In ultimele luni, am auzit de toate: „Laptele tau nu mai e bun”, „De ce-i mai dai? Nu e bine pentru copil!”, „Laptele e ca apa”, „Copilul nu mai trebuie alaptat dupa ce i-au iesit toti dintii” sau „dupa ce mananca de toate” si multe altele de acest gen, de la rude, prietene si chiar medici.
Baietelul meu are 2 ani si 3 luni si, cum a inceput sa bea lapte matern la fix o saptamana de la nastere, continua sa bea si acum, desi nu mi-as fi putut imagina ca o va face atat de mult timp.
Cumva, simt o presiune sociala. Si imi dau seama ca aceasta presiune o simt si multe alte femei, cel putin din Romania, care aleg sa-si alapteze copiii peste varsta de 2 ani sau chiar uneori si peste varsta de doar un anisor.
Recent, o cunostinta mi-a povestit ca, pe cand fiul ei, care astazi e deja adolescent, avea un an si jumatate, a fost la doctor si, cand cadrul medical a aflat ca ea inca alapteaza, s-a rastit: „Ce-i cu tine? Esti vaca sa dai atata lapte?” Intr-adevar, se intampla in mediul rural, dar totusi?… Evident, din respect pentru experienta medicului, femeia a intrerupt imediat alaptarea…
In cazul meu, insa, ceea ce simt este mai important decat ce imi spune doctorul, care ma asteapta de mai bine de un an sa incetez alaptarea ca sa iau un tratament cu antibiotic, interzis pe timpul alaptarii.
Nu sunt o sustinatoare aprinsa a alaptarii de lunga durata, nici a intarcarii la o anumita varsta. Cred ca aceste decizii sunt la latitudinea mamei si a copilului. Si fiecare caz in parte este individual, astfel incat nu judec pe nimeni cand vine vorba de acest aspect.
Eu aleg sa-mi vad copilul fericit cand se cuibareste la sanul mamei lui, unde nimic nu-l mai ingrijoreaza, nimic nu-l mai sperie, nici măcar batista bebelusului sau faptul ca va veni cumnata mea sa stea cu el in timp ce sunt plecata…
Am fost atat de fericita cand a inceput sa ia sanul, la o saptamana de la nastere, dupa ce a tot refuzat, incat mi se pare ca as trada acel moment, mi se pare ca as dispretui acel dar pe care l-am primit atunci de la Dumnezeu daca l-as intarca fortat.
Cred ca o eventuala intarcare ar fi in aceeasi masura grea si pentru el, si pentru mine. Si atunci, de ce l-as intarca? Pentru presiunea sociala? Dar oare merita?…
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!
Copilul meu are 2 ani și 9 luni și încă mai suge FERICIT și SĂNĂTOS ”TUN” , lapte de la mama,adică de la mine. Puii de oameni cresc cu laptele de mamă,vițeii cu laptele de vacă iar restul,când se poate sau nu… cu sintetice. Contra naturii să se pună cine o vrea, dar să tacă, să-și țină părerile în traistă! În diada mamă-copil doar ei doi au dreptul să decidă ce,cât și cum e cu alăptatul și înțărcatul. Asta ca să nu pierdem vremea inutil cu prea multă filosofie, că și așa, psihologia, bag de seamă, lipsește multora cu desăvârșire!!!
Aici (unde locuiesc acum, adica) exista o lege care spune ca mamicile trebuie sa alapteze pana la doi ani. E bazata pe studii stiintifice, nu au dat-o ca sa se afle-n treaba, cum se face in general in Romania.
Deci cadrul medical care s-a rastit la mamica care alapta la un an si jumatate, era o vaca (sau un bou, dupa caz) ea insasi (sau el insusi, dupa caz 🙂 )
N-am inteles niciodata cum niste unii se considera indreptatiti sa comenteze despre o situatie atat de delicata si personala cum e alaptatul… Eu in locul tau as evita sa mai discut cu ei despre acest subiect. Nu de frica “presiunii sociale” ci pentru ca pur si simplu sunt oameni care vorbesc cand ar trebui sa taca si sa-si vada de propasire sau reumatisme. Astia-s toxici in general…