Cum influențează divorțul părinților greutatea copiilor

Copiii ai căror părinţi divorţează sunt mai predispuşi să crească în greutate, avertizează nutriţionistul-dietetician Diana Ruxandariu. Potrivit acesteia, într-o familie în care armonia şi înţelegerea primează, şansele ca cei mici să se dezvolte corespunzător sunt mult mai mari decât într-o familie dominată de neînţelegeri şi certuri.

elefant.ro

În opinia nutriționistului, riscul creşterii în greutate este cu atât mai prezent la copiii părinţii cărora s-au separat înainte ca aceştia să împlinească vârsta de 6 ani.

„Cel mai recent studiu pe această temă, efectuat pe un eşantion de peste 7.000 de copii, sugerează că printre motivele care stau la baza acestui fenomen sunt limitarea banilor alocaţi pentru hrană, dar şi pentru activităţile extraşcolare ale copiilor, cum sunt diversele activităţi sportive; reducerea timpului alocat pentru pregătirea meselor şi pentru dezvoltarea obiceiurilor alimentare sănătoase; apariţia unor schimbări emoţionale atât în rândul părinţilor, cât şi al copiilor, care duc la supraalimentare şi alegeri alimentare neinspirate bazate pe alimente bogate în zahăr şi grăsimi. De asemenea, tranzitarea copiilor între două sau mai multe case cu tot atâtea programe şi obiceiuri diferite accentuează predispoziţia acestora de a dezvolta obiceiuri alimentare nesănătoase şi nepotrivite dezvoltării lor”, a declarat Diana Ruxandariu, pentru Agerpres.ro.

Potrivit acesteia, după despărțire, resursele economice disponibile mamei şi copiilor se pot reduce, ceea ce poate aduce modificări în ceea ce privește aportul nutriţional.

„De exemplu, mama ar putea avea mai puţini bani pentru a cumpăra fructe şi legume proaspete sau mai puţin timp pentru a pregăti mâncare sănătoasă acasă din cauza orelor suplimentare de la locul de muncă. Totodată, presiunea asupra timpului şi resurselor economice ale mamei pot afecta şi energia consumată de copii. S-ar putea să existe, de asemenea, mai puţini bani în gospodărie pentru a plăti activităţi extraşcolare, cum sunt baschetul, înotul, tenisul sau orice altă activitate sportivă”, a precizat Diana Ruxandariu.

Ea mai spune că, în comparaţie cu părinţii căsătoriţi, cei divorţaţi pot avea mai puţin timp pentru a stabili şi respecta rutina alimentară a copiilor şi pot fi mai predispuşi să le ofere acestora mâncare comandată din oraş sau alimente procesate.

answear.ro

„Cu toate acestea, schimbările în greutatea copiilor ar putea fi observate numai după ce au fost expuşi la un mediu familial post-separare cu resurse reduse pentru o perioadă suficient de lungă; efectele separării părinţilor asupra Indicelui de Masă Corporală (IMC) al copiilor ar putea fi vizibile numai pe termen lung. Mai mult decât atât, chiar dacă resursele economice disponibile copiilor rămân în mare parte neafectate, separarea părinţilor poate afecta sănătatea copiilor prin mecanisme indirecte. Teoriile instabilităţii familiale şi ale stresului sugerează că, indiferent dacă resursele rămân aceleaşi înainte şi după separarea părintească, schimbările în structura familiei sunt intrinsec dăunătoare copiilor din cauza schimbărilor de roluri, rutine şi timpul petrecut cu părinţii”, a precizat Diana Ruxandariu.

În opinia sa, schimbările structurii familiale creează stres pentru ambii părinţi şi necesită adaptarea copiilor la noul mediu.

„Ajustarea poate fi mai stresantă în cazul în care copiii îşi schimbă reşedinţa sau se mută într-un alt cartier sau oraş după despărţirea părinţilor, lucruri care pot provoca întreruperi în rutina lor. Dacă copiii răspund la schimbările din mediul familial modificându-şi obiceiurile alimentare, rutina de somn sau nivelurile de activitate fizică, atunci pot pierde sau creşte în greutate. Rezultatele unui studiu efectuat în Marea Britanie arată că minorii care suferă o separare parentală între vârsta de 9 luni şi 11 ani au valori mai mari ale Indicelui de Masă Corporală şi risc crescut de obezitate comparativ cu cei din familii intacte. Rezultatele întăresc constatările anterioare, conform cărora contextul familial este crucial pentru dezvoltarea copiilor. Într-o familie în care armonia şi înţelegerea primează, şansele ca cei mici să se dezvolte corespunzător sunt mult mai mari decât într-o familie dominată de neînţelegeri şi certuri”, a spus specialistul citat.

De aceea, nutriţionistul spune că este foarte important să fie respectate de ambii părinţi cel puţin regulile alimentaţiei sănătoase.

Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) indică că, anul trecut, au fost înregistrate peste 20.000 de divorţuri. Cu alte cuvinte, s-a înregistrat un divorţ la 3,5 căsătorii încheiate. Cifra este mai mare decât în anul 2019, când avea loc o separare la 4 căsătorii.

„Din păcate, rezultatele acestor studii sunt confirmate şi de practică. Aproape jumătate dintre copiii care au trecut pragul cabinetului fac parte din familii cu părinţi divorţaţi. Părinţii, dar şi ceilalţi membri ai familiei folosesc mâncarea, în special dulciurile, pentru a atrage copilul de partea lor, fără să ţină cont de nevoile nutriţionale reale ale copilului. De asemenea, adulţii cred că pot rezolva sau măcar ameliora tulburările emoţionale prin care trece copilul oferindu-i acestuia dulciuri sau mâncare de tip fast food. Aceste practici nu fac decât să contribuie la perpetuarea unor comportamente alimentare nepotrivite şi nesănătoase pentru copii”, a conchis Diana Ruxandariu, nutriţionist-dietetician.

Sursa foto: Pixabay

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close