Lecții transmise de TVR pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a

Elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor putea urmări, de luni, 16 martie, lecții transmise de Televiziunea Română, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, aseară, la Digi24.
Totodată, ministrul a confirmat că este foarte probabil să ceară prelungirea vacanței forțate în care au intrat elevii pentru a combate răspândirea coronavirusului.
În aceste condiții, o soluție pentru ca elevii claselor a VIII-a și a XII-a să nu piardă materia va fi aplicată încă de luni: cursuri de la distanță transmise de televiziunea publică și predate de profesori voluntari.
„Există posibilitatea prelungirii suspendării cursurilor. De altfel, lucrez împreună cu echipa mea să identificăm cele mai bune măsuri care să vină în sprijinul elevilor și profesorilor și în felul acesta să se amelioreze efectele produse de această situație. Pentru perioada suspendării cursurilor am identificat mai multe soluții, în așa fel încât această situație specială în care ne aflăm să nu afecteze foarte mult învățarea. Am apelat astfel la utilizarea platformelor online, puse la dispoziție în mod gratuit de către mai multe companii. Suplimentar, însă, am realizat un parteneriat cu Televiziunea Română tocmai pentru a facilita accesul la educație și pentru acei copii care nu pot avea acces la platformele online. Deja au început filmările, avem profesori voluntari și de luni vor fi primele emisiuni de predare-învățare! Pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor fi lecțiile online în parteneriat cu Televiziunea Română”, a declarat Monica Anisie, sâmbătă seara, la Digi24.
Vezi materialul video publicat de Digi24:
Sursa foto: gov.ro
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!