Dorinta de a creste un copil rezistent emotional este, astfel, a tuturor parintilor, fara exceptie. Pentru ca toti copiii, pana si cei mai norocosi, mai sufera, uneori, mici “accidentari” emotionale – acasa, la scoala, la locul de joaca, in cercul de prieteni.

Chiar de la cele mai mici varste, copiii experimenteaza si altfel de emotii pe langa cele pozitive: dezamagire, frustrare, esec, critica, dezaprobare, excluziune. Si in toate familiile, chiar si in cele care pozeaza in portrete perfecte pe Facebook, sunt situatii de tensiune, de furie, in care parintii nu reusesc sa isi inteleaga copiii.

Partea cea buna este ca nimic din toate acestea nu pot strica un copil, iar cei mici isi revin. In acelasi timp, emotiile negative au si ele rolul lor important. Doar ca, in timp ce accidentarile fizice primesc ingrijire, cele emotionale mai putin. Si tocmai de aceea este important ca parintii sa constientizeze importanta de a ingriji si aceste accidentari, chiar daca ele nu se vad si nu sangereaza. Asa cum avem grija sa ne vindecam ranile, si urmele lasate de emotiile negative trebuie, la randul lor, vindecate.

Ca parinti, trebuie sa constientizam si aceste trairi ale copilului, sa le luam ca pe ceva normal, dar sa nu le ignoram. Uneori, simpla recunoastere a acestor stari este ceea ce copilul are nevoie. Iar copiii invata lectii foarte bune din intregul proces de gestiune a emotiilor negative. Astfel, oricat sunt de neplacute aceste momente (de tristete, dezamagire, anxietate, descurajare), se pot repara, exista solutii pentru toate si, cel mai important, nu continua la infinit.

Gratie momentelor de “reparatie”, copilul incepe sa vada si sa gestioneze, intr-o maniera mai echilibrata, momentele de dezamagire sau de neincredere in sine. In timp, va invata cum sa gestioneze tot mai bine emotiile negative, sa nu se mai incapataneze cu putere pentru a obtine lucrurile exact in momentul ales de el.

De asemenea, momentele de “reparatie” emotionala reduce si din stresul zilnic pe care orice copil il resimte (somatizarea care poate conduce chiar la boli).

 

Solutia de 10 minute pentru a creste un copil rezistent emotional

Pentru a-i permite copilului sa beneficieze de acest timp special, parintele nu trebuie sa-i ofere decat 10 minute din zi. Cel mai potrivit moment este seara, la culcare. Fara distractiile de peste zi (televizor, jucarii, gadget-uri, gustari, galagie, pregatirea mesei, telefonul care suna, partenerul care iti cere ceva), aloca, constient, un timp de reparatie emotionala. Iar acesta sa fie obiectivul celor 10 minute si nu altul! Pentru copilul tau, ar putea sa fie cele mai importante 10 minute din zi.

Profita de acest timp si vorbiti. La inceput poate ca nu vei afla mare lucru, insa, este important pentru tine sa incepi sa organizezi acest timp. Apoi, sa inveti cum sa adresezi intrebarile, pentru a avea si raspunsuri din partea copilului, altele decat “OK”, “Nimic” si “Bine”.

In scurt timp, in aceste conversatii ai putea sa-l intrebi pe copil daca vrea sa-ti povesteasca despre ceva. Nu uita sa ii creezi un mediu sigur de discutie, fara critica si cearta. Altfel, nu va simti ca este parte dintr-un cerc al increderii si nu ti se va deschide.

 

Cum sa cresti un copil rezistent emotional. 20 de tehnici simple si de efect

8 metode puternice prin care sa cresti un copil rezistent emotional

Cea mai eficienta solutie la crizele de furie ale copilului. 9 sfaturi de dezvoltare emotionala pentru parinti

 

Daca relatia cu copilul este usor deteriorata – o mica cearta / un conflict – este important ca noi sa facem pasul de a repara, mai ales daca au fost folosite cuvinte cu scopul intentionat de a rani. Trebuie sa facem un efort deliberat de a lasa deoaparte judecata si critica, pentru a asculta si versiunea lui. Cum se vad lucrurile de pe partea sa?

Evident, copilul nu ne va face usoara aceasta situatie  – mai ales cand sunt suparati, nervosi, iritati – si trebuie sa mai luam pe credit putina rabdare. Insa, chiar si efortul pe care il depunem tocmai pentru a veni in sprijinul copilului, pentru a fi constructivi, chiar si acest efort conteaza. Ca uneori iti reuseste, iar alteori nu, este normal. Dar nu trebuie sa renunti, daca vrei sa ai un copil rezistent emotional!

De multe ori, atunci cand reusim sa ascultam cu rabdare, vom avea surpriza sa descoperim in versiunea lui un adevar omis, o perspectiva care are logica, poate aflam despre situatii din trecutul recent care l-au agitat si i-au declansat comportamentul.

Si noi, la randul nostru, trecem zilnic prin momente de dezamagire, frustrare, poate chiar teama sau rusine. Nu este o problema sa mai lasam garda jos si sa le spune, cu sinceritate, si intr-un limbaj adaptat varstei copilului, faptul ca si noi am trecut prin situatii tensionate peste zi, ce ne-a deranjat, ce moment ne-a facut sa ne simtim nesiguri etc.

Multi copii raspund cu ochii mari si neincredere la aceste momente de sinceritate din partea parintilor cu “Si tie ti s-a intamplat asta? / Si tu te-ai simtit asa?”

Pasul urmator este de a-i ajuta sa puna lucrurile in perspectiva. Le putem reaminti despre lucrurile bune pe care le-au reusit (daca avem de gestionat o situatie de neincredere in fortele proprii) si ca nimeni nu poate reusi de fiecare data.

De asemenea, mai trebuie sa le reamintim faptul ca, indiferent ce se intampla, dragostea noastra pentru ei este neconditionata si ca o nota mai rea nu ne poate face sa ii iubim mai putin, asa cum o victorie la sport nu ne face sa ii iubim mai mult.

Mandria noastra este legata de efortul pe care il depune si mai putin pe rezultatul in sine. Suportul neconditionat si comunicat cu sinceritate este ancora pe care copilul o va folosi de fiecare data atunci cand va avea momente mai dificile, cand va fi anxios, neincrezator in fortele sale, dezamagit.

Si, uite asa, iata cum 10 minute pe zi poti creste un copil rezistent emotional!

copilul invizibil

 

inteligenta emotionala

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit