Jocuri pentru copii de 3 ani. Iata 4 IDEI de jocuri pentru zile in care ploua

1. Sa pictam altfel. Am mereu in casa mici figurine de polistiren, pe care le tin pentru situatii de acest fel. In aceasta dimineata i-am oferit un catelus. Pentru ca nu-i place sa se murdareasca pe maini, am fixat catelusul, cu ajutorul a doua scobitori, pe un burete curat de spalat vase. Pentru a-l picta am folosit pensule si culori. Dar ii poti oferi si carioci sau markere colorate.
Idee: In lipsa unei figurine de polistiren si pentru a-i face jocul mai interesant, am folosit, iarna trecuta, o minge realizata din mai multe coli de hartie, pe care a pictat-o cu mare placere.
2. Sortarea jucariilor pe culori. Mai vrei idei de jocuri de copii de 3 ani? Iata aceasta idee pentru care nu ai nevoie decat de obiecte pe care le ai, deja, prin casa. Alegeti cateva coli de hartie colorata si le asezati pe jos. Jocul este simplu si pentru a-l face putin mai interesant, va mai dau o idee. Mai aveti nevoie de o clepsidra (de 3-5 minute), ori cronometrul sau alarma de pe telefon si de toate jucariile din camera copilului. Astfel, pana se scurge timpul, copilul sa aseze, pe culori, cat mai multe jucarii. Noi folosim jucarii mici: cuburi, piese Lego, masinute mici.
3. Hai sa cautam comori. Foloseste 10-15 obiecte mici, din aceeasi colectie, dar lucruri cu care copilul nu se joaca frecvent. Pentru acest joc folosesc suportul de pahare in forma de discuri. Le ascund prin casa si apoi ii dau indicii usoare, care sa-l conduca. Ii spun si cate astfel de comori sunt ascunse prin casa si exersam, astfel, numerele, culorile si conceptele de mare/mic, sub/deasupra in spate/in fata. “Cea de-a 5-a comoara doarme linistita sub perna albastra”. Cautarea de comori prin casa este o alta idee de joc pentru copii de 3-4 ani.
4. Gatim impreuna? Faceti impreuna o gustare simpla cu branzica si paste integrale. Eu il las pe L. sa amestece compozitia si apoi sa o puna in forma de briose. Astfel, avem gustari micute pe care le puteam lua si in parc, a doua zi, daca nu mai ploua. Iar el are parte de o activitate distractiva, de transfer, in care este preocupat de asezarea compozitiei in forme, fara sa dea pe langa. Repetam conceptul de gol, pe jumatate plin (sau pe jumatate gol, dupa cum vreti) si plin. Cu acest joc nu doar ca participa intr-o activitate distractiva, ce il tine ocupa 20-30 de minute, dar aveti pregatite si gustarile de dupa-amiaza. Aceasta este ultima idee de astazi, de jocuri de copii de 3 ani, pe care noi o vom face dupa ce L se trezeste din somnul de pranz.
Voi ce idei de jocuri copii de 3 ani folositi cand afara ploua?
Si nu uitati de concursul nostru de pe Facebook! Inca mai puteti castiga un birou si un scaun pentru copilul vostru!
[ad#co-3]
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!