Copile, ce bine ca existi!

[ad#co-1]Ma surprinzi, uneori, in activitati banale si, fara sa am o problema cu adevarat, ma las cuprinsa de ganduri, planuri, griji. Si nu sunt trista, dar ochii tai asa ma percep. Si imi spui: Mama, zambeste! Imi arati chiar si cat de larg sa fie zambetul si nu ma lasi pana cand nu ti-l ofer asa cum trebuie, sa-ti confirm ca totul este bine.

Copile, ce bine ca existi! Nici nu ar fi om pe pamantul acesta care sa scoata atata bunatate din mine, ori sa o sadeasca cu grija in acele locuri din mine in care ea nu exista! La cei 115 centimentri ai tai si 17 kilograme, reusesti sa ma intorci pe toate partile, ma urci, ma cobori si ma echilibrezi ca nimeni altcineva. Ce putere intr-o mana de om care deseori este lipicioasa, ori colorata!

Mami, fii fericita!, imi mai spui cand ma surprinzi serioasa. Si imi dau seama cat de multe iti transmit chipul meu, gesturile mele pe care eu la cred a fi neutre, neimportante.

Iti multumesc, fiul meu, pentru ca imi aduci aminte, in fiecare zi, cum se simte dragostea si cata putere incape in bratele tale, atunci cand ma imbratisezi.

Iti multumesc pentru ca ai rabdare cu mine atunci cand eu sunt prea obosita si ma bucur ca ai mostenit de la tatal tau abilitatea de a folosi umorul pentru a dezamorsa acele situatii tensionate.

Iti multumesc pentru cum ma faci atenta la micile frumuseti ale vietii, de la pasarele in copaci, la nori in forme ciudate, la culoarea cerului spre apus. Tu esti cel care imi umple paharul de dragoste, rabdare si frumos, iar geanta de ghinde, castane, bete, pietre sau dinozauri.

Si, stau si ma intreb uneori cum corpul acesta zvapaiat, in continua miscare, poate aduce atat de mult echilibru si calm in viata mea. Iar privirea ta! Ah privirea ta verde-albastruie, cum se pierde intr-a mea. Este ca o declaratie de dragoste ce nu dureaza mai mult de 2 secunde. De fiecare data cand iti prind privirea incerc sa iti transmit infinita mea iubire. Si cred ca simti ce vreau sa fac, pentru ca se intampla de multe ori sa te opresti din ceea ce zici sau ce faci si, pentru o fractiune de secunda ramanem prinsi, ca intr-o imbratisare. Noi nici nu mai aven nevoie de cuvinte. Sufletele noastre comunica prin priviri si usoare atingeri.

Ma topesc gesturile tale de atentie, pupicii, mangaierile tale si cum imparti tu din gustarile tale, fara ca eu sau tati sa-ti cerem. Ai o inima atat de blanda si de mare! Te-am simtit de la inceput un copil aproape de inima mea. Esti generos si atent, nu iti place sa ii vezi pe cei din jurul tau ca sufera si, de fiecare data cand ne jucam si ma lovesc ai grija sa imi aduci repede o lingura rece, sa nu ma mai doara atat de tare.

Oare cand iti spun ca te iubesc simti asa cum simt si eu atunci cand aud aceste cuvinte de la tine? Pentru ca eu ma descompun in mii de petale colorate si ma asamblez la loc intr-un bulgare de fericire.

In fiecare seara, inainte de culcare, iti soptesc la ureche despre cat de fericita sunt cu tine, ca m-ai ales sa-ti fiu mamica. Iar dupa ce adormi, iti mai sarut de cateva ori obrajorii pufosi, manutele linistite. Tu nu simti, dar eu imi imaginez cum camera se umple de dragoste ce te protejeaza peste noapte si tine departe visele rele.

Imi doresc pentru tine sa treci usor prin fiecare etapa, sa reusesti lucrurile ce sunt de asteptat de la tine, la aceasta varsta, sa inveti altele noi, sa fii cat mai independent, sa ai incredere tot mai mare in tine. Iar fiecare reusita a ta ma imbata de fericire, doar ca apoi sa imi umple ochii de melancolie: baietelul meu creste! 

Nici eu nu ma mai inteleg. Dimineata si la pranz te vreau descurcaret si sa poti face cat mai multe de unul singur. Dar seara realizez ca, de fapt, te vreau tot micut, sa cresti mai incet, sa ramai aproape de mine, ferit. Tu, iarta-ma ca sunt nehotarata si accepta faptul ca asa voi fi cat voi trai: mereu cea mai mare sustinatoare a ta, dar cu melancolia-n gat si lacrimile de emotie in ochi.

Cumva, stiu ca tu nu iti vei aduce aminte, peste ani, de fiecare dintre detaliile ce imi definesc atat de frumos si de clar fericirea si experienta de mama. Pentru mine, toate acestea compun universul pentru care sunt atat de recunoscatoare si cu aceste amintiri mici, dar puternice, ma voi hrani ani la randul, cand tu vei fi mare, adolescent, apoi barbat la casa lui.

Tu sigur nu iti vei mai aduce aminte de toate acestea. Dar, stai linistit! Le pastreaza mama in inima, pentru amandoi!

 

Foto: arhiva personala (Luca la 4 luni – martie 2013)

[ad#co-3]