Florian Colceag, despre școala online: Vor urma “psihoze masive, depresii”

În contextul în care pandemia a trecut o parte din procesul de predare în online, este esențial ca părinții, copiii și profesorii să acționeze ca o echipă, astfel încât elevii să nu rămână cu goluri de nerecuperat, spune Florian Colceag, cunoscut drept „antrenorul de genii”.

elefant.ro

Profesorul Florin Colceag a vorbit despre școala în pandemie și soluțiile cele mai bune pentru această perioadă, fiind invitat la Știrile Pro TV.

„Este extrem de complicată situația, pentru că, în primul rând, ei nu mai au repere fundamentale, căldura sufletească pe care ar trebui să o transmită profesorul care, purtând și mască și fiind și online, este o fantomă. Problema mare, uriașă este că noi ieșim din mediul real și intrăm în mediul virtual. Vedem și noi foarte bine ce se întâmplă. Când am intrat pe frecvențele 4G, acum se extind la 5G, au început să apară devieri comportamentale. Copiii stau cu ochii în telefon și își trimit SMS-uri, nu mai comunică unul cu altul”, a afirmat Colceag, potrivit stirileprotv.ro.

Conform specialistului, lipsa de comunicare se va amplifica, iar fără comunicare afectivă, verbală, “ne negăm specia”, fapt care are efecte extrem de profunde și extrem de puternice în timp, precum psihoze masive, depresii, sinucideri și pierderea direcției în viață a copiilor.

„Educația online nu se poate face pe manual, ea se poate face, însă, pe informații și multe exemple care vin de pe internet. Acestea trebuie culese de către părinți. Ele au impact emoțional și cognitiv asupra copiilor, dacă sunt foarte bine alese, ceea ce nu va face niciodată niciun minister, niciun inspectorat sau școală. Dacă nu se implică părinții în filtrarea informațiilor care trebuie să ajungă la mintea copiilor, atunci nu o face nimeni și ei vor ajunge chiar absolut fără niciun fel de direcție în viață. Este nevoie de apropiere sufletească cu copilul, nu de delegare a creșterii copilului și a evoluției copilului unei instituții care nu mai există”, a explicat profesorul.

El a adus în discuție și subiectul pandemiei de coronavirus, care a făcut ravagii în lume.

answear.ro

„Noi nu trăim o pandemie, ci o psihoză. Cifrele sunt false. Ni s-a creat o psihoză, nu o pandemie, care este datorată aceleiași încercări de a ne scoate din mediul real și de a ne arunca într-un mediu virtual. Nu toată lumea minte, există un simdrom Stockholm, în care oamenii s-au prins în joc și ei se joacă de-a ceva în continuare”, a mai adăugat Colceag.

Vizionează interviul integral cu profesorul Florian Colceag pe stirileprotv.ro.

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close