Grecia propune un certificat de vaccinare la nivelul UE: Persoanele vaccinate ar trebui să fie libere să călătorească

Grecia este una dintre destinațiile externe de vacanță preferate ale românilor. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut astăzi crearea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 valabil la nivelul întregii Uniuni Europene pentru a ajuta la relansarea călătoriilor transfrontaliere afectate de pandemie, transmite Reuters, citată de Agerpres.ro.
Grecia, care obține din turism o cincime din PIB şi vrea să revitalizeze călătoriile înainte de sezonul de vară, a creat deja propriul certificat standardizat care să ateste vaccinarea unei persoane.
Într-o scrisoare adresată conducerii Comisiei Europene, Mitsotakis a propus extinderea schemei la întreg teritoriul UE. Conform propunerii, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport.
“Deşi nu vom face vaccinarea obligatorie sau o precondiţie pentru călătorie, persoanele care s-au vaccinat ar trebui să fie libere să călătorească”, a scris oficialul grec în scrisoare.
“Este urgent să adoptăm o înţelegere comună privind modul în care ar trebui să fie structurat un certificat de vaccinare pentru a fi acceptat în toate statele membre”, a mai precizat acesta.
Dificultatea de ajunge la un acord asupra aşa-numitului “Passenger Locator Form (PLF)”, un formular digital apărut anul trecut pentru a monitoriza călătoriile, a arătat că este mare nevoie de un efort UE la nivel înalt pentru a face lucrurile să avanseze, a declarat el.
Dacă statele UE pot conveni asupra unei formule comune “putem avansa această chestiune mai departe în forurile internaţionale, contribuind astfel la restabilirea mobilităţii la scară globală”, se mai arată în scrisoare.
“Pentru ţări precum Grecia, care sunt dependente de turism, este imperativ ca această chestiune să fie rezolvată înainte de sezonul de vară”, a mai susținut premierul grec.
Grecia a gestionat destul de bine primul val al pandemiei, dar o creştere a numărului de cazuri din octombrie a supus unei presiuni severe sistemul său sanitar, slăbit de o criză financiară care s-a prelungit timp de un deceniu. În consecinţă, autorităţile au impus un al doilea lockdown în noiembrie.
Până în prezent, în Grecia au fost raportate 145.179 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 5.302 de decese cauzate de noul coronavirus.
Sursa foto: Pexels
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!