DanceMasters 2022, pe 4 și 5 iunie, la sala Polivalentă din București. 7 moduri în care DanceMasters poate ajuta în educarea copiilor

DanceMasters Bucharest World Open, ediția a 17-a, va avea loc în zilele de 4 și 5 iunie 2022, la sala Polivalentă din București.

elefant.ro

DanceMasters 2022 este o competiție sportivă internațională cu concursuri de copii, dar și cu dansatori din vârful ierarhiei mondiale.

Potrivit organizatorilor DanceMasters, prezența părinților și a copiilor în cele două zile ale evenimentului poate ajuta la exprimarea liberă sau chiar explozivă a emoțiilor, în contextul dificil generat de pandemie, de conflictul de la granița țării și de nesiguranța în plan economic. Chiar dacă fiecare încearcă să se adapteze din mers, multe persoane se simt pierdute și nesigure pe plan emoțional. În acest context, avem nevoie să ne lăsăm surprinși de reacțiile autentice în fața unui spectacol care ne hrănește sufletul.

Iată câteva moduri în care lumea dansului sportiv din DanceMasters poate fi benefică în educarea copiilor:

  1. Copiii pot vedea eleganța și strălucirea, dar și modestia
  2. Ceea ce vor vedea pe scenă este rezultatul artistic al efortului sportiv disciplinat
  3. Copiii pot simți forța interioară a performerilor
  4. Un exemplu de relaționare pe ringul de dans
  5. Adaptarea la ritmuri
  6. Bucuria de viață
  7. Energia vie a dansatorilor

Toate acestea pot fi văzute într-o țesătură de competiție și show cu sute de dansatori pe fiecare categorie.

Veți vedea podiumul cu cei mai buni dansatori din competițiile Federației Mondiale de Dans Sportiv și chiar veți putea dansa la momentul publicului.

În cadrul unor asemenea evenimente, copiii au ocazia să asimileze valori reale precum viața adevărată, conexiunile umane, modele de estetică și efort.

answear.ro

Biletele la DanceMasters 2022 pot fi achiziționate prin myticket.ro.

„Hai să trăim o realitate valoroasă, emoții autentice, să întâlnim oameni adevărați, plini de vitalitate, de bucuria vieții, să ne încărcăm bateriile descărcate de doi ani dificili”, ne îndeamnă organizatorii DanceMasters Bucharest World Open, ediția a 17-a.

Sursa foto: DanceMasters

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close