Psiholog: Gândurile negative afectează memoria și voința. 4 convingeri pozitive pentru o viață reușită

Zona rinichilor reprezintă centrul stabilității, al siguranței, al legăturii cu pământul, cu tradițiile, cu a construi, a menține, a păstra, cu apartenența la un loc, la un context. Este de asemenea centrul sănătății fizice, al prosperității, al vieții/vitalității, al atenției și trăirii în prezent, în ”aici și acum”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Potrivit specialistului, în momentul în care apare o percepție în creierul nostru legată de un posibil pericol (real sau imaginar), prima zonă din corp informată este zona glandelor suprarenale, care declanșează în corp ”hormonii stresului”: adrenalina, norepinefrina și cortizolul.

Adrenalina este răspunzătoare pentru reacțiile noastre imediate în situații de stres puternic, respectiv de îngrijorare sau frică intensă. Aceasta ne mărește ritmul cardiac, ne crește tensiunea arterială și nivelul de energie. Norepinefrina îndeplinește aproximativ același rol ca adrenalina, însă aduce în plus mai multă mai conștiență și concentrare la tot ceea ce ne înconjoară, lucru important în cazul în care frica este legată de ceva real periculos și care se întâmplă în prezent și chiar este nevoie să ne apărăm. Cortizolul este eliberat de către glande câteva minute mai târziu de la apariția fricii și are rolul de a menține echilibrul proceselor corpului în situații periculoase prin reducerea proceselor care nu sunt necesare în momentul respectiv (de exemplu, digestia și creșterea sistemului imunitar) și alocarea resurselor de energie sistemelor care au nevoie imediată de ea”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), într-un comunicat de presă.

Gândurile negative afectează memoria pe termen scurt și slăbesc puterea voinței

În plan mental și emoțional, un pachet de convingeri deficitare legate de viață și o obișnuință comportamentală de tipul îngrijorare, frică, prevenție exagerată, neîncredere în oameni, negativitate, atenție direcționată predominant pe minusuri duc la incapacitatea de a face planuri și de a rezolva probleme, la iritabilitate, depresii clinice, afectează memoria pe termen scurt, slăbesc puterea voinței, ambiția, motivația.

„Frica existențială (legată de viața personală sau a celor dragi), nerăbdarea, dependența de securitate de orice tip și alte tipuri de dependențe, atașamentele de orice fel, frica de abandon, frica de singurătate, frica de sărăcie etc. afectează în mod direct rinichii și stomacul (așa cum am arătat mai sus) și în mod indirect (prin somatizare = răspunsul corpului fizic la modul de gândire) zona capului și sănătatea în zona picioarelor”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul afirmă că zona capului este afectată de încrâncenarea în a vedea aspectele defavorabile ale vieții, în a merge pe tipare vechi, depășite, în a ne agăța cu orice preț de lucruri, situații, persoane care nu mai au legătură cu prezentul și cu starea de beneficiu concret pentru noi.

Problemele din zona picioarelor sunt legate de încrâncenare, cu nuanța specifică de a nu vrea să înaintăm în viață, să facem lucruri noi, în modalități noi, să acceptăm persoane și contexte noi.

 

Care sunt emoțiile și atitudinile care ne ajută

 

Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că sunt câteva emoții și atitudini pe care ar trebui să ni le antrenăm astfel încât viața noastră să nu fie afectată în sens negative.

Printre acestea, enumerăm: flexibilitate, adaptabilitate, perspective și soluții multiple, capacitate de atingere obiective prin voință, motivație, răbdare, reacție bună la elementul surpriză, capacitatea de căuta și învăța lucruri noi, vitalitate, asumarea dreptului de a fi, de a avea, asumarea dreptului de a trăi în bucurie și plăcere, activități menite creșterii inteligenței emoționale, organizare, prioritizare, mișcare fizică, joc, timp petrecut în natură, înot, îngrijire fizică, masaj, yoga, Qigong ș.a.

Potrivit specialistului, aceste 4 convingeri puternic întipărite în mintea noastră ne pot ajuta să acționăm într-un mod mult mai sănătos atât pentru noi, cât mai ales pentru societate:

  • „Sunt în siguranță, trăiesc în prosperitate pe toate planurile, merit să trăiesc plăcerile vieții, îmi iubesc corpul și am încredere în înțelepciunea lui, îmi iubesc viața și provocările ei care mă ajută să devin cea mai bună variantă a mea.”
  • „Eu pot, cred în mine și reușesc”
  • „Îmi îndeplinesc orice obiectiv cu ușurință și plăcere”
  • „Eu știu cine sunt, care este rolul meu în lume și cum îmi doresc să trăiesc”

 

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane, urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga.

 

Sursa foto: Pexels

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close