Condiții înscriere clasa pregătitoare pentru copiii care împlinesc 6 ani în septembrie – decembrie

Prima etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare 2022 a început ieri. Dacă pentru copiii care împlinesc 6 ani până pe data de 31 august 2022 există obligativitatea înscrierii în clasa pregătitoare, pentru cei născuți în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie 2022 există anumite condiții speciale de îndeplinit.
Aceste condiții sunt prezentate în Ordinul privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar și a Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2022—2023.
Potrivit documentului oficial, părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie—31 decembrie inclusiv își pot înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.
Copiii care au frecventat grădinița sunt înscriși în clasa pregătitoare la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de grădiniță.
Iată cum arată formularul pentru solicitarea de eliberare a recomandării de către conducerea grădiniței:

Această solicitare poate fi depusă direct la grădiniță sau trimisă prin poștă sau prin e-mail.
La solicitarea părintelui, unitatea de învățământ cu nivel preșcolar poate transmite recomandarea și prin poștă cu confirmare de primire sau prin e-mail.
Dacă te afli în această situație, ai nevoie de recomandarea din partea grădiniței înainte de a completa cererea de înscriere în clasa pregătitoare:
„În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care împlinește vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie—31 decembrie inclusiv, alături de documentele menționate la alin. (2) părintele transmite și o copie a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare”.
Documentele menționate la alin. (2) ce trebuie depuse sunt o copie a actului de identitate al părintelui și o copie a certificatului de naștere al copilului, care vor fi certificate conform cu originalul de către personalul școlii.
Reguli pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau care se întorc din străinătate
În cazul în care copilul care împlinește 6 ani în intervalul septembrie – decembrie 2022 și nu a frecventat grădinița sau s-a întors din străinătate, el nu poate primi o recomandare de înscriere în clasa pregătitoare din partea unei grădinițe.
În acest caz, părinții trebuie să depună o cerere de evaluare a dezvoltării copilului la centrele județene de resurse și asistență educațională sau la Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE).
Copiii vor fi programați la evaluare, iar după desfășurarea evaluării, va fi eliberată sau transmisă către părinte recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz.
Recomandarea primită trebuie atașată cererii de înscriere în clasa pregătitoare.
Ce se întâmplă cu acei copii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2022 și pentru care părinții nu optează pentru înscrierea lor la școală?
„Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie—31 decembrie inclusiv care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru următorul an școlar sau ai celor al căror nivel de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la
grădiniță, în grupa mare”, se arată în documentul oficial al Ministerului Educației.
Citește mai multe detalii despre procesul de înscriere a copiilor în clasa preătitoare 2022-2023:
Încep înscrierile în clasa pregătitoare 2022. Cererile pot fi depuse online, pe site-ul Ministerului Educației
Sursa foto: Pixabay