Dependența de ecrane, agravată de școala online. „Există repercusiuni serioase din punct de vedere psihologic”

Efectele periculoase ale școlii online vor fi vizibile imediat în comportamentul celor mici odată cu revenirea în clase, sunt de părere experții citați de Digi24.ro.
Orele în fața ecranelor le-au creat copiilor dependență de ecrane – tabletă, telefon, computer. Astfel, s-a format un nou obicei care va îngreuna readaptarea copiilor la modul de viață de dinainte de pandemie, cu acces limitat la tehnologie. Problema este că tinerii vor renunța foarte greu la acest comportament. Și va fi nevoie de un efort comun și din partea dascălilor și din partea părinților pentru a-i convinge pe tineri să renunțe la device-uri.
Nu este singurul efect nedorit. Școala online a mai adâncit ruptura dintre rural și urban, în ceea ce privește nivelul educațional al copiilor.
“Schimbări sunt rezonabil de puternice, pentru că n-a trecut o lună sau două luni, ca în vacanța mare, ci sunt 11 luni de ruptură radicală față de ce era anterior.
Am accentuat dependența de ecran, acel recomandat două ore. Înainte de pandemie, ăsta era timing-ul recomandat pentru screen time, interacțiune cu ecranul, pentru un copil în preajma liceului. Acele două ore s-au dus mult peste și studiile pe care le avem acum trasează o limită undeva la 9 ore și, deci de cinci ori mai mult de cât era recomandat anterior.
Există și avantaje în situația asta, nu numai lucruri negative.
Cu siguranță că 10 ore pe zi interacțiune cu ecran este mult prea mult. Există repercusiuni serioase din punct de vedere psihologic, al dezvoltării emoționale, al contactului cu viața cotidiană, funcționalitate, relații sociale reale, deci repercursiunile sunt majore”, susține Dragoș Iliescu, profesor universitar.
Vizionează videoul Digi24 pe această temă:
Sursa foto: Pixabay
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!