Gaspar Gyorgy: Activitatea pe care s-o faci cu copilul 15 minute pe zi pentru a-i cultiva inteligența emoțională, empatia și compasiunea

Există un comportament al părinților extrem de important care are legătură cu relațiile și despre care studiile de specialitate arată că poate contribui la succesul copiilor în viață, îi poate ajuta să-și exerseze empatia și să-și crească nivelul de inteligență emoțională.

elefant.ro

Potrivit cunoscutului psiholog, psihoterapeut și autor Gaspar Gyorgy, acest comportament este lectura.

Sâmbătă, 6 aprilie, psihologul Gaspar Gyorgy a susținut o prezentare cu tema „Compasiunea și empatia – valori ale vieții de familie”, în cadrul conferinței Educare, desfășurată la Hotel Sheraton din București.

Conform specialistului, momentul în care copilul citește sau când i se citește, mintea lui se dezvoltă, crește, are acces la multe strategii de rezolvare creativă a problemelor, lucruri de care are nevoie pentru a deveni un adult de succes.

Acesta este momentul în care copiii pot obține informații noi de la alte persoane despre cum au rezolvat anumite situații dificile de viață și în mintea lor se aprind niște beculețe, mai spune Gaspar Gyorgy.

„Ce altceva este lectura dacă nu un exercițiu de empatie? Să dau dovadă de deschidere față de cineva care își exprimă gândurile și sentimentele față de mine. Empatia înseamnă și să fac loc în universul meu interior pentru ceea ce spune, gândește sau simte o altă persoană. Atunci când citesc, exersez asta”, explică el.

answear.ro

De asemenea, continuă psihologul relațional, crește nivelul de inteligență emoțională al copilului, deoarece el are acces la cuvinte noi și vocabularul se lărgește. „Alfabetizarea emoțională înseamnă să am în vocabularul meu suficient de multe cuvinte pentru a exprima tot ceea ce se întâmplă în universul meu interior”, precizează Gaspar Gyorgy.

El vrea să le transmită părinților că lectura în familie este o formă de creștere a inteligenței nu doar cognitive, ci inclusiv emoționale și relaționale.

„În momentul în care, după o zi complicată la grădiniță sau la școală urmează acele 15 minute seara în care mama sau tata stau lângă mine în pat și îmi citesc, în timp ce mă mângâie pe spate și pe frunte, momentul respectiv este o formă de terapie. Atunci, nu trebuie să ne mai facem griji de faptul că ai noștri copii vor trebui să meargă la terapie, pentru că ei primesc tot ceea de ce au nevoie pentru a descărca toată încărcătura din ziua respectivă. Iar dacă mai și îndrăznim să vorbim cu ei despre asta, deja este sănătate curată”, conchide specialistul.

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close