Grădinițele, creșele și after-school-urile nu se mai redeschid mâine. Declarațiile ministrului Educației

Creșele, grădinițele și after-school-urile nu se mai redeschid mâine, 15 iunie, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, ministrul Educației, Monica Anisie.

elefant.ro

Deși Hotărârea de Guvern publicată vineri în Monitorul Oficial prevede că deschiderea creșelor, grădinițelor și after school-urilor de stat și private este permisă începând cu data de 15 iunie, ministrul Educației a spus că aceste unități de învățământ vor putea fi deschise abia după ce se vor finaliza normele de securitate și igienă.

“Normele de revenire în cadrul creșelor și grădinițelor, precum și în cadrul after school-urilor sunt elaborate în colaborare de către Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății. Acestea sunt în acest moment în pregătire, probabil că mâine le vom finaliza și le vom prezenta”, a declarat oficialul, citată de Edupedu.ro.

Potrivit Monicăi Anisie, “Ministerul Educației astăzi a transmis inspectoratelor școlare situația în care putem să reîncepem activitatea în grădiniță și, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, le-am solicitat să anunțe părinții că pot depune cereri la unitățile de învățământ preșcolar la care au mers copiii până acum. Inspectoratele școlare sunt informate de către directorii grădinițelor de aceste solicitări și, mai departe, inspectoratele transmit autorităților publice locale aceste solicitări. Decizia pentru a redeschide aceste grădinițe de vară [este vorba despre grădinițele de stat – N.Red.] aparține autorității publice locale. Pentru că, atenție: în aceste unități de învățământ preșcolar, pe această perioadă a vacanței de vară, se desfășoară numai activități recreative, deci nu se desfășoară activități din curriculum preșcolar”.

Ministrul a precizat că se vor redeschide și unitățile de stat, acolo unde există solicitări și autoritatea publică locală decide că se pot redeschide.

“Activitatea în unitatea de învățământ preșcolar în care se organiza gradinița de vară este stabilită de către autoritatea publică locală, care – atenție – va suporta și toate costurile pe această perioadă. Deci profesorii pentru învățământ preșcolar, educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului pe care îl primește de la MEC. El va fi plătit diferit, de autoritatea publică locală. Nu sunt obligați de către Ministerul Educației să participe la aceste grădinițe de vară. Dar, la fel ca în fiecare an, sunt colegi care participă la aceste grădinițe de vară. În fiecare an, ele au fost organizate atât în București, cât și în țară, pe baza cererilor depuse de părinți, la unitatea de învățământ preșcolar pe care o frecventează preșcolarul”, a declarat Monica Anisie.

answear.ro

Războiul politic îi afectează pe părinții care nu au cu cine să-și lase copiii în timp ce lucrează

Medicul Virgil Musta, cel care a reușit cele mai multe vindecări la pacienții care s-au îmbolnăvit de noul coronavirus, a avertizat că ne putem aștepta la restricționarea unor activități, dacă numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus va continua să crească.

″În ultimele zile numărul de cazuri a crescut de la o sută și ceva pe zi, până la peste 300 de cazuri azi. În momentul în care nu respectăm regulile, există riscul ca pandemia să se reactiveze. Populația trebuie să înțeleagă că pandemia continuă să existe în comunitate și regulile trebuie respectate. De aceea relaxarea se face gradual: dacă ceva nu funcționează, să se poată lua măsuri de corecție”, a declarat Virgil Musta astăzi, la Digi24.

Astăzi, a fost înregistrat, cel mai mare număr de cazuri de infectări cu COVID-19 de la intrarea în starea de alertă: 320 de noi cazuri și 16 decese.

În același timp, numărul de teste efectuate a crescut odată cu intrarea în stare de alertă: autoritățile au început să facă o medie de 11.000 – 12.000 de teste pe zi, față de circa 8.000 cât se făceau în stare de urgență. Practic, în fiecare weekend numărul testelor făcute scădea. Acum, înainte de votul pentru prelugirea stării de alertă, strategia s-a schimbat: numărul testelor făcute în weekend e la fel de ridicat precum cel din timpul săptămânii, astfel încât și numărul de cazuri depistate este mai mare, scrie stiripesurse.ro.

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, declară că liberalii i-ar fi amenințat pe holurile Parlamentului pe social-democrați că vor mări numărul de infectări pentru a-i obliga să voteze prelungirea stării de alertă.

“O să vă spun ceea ce am auzit așa pe holurile Parlamentului: colegii liberali ne amenințau că dacă ‘nu votați starea de alertă o să mărim numărul de cazuri și o să dăm vina pe voi. Eu vă spun exact cum au spus ei. Știu că nici unul nu-și asumă să o spună oficial. Eu sper ca totuși datele reale să nu fie măsluite. Mă uit totuși la domnul președinte și văd cum a ajuns de la o simplă răceală la amenințări, jigniri și insulte. Cred că dialogul a lipsit foarte mult în această perioadă și dacă ar fi fost mult mai susținut de ambele părți, am fi gasit soluții mai bune,” a afirmat Marius Budăi, la Antena 3.

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close