Cum să crești un copil cu încredere în sine. 3 lucruri pe care să NU le faci [VIDEO]

Mulți părinți știu cât este de important ca ai lor copii să aibă încredere în sine, deoarece au observat că persoanele încrezătoare reușesc, mai devreme sau mai târziu, să atingă succesul în domeniile importante pentru ele și să fie împlinite și fericite. În plus, părinții știu că o persoană care are încredere în sine va fi respectată de cei din jur și nu le va permite să îi încalce limitele sub forma oricărui fel de abuz.

Deoarece sunt conștienți de importanța încrederii în sine pentru dezvoltarea echilibrată a copiilor lor și pentru succesul lor în viața de adult, mulți părinți caută informații și soluții care să-i ajute să contribuie la creșterea încrederii în sine a copiilor lor.

Totuși, cel mai bun lucru pe care îl pot face părinții pentru a-și ajuta copiii să devină mai încrezători nu este să facă ceva concret, ci exact invers: să nu facă anumite lucruri, să nu facă acele lucruri care afectează, erodează sau chiar distrug încrederea în sine a copiilor lor.

În acest articol, îți prezint 3 dintre cele mai răspândite moduri în care părinții erodează încrederea în sine a copiilor lor.

Înainte de a le prezenta, vreau să subliniez faptul că toate aceste 3 acțiuni pe care le fac părinții au la bază o singură cauză: neîncrederea părinților în copiii lor. În realitate, părintele este cel care nu are încredere că al lui copil va reuși să facă un anumit lucru, să aibă o anumită realizare, să obțină un anumit rezultat. Această neîncredere se manifestă, apoi, în cadrul comunicării, în diferite moduri.

 

Cele mai frecvente 3 moduri în care părinții distrug încrederea în sine a copiilor lor:

 

1. Interdicțiile și „nu”-urile

Mai ales când copiii sunt mici și încep să meargă, să guste, să testeze, părinții, din dorința de a-i proteja, de a-i ști în siguranță și din teama de a nu li se întâmpla ceva rău, nu le permit să facă multe dintre lucrurile pe care ei vor și încearcă să le facă: „Nu te duce acolo”, „Nu atinge …”, „Nu pune mâna că o să strici”, „Nu te apropia de …”

Într-o primă fază, copilul luptă pentru a-și satisface nevoia de a explora, de a-și testa limitele, de a-și construi încrederea în sine. De cele mai multe ori, părinții nu știu cum să gestioneze potrivit aceste momente și îi cataloghează pe copii ca fiind „încăpățânați”, „neascultători” sau „obraznici”. Apoi, copilul se vede nevoit să-și reprime inițiativa.

Totuși, câțiva ani mai târziu, aceiași părinți care l-au ținut pe copil departe de inițiativă și de a încerca lucruri noi sunt cei care îi cer să facă diferite lucruri. Or, copilul a fost învățat altceva chiar de către ei, părinții.

 

2. Criticile

A critica o persoană înseamnă să-i scoți în evidență greșelile, lipsurile, părțile proaste, negative. Atunci când un părinte îl critică pe copil, îi vorbește despre ce nu a făcut bine, ce a greșit și îl învață cum este corect să procedeze. Astfel, critica este un instrument de comunicare care menține atenția pe aspectele neplăcute, negative, care nu funcționează bine. Desigur, intenția părintelui este să corecteze acele aspecte negative, spre binele copilului și al familiei.

Atunci când este criticat frecvent, în unele cazuri chiar zilnic, copilul începe la un moment dat să creadă despre el că este incapabil, că nu va reuși niciodată să facă acel lucru bine, că nu se descurcă în acea situație și, prin extrapolare, în viață în general. Pas cu pas, încrederea în sine a copilului este distrusă de criticile repetate.

Pentru a se feri de suferința pe care i-o provoacă aceste critici, de cele mai multe ori, copiii se închid din punct de vedere emoțional în fața părinților lor. Este ca și cum și-ar pune un zid emoțional pentru a nu lăsa să pătrundă suferința. În acest fel, prăpastia de comunicare dintre copil și părinte se adâncește.

 

3. O imagine negativă despre copil

De multe ori, părintele este cel care construiește și perpetueaza o imagine negativă despre copil. Dacă această imagine este adusă în discuție frecvent, copilul și-o va însuși și va deveni imaginea lui despre sine. Astfel, părintele, dorind să schimbe un comportament al copilului, nu face decât să-l adâncească în acel comportament.

Cum creează părintele această imagine negativă despre copil? În principal, în 2 feluri:

• Prin etichete – atunci când îl numește pe copil într-un anume fel, de exemplu: „ești încăpățânat”, „ești dezordonată”, „ești uituc”, „ești un bătăuș” etc.
• Prin generalizări și predici moralizatoare – în cadrul cărora părintele îi spune copilului că „întotdeauna faci această greșeală”, „niciodată nu vei…”, „din nou ai făcut X lucru” etc.

Chiar dacă părintele îi cere copilului să se schimbe, să iasă din acest tipar, copilul nu știe cum să facă acest lucru și i-ar fi foarte greu să găsească soluții, în condițiile în care părintele îi oglindește permanent o anumită imagine despre el.

În aceste condiții, copilului îi este cu mult mai ușor să-și însușească acel rol negativ, acea etichetă pe care i-o atribuie părintele decât să caute soluții, acțiune pentru care nu are resursele necesare.

Și tu, ca adult, ai observat cât poate fi de greu uneori să schimbi anumite comportamente care nu îți plac. Și îți este greu să faci asta cu toată experiența pe care o ai, cu toate cunoștințele pe care le-ai acumulat până acum. Imaginează-ți cât de greu îi poate fi unui copil să-și schimbe un anumit comportament fără ajutor constant și stabil din partea cuiva.

 

Sunt și alte comportamente ale părinților care decurg din neîncrederea lor în copii și care afectează încrederea în sine a copiilor precum: ordinele și comenzile, desconsiderarea, ironiile, tendința de a face lucrurile în locul copilului etc. Însă cele 3 despre care am vorbit mai sus sunt cele mai răspândite și cele mai puternice.

Observă-ți propriul comportament cu copilul tău, ce mesaje îi transmiti și, dacă descoperi unul dintre cele 3 moduri de comunicare prezentate mai sus, grăbește-te să le elimini, stopând erodarea încrederii în sine a copilului.

 

Te invit să vizionezi acest video pe care l-am pregătit pe acest subiect:

 

Sursa foto: Pexels