Cum ii poti face rau copilului tau fara sa vrei. I se poate intampla oricui

[ad#co-2] Saptamana trecuta, eram cu baietelul meu in parc, la locul de joaca. Era soare si copilasii se jucau, alergau de la o jucarie la alta, jucau fotbal, mergeau pe bicicleta – se bucurau sa-si petreaca timpul in mod placut.

elefant.ro

De dupa tobogan, a venit un baietel blond, cu ochi albastri, cam slabut si care zambea si parea foarte fericit sa alerge, sa se urce pe jucarii si sa se joace in nisip. Imediat i-a urmat o mama foarte atenta si grijulie, trecuta de 35 de ani, care, la mai putin de un minut distanta, ii tot repeta: „Nu e voie”, „Bobo, mai incet, ca o sa te lovesti”, „Incet, incet, ca o sa cazi”, „Nu te duce acolo”, „Nu fa asta” si altele de acest gen.

M-am mirat ca l-a lasat sa se joace putin in nisip, dar nu a ratat ocazia sa-i sublinieze ca s-a murdarit si ca e murdar acolo. Copilasul blond, culmea, nu parea foarte deranjat, dar nici nu prea tinea cont de sugestiile continue ale mamei lui. Mergea de colo colo, cu un zambet de fericire lipit pe fata.

Era o distanta atat de mare intre starea de spirit a copilului, de fericire ca alearga liber si ca este mangaiat de razele soarelui, si cea a mamei, de grija care mie mi s-a parut cumva exagerata si de a-l proteja excesiv. Si copilul nu voia sa renunte la bucuria lui, iar mama poate ca nici nu realiza ca i-o ingradeste prin oprelistile si observatiile pe care i le facea. Mai ales ca cel mic nu facea nimic periculos. Singurul lucru care ar putea fi considerat mai periculos pentru un baiat de 2 ani si 2 luni, cat are acest baietel, si pe care a facut-o a fost sa urce scarile pentru a se da pe tobogan. Cand a inceput sa urce scarile, mama lui ii spunea aproape la fiecare miscare „Incet, incet”, ridicand treptat tonul, si asta desi copilul chiar urca foarte bine si atent scarile.

Crizele de plans la copii. Cele mai bune tehnici pentru parintii cu copii incapatanati

Copilul ca o oglinda. Legatura dintre neincrederea in sine a parintelui si nefericirea copilului

Apoi, micutul blond s-a dus sa traga de o scara din lanturi, incercand sa urce pe ea. Nu ar fi reusit, dar mama lui nici macar nu l-a lasat sa incerce, pe motiv că „Hai, Bobo, de aici, ca nu poti, aici e pentru copii mari, iar tu esti mic. Tu esti inca bebe si nu poti”. In acel moment, abia m-am abtinut sa nu-i spun femeii sa inceteze sa-i submineze copilului increderea in sine.

Practic, acest parinte care ii spune astazi si maine si cat timp considera el copilului ca e mic si ca nu poate, nu e in stare, intr-o buna zi, cand va considera el, ii va cere copilului sa faca ceva, deoarece este deja mare. Ii va cere acestui copil pe care astazi nu-l lasa sa experimenteze, nu-l lasa sa incerce pe motiv ca e mic si nu poate, erodandu-i increderea in sine, picatura cu picatura.

answear.ro

Educatia copilului mic fara cuvantul “NU!”. Modul istet de a-l opri din joc fara sa planga

Somatizarea la copii: Bolile ca raspuns la situatiile de stres

Ar putea sa-l lase sa vada singur daca poate sau nu si astfel copilul va invata niste lectii de fiecare data cand incearca. Evident, trebuie sa fie langa el sa-l protejeze in situatiile in care exista riscul sa cada si sa se loveasca mai tare. Insa protectia nu este acelasi lucru cu hiperpotectia. Un copil hiperprotejat, caruia i se interzice sa faca lucruri pentru a fi in siguranta, nu face lucruri pe care trebuie sa le faca la varsta lui pentru a-si dezvolta niste abilitati si competente absolut necesare si ajunge mai tarziu sa nu mai vrea sa faca nimic sau sa nu vrea sa faca singur.

Si ar fi bine ca aceasta hiperprotectie sa ia sfarsit odata cu copilaria. Insa, obisnuinta de a-si proteja excesiv copilul nu dispare atat de usor, mai ales daca nu este constientizata. Si asa ajung parintii sa ia decizii in locul copilului, sau sa le influenteze hotararile, sa se implice prea mult in viata lor si sa nu-i lase sa-si asume pe deplin responsabilitatea.

Ii priveaza, practic, de sanatatea emotionala.

Si, ma intreb, daca mama lui nu are incredere in el acum, cand e mic, oare va avea el incredere in sine cand va creste mare?

[ad#co-3]

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Vioreanu

Sunt Ana Vioreanu, cofondator Centrul de Parenting si si mama unui baietel nascut in 2013. Misiunea mea este sa sprijin parintii sa aiba o comunicare mai buna si relatii mai frumoase cu copiii lor. In ceea ce fac, ma ajuta formarile mele in Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum si experienta de peste 600 de ore de lucru cu oamenii in sedinte individuale si de grup.

Articole similare

5 comentarii

  1. Judecam dupa cum este perceptia noastra (si aici intram in alta sfera de discutie). Este cel mai la indemana lucru, a judeca si a pune etichete. Nici nu credeam ca voi gasi asa un articol pe acest site. Trebuie sa fim impartiali, fiecare dintre noi suntem entitati diferite si asa VREM SA FIM TRATATI. Rog pe cei care vor sa fie influentabili sa ma scuze. Vorbe multe, nu vreau sa folosesc, mamicilor, uramati-va instinctul, asa cum ati facut cand ati dat viata minunilor din familia voastra!! Viata este simpla, daca o traim zambim copiiilor nostri si partenerului de viata!

  2. Sunt foarte de acord cu ce scrie in articol, am intalnit un baietel care venea in parc si doar privea copii cum se jucau. Pentru ca mama lui nu-i dadea voie sa se murdareasca. Trist zic eu. Al meu baietel se murdareste din cap pana in picioare si vrea 5 secunde pe leagan, apoi fuge in alta parte. Datoria mea e sa ma tin dupa el si sa-l las sa se distreze. Nu ma deranjeaza murdaria, ajungem acasa si bagam tot la spalat. Murdaria e sanatoasa 🙂

  3. Ce bine ca mai exista oameni cu minte deschisa !
    Bravo nota 10 pt Subiectu asta !

  4. E usor de judecat… Dar cata vreme nu stii povestea acelei mame, acelei familii nu prea iti poti da cu parerea. Si o spune asta o mama al carei copil de 3 ani s-a impiedicat pur si simplu in parc la joaca si a murit, nu catarandu-se, nu alergand, nu punandu-se in vreun pericol vizibil. Si atunci cum credeti ca vreodata as putea sa fiu altfel decat extrem de atenta la fiecare pas al copiilor mei? Oricat de mult mi-ar spune ratiunea ca au nevoie de libertate, oricat de mult mi-as dori sa le-o ofer 100 %… stiu ca orice pas poate fi ultimul… Si atunci da, ii invat: „Incet, cu grija, nu te arunca, fii atent, tine-te bine”. Pentru ca asta nu ii distruge cata vreme stii cum sa echilibrezi, sa compensezi. Si daca nu stii, inveti usor, usor…

    1. Imi pare foarte rau pentru o asa de ridicola si pretioasa pierdere! Orice v-as spune in plus ar fi inutil… Sper sa gasiti puterea sa mergeti mai departe 🙂

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close