Educație: 5 sfaturi foarte utile pentru a NU crește copii răsfățați. Că tatăl viciilor este lenevia poate fi adevărat și în general, dar cu pagina principala siguranță nu se aplică copiilor: de obicei cei mici sunt însăși imaginea energiei și a vitalității.
Și totuși, riscăm totuși să-i creștem răsfățați: poate din prea multă dragoste, pentru că „copilul meu trebuie să aibă tot ce nu am avut”; sau poate din oboseală, pentru că e mai ușor să spui da decât nu și să ții copiii liniștiți măcar o vreme.
Sau din nou, lăsându-i să câștige pentru că te simți vinovat
De multe ori stai departe de copiii tăi toată ziua din cauza muncii, iar când ești împreună ai tendința să le oferi orice drept „compensare” pentru absență. (Citește și Bunicii îl răsfață!). În timp ce, pe de o parte, toți părinții vor să-și facă copiii fericiți, pe de altă parte vor să crească și adulți serioși și responsabili.
Așadar, care este echilibrul potrivit între răsfăț și autoritate pentru a preveni ca vicii să aibă mai bine în educație?
Echilibrul este dat de capacitatea părintelui de a evita „prea mult”: dacă răsfățul nu mai este un cadou de la mama și tata, ci devine o dependență pentru copil și dacă autoritatea nu mai este doar o modalitate de a stabili limite și reguli, ci devine ceva care sperie copilul, așa că echilibrul este compromis” susține Alberto Pellai, medic, psihoterapeut de dezvoltare și autor a numeroase publicații pentru părinți.
Fără scuze chiar dacă este dezamăgit.
Îmi pare rău” și „Îmi pare rău” sunt cuvinte care au motive să existe în familie și, într-adevăr, ar trebui folosite mai des.
Dar nu sunt bune pentru orice ocazie. Un părinte nu trebuie să-și ceară scuze dacă nu își permite să-și cumpere copilului o jucărie scumpă sau dacă nu își poate duce copilul în parc pentru că trebuie să gătească cina.
Asta nu înseamnă să arăți rece
Dar una este să arăți că înțelegi dezamăgirea copilului tău, alta este să-i dai impresia că are dreptate și tu greșești. Dacă părintele nu poate sau nu vrea să facă sau să-i dea ceva copilului, el nu trebuie să-și ceară scuze deloc.
- Ceea ce este important să dai nu sunt scuzele, ci motivul: trebuie să explici întotdeauna de ce nu poți să faci sau să dai ceva copiilor tăi” explică Pellai.
- Și a ajuta un copil să înțeleagă că nu poate avea întotdeauna tot ce își dorește este, de asemenea, o lecție importantă de viață.
Desigur, dacă i-ai promis ceva și apoi nu reușești să te ții de cuvânt, atunci se impune scuze. Important, însă, potrivit lui Pellai, este să nu îngădui ideea că totul se datorează copilului.
Sunt multe lucruri în viață pe care trebuie să le cucerești.
Și atunci, de exemplu, dacă își dorește neapărat acel joc scump, îi poți propune un compromis: „Pot să pun această sumă în el: restul trebuie să poți plăti cu economiile tale”.
Reguli puține, dar deloc discutabile
Niciodata, niciodata, niciodata nu discuta cu copiii tai regulile pe care ti le-ai stabilit ca familie.
De exemplu, dacă ai stabilit că trebuie să porți o cască atunci când mergi pe bicicletă, atunci trebuie să porți o cască.
Punct. Este inutil să vă certați cu ei, pentru că rezultatul discuției nu poate fi decât unul: aveți dreptate.
Mai presus de toate, regulile de protecție fizică sau de protecție nu pot și nu trebuie să intre într-un mecanism de negociere: pentru a merge pe bicicletă porți cască, pentru a merge cu mașina trebuie să mergi pe un scaun pentru copii.
Și copiii pot plânge tot ce vor dacă nu vor să joace după reguli.
Dar în anumite lucruri nu poți face un pas înapoi” explică Pellai. (Citește și Copii, cum să înveți respectul pentru reguli).Pe scurt, copiii au dreptul să fie nefericiți sau supărați dacă lucrurile nu merg așa cum spun ei, dar părinții nu trebuie să se angajeze niciodată într-o luptă verbală, deoarece nu există nimic de discutat.
Rezistă tentației de a ceda crize de furie.
Când cedați la furie, plâns și țipete, îi înveți pe copii un singur lucru: că plângând obțin ceea ce își doresc. „Trebuie să fii mereu consecvent cu poziția parentală. Părintele este cel care decide dacă copilul are nevoie sau nu de ceva.
Bineînțeles, apoi sunt și excepțiile, care însă trebuie acordate copilului atâta timp cât nu există nicio cerere din partea lui”, explică Pellai. Și subliniază: „relația dintre părinte și copil nu este o remorcheră în care să-l lași pe cel mic să câștige pentru a nu-l auzi plângându-se.
Pentru că astfel îi vei cultiva iluzia că cei mici sunt cei care câștigă”
(Ați putea fi interesat de Cum să certați copilul și să-l faceți să se simtă iubit). Nu la toate imediat. Copiii răsfățați sunt convinși nu numai că au dreptul să-și dorească orice, ci și că îl pot avea imediat.
La urma urmei, trăim într-o societate cu ecran tactil, în care se caută satisfacția instantanee și în care viața merge din ce în ce mai repede.
Și tehnologia își poate juca rolul: vreau să o văd pe bunica? O sun prin skype
Vrei să știi ceva? Întreb Google (sau Siri, care este și mai rău sau). Vrei să vezi un desen animat? Există YouTube. Vreau un joc electronic? Există AppStore. Totul ușor, simplu, imediat.
Și toate acestea creează așteptări nerealiste în copii cu privire la faptul că pot obține ceea ce își doresc atunci când își doresc. Adesea – explică Pellai – capriciul copilului nu corespunde unei nevoi, ci unei dorințe.
Și, în fața dorințelor, părintele poate alege trei moduri: spune un da imediat, întârzie răspunsul afirmativ explicându-i copilului de ce va fi da dar peste o săptămână sau o lună, da un răspuns negativ explicând de ce unele dorințe nu pot fi. împlinit. .