nepermițându-i să ia legătura în niciun mod cu aceasta”, explică reprezentanții Poliției.
Astfel, polițiștii au condus-o pe femeie la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei de o lună de închisoare.
Sursa foto: Pixabay
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!