De ce se feresc profesorii de lecțiile online?

Bilanț după două săptămâni de la începerea anului de învățământ: școala online a venit la pachet cu anumite probleme.

elefant.ro

În afară de orele „sparte” de hackeri care au compromis relațiile dintre profesori și elevi, există cadre didactice care refuză să intre pe internet. ȘI asta nu doar din cauza lipsei dispozitivelor sau a internetului.

Cadrele didactice spun că nu vor să utilizeze platformele pe care le-ar fi colectate ilegal date cu caracter personal. Iar cei care predau online au numeroase probleme tehnice. Asta în condițiile în care aproximativ 4.600 de școli din România fac școala inclusiv online.

Cornelia Popa, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, afirmă că sunt mai multe motive pentru care profesorii nu vor să predea online.

„Fie nu au dotările tehnice necesare, fie unii s-au confruntat cu situații ciudate în ultima parte a anului școlar trecut, în care unii elevi au dat linkurile altor colegi, care au intrat și au deranjat ora, au fost jigniți profesorii, imaginile au fost puse pe Facebook. Situațiile s-au repetat, iar Ministerul Educației nu a făcut nimic, legislația practic nu susține acuratețea unei lecții, cum participă elevii, ce obligații au și ce se întâmplă dacă nu-și respectă aceste obligații”, a declarat Cornelia Popa, citată de Digi24.ro.

„Alți colegi spun că, deși au acces la internet, copiii de acasă nu receptează mesajul, nu se aude prin mască și nu reușesc să lucreze simultan și cu elevii din clasă și cu cei de acasă și atunci caută soluții. Și desigur, mulți țin la faptul că nu și-au dat acordul pentru difuzarea imaginii”, a precizat ea.

answear.ro

La rândul său, Rareș Voicu, președintele Consilului Național al Elevilor, susține că i-au povestit mai mulți colegi din țară că sunt profesori care nu vor să predea online pentru că nu au primit infrastructura necesară și nu vor să vină cu laptopurile și tabletele de acasă.

„Am colegi care fac școală online, în sistem hibrid și au profesori care intră în sala de clasă pe tabletă și pe laptop, însă elevii de acasă fie nu-i văd, fie nu-i aud, fie nu pot să interacționeze cu colegii”, a afirmat Voicu.

Elevul a spus că și el este în sistemul hibrid și a luat lecțiile de la colegii care au fost în clasă și că un singur profesor a făcut ore online.

Andreea Ionescu, reprezentanta unei asociații de părinți, relatează că școlile încă lucrează la infrastructura pentru predarea online.

„Sper că în curând cât mai mulți profesori și manageri vor lua lucrurile bune care se pot întâmpla, pentru că dacă ne plângem la infinit nu rezolvăm nimic”, a declarat ea.

Cornelia Popa are și o explicație pentru faptul că nu au fost achiziționate echipamente pentru școli, cu bani de la Guvern: „Suntem prinși cu campania electorală, mulți inspectori sunt și ei prinși cu campania și până în prezent nu au fost accesați acești bani. Dacă ne preocupam din luna aprilie să absorbim aceste fonduri, să avem mijloacele tehnice în clasă, nu ne mai puneam această problemă”.

„Noi așteptăm dotările tehnice și vă garantez că profesorii sunt pregătiți să meargă mai departe. Și există soluții și cu o bază legală adecvată, astfel încât profesorii să nu fie expuși”, a precizat Cornelia Popa.

60% dintre inspectorii școlari și doi secretari de stat din Ministerul Educației sunt implicați în campania electorală, candidând pentru un mandat la alegerile locale din 27 septembrie.

Andreea Ionescu a dat exemplul unui manager de școală care, în loc să se asigure că instituția de învățământ este pregătită pentru noul an școlar, „a mers și a împărțit pliante prin oraș”.

„Astfel ne aflăm în situația în care două școli care aparțin de același primar, dotate cu tot ce trebuie – una a putut să organizeze un învățământ online la un nivel satisfăcător spre bine, și în cealaltă școală, deși sunt clase cu 30 de copii, toată școala a fost chemată în sistem verde”, a precizat ea.

„Observăm din toate partidele astfel de candidați care au orice altă preocupare, mai puțin asigurarea unui act de educație de calitate. Mi se pare josnic, pentru că până la funcția pentru care îți faci campanie electorală, fiecare persoană are un set de atribuții foarte clare și neîndeplinirea acestor atribuții înseamnă neglijență”, conchide Rareș Voicu.

Mai multe, în materialul video realizat de Digi24 pe acest subiect:

Sursa foto: Pexels

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close