A fost o perioada dificila, in ultimele zile, pentru parinti si copii. Si, cel putin orele la cumparaturi, pentru mini-vacanta de Paste, printre cozi uriase, aglomeratie la casele de marcat, agitatie si oboseala, si-au spus cuvantul pentru multi parinti si micuti.

Dar adevarul este ca rautatile si obrazniciile copilariei sunt la fel de normale si de neplacute precum genunchii juliti sau scobitul in nas. Nu ne fac placere, da. Insa, chiar daca sunt normale, nu inseamna ca trebuie sa inchidem ochii atunci cand copilul face turnuri din cescutele de portelan ale bunicii, ori cand cea mica leaga din nou caruciorul de papusi de coada catelului.

Sa intelegi de ce copilul are un comportament dificil este momentul critic ce iti va permite sa-l modelezi in directia dorita de tine.

Daca empatizezi cu copilul, in loc sa te enervezi, modelul tau de disciplina va reprezenta chiar solutia la problema mare si nu va trata doar un „simptom”. Pentru a intelege mai bine, te rog sa faci alaturi de mine acest exercitiu: copilul face galagie si nu te lasa sa vorbesti la telefon. Te enervezi si il bruschezi. Te uiti urat la el si ii repezi o amenintare: daca nu faci liniste, iti iau jucariile. Copilul face liniste.

Metoda ta de parenting (autoritara, amenintatoare, cu pedepse) obtine un rezultat de moment si trateaza doar un simptom (galagia). Insa, nu este o abordare pe termen lung, care sa te ajute sa tratezi problema, intrucat nu ai aflat care a fost, de fapt, motivul pentru care copilul a facut galagie.

 

Iata care sunt explicatii la cele mai mari rautati ale copilului:

1. Nu stie sa faca diferenta dintre bine si rau

Asa cum parintele nu se naste cu un manual despre cum sa creasca un copil, nici copilul nu vine pe lume cu un manual al regulilor pe care trebui sa le stie si sa le urmeze. Cu cat creste, cu atat universul lui se va mari, iar curiozitatea si dorinta de experimentare vor creste exponential. Si este foarte bine!

Pentru ca jocul, experimentul, curiozitatea, sunt primele instrumente de invatare si dezvoltare. Doar ca, spre neplacerea adultilor, nevoia de explorare este invers proportionala cu controlul impulsurilor. Astfel, chiar daca un copil de trei ani stie ca nu are voie sa deseneze pe masa, se va abtine cu greu sa nu faca asta, odata ce ideea sclipitoare i s-a sadit in minte.

Ce sa faci?

Stabileste un set clar de reguli, dar si de asteptari adaptate varstei copilului. Si ar fi bine sa faci acest pas inainte de incidentele neplacute: Nu uita. Coloram doar pe hartie, nu pe masa sau pe pereti. 

Comunica pe un ton bland si pregateste-te sa repeti indemnul de fiecare data la inceputul activitatii.

Fa-ti sentimentele cunoscute. Nu trebuie sa iti ascunzi frustrarile, dar nici sa le comunici pe un ton care sa sperie copilul, ori sa se simta vinovat: Vad urme de creion pe perete. Ma simt suparata!

Nu te invinovati ca plange. Daca nu ai tipat la el si nu l-ai inspaimantat, dar plange, inseamna ca resimte remuscari. Chiar daca este neplacuta, aceasta emotie este constructiva. In primul rand, este un context sigur in care copilul adauga aceasta emotie la manualul de emotii si invata ce este si cum sa o gestioneze. Daca experimentezi acest episod, lasa copilul cateva secunde, apoi ofera-i o imbratisare si explica-i pe un ton calm, care erau asteptarile tale de la el.

Implica-l in rezolvarea problemei. Nu doar ca va intelege ca a gresit, dar va invata despre rezolvarea problemei, despre consecinte si despre cum functioneaza lumea.

Pregateste-te, pentru ca se va mai intampla.

2. Cand are rezervorul gol

Asa cum si tu ai mai putina energie sau rabdare cand esti obosita sau nemancata, la fel, acesti factori au un impact foarte mare si asupra copilului. Cine nu ar fi iritat atunci cand are gol rezervorul nevoilor fizice ori cel al nevoilor emotionale?

Spre deosebire de noi, insa, copilul nu are abilitatea de a-si controla impulsul si emotiile. Sincer, uneori, nici adultii nu se mai cenzureaza. Iar rezultatul este un comportament irascibil, cu crize de plans, ce transforma copilul din ingerasul cu carlionti intr-un mic monstru cu privire inspaimantatoare. Pe cand, un copil odihnit, hranit, ce simte ca are atentia ta este cel mai dulce copil, in prezenta caruia iti este mai mare dragul sa te afli.

 

Ce sa faci?

Preventia este cea mai simpla metoda de a evita o criza de plans, ori transformarea copilului tau intr-un Denis Pericol Public. Astfel, daca printesa ta cea scumpa se transforma intr-o mica vrajitoare rea in apropiere de ora somnului de pranz, vezi cum poti evita iesirile, ori alte activitati in perioade de dinainte de ora respectiva.

Daca baietelul tau se transforma din dragalasul bucalat intr-un mic monstrulet atunci cand ii este foame, evita sa te prinda ora pranzului intr-un mijloc de transport, la o coada, ori la cumparaturi in magazin.

Iar daca se intampla, fii mereu pregatita cu o gustare in geanta, de preferat una sanatoasa, dar care ii face si lui placere. De asemenea, daca ai un copil care se plictiseste repede, fii pregatita cu o jucarie sau o carte cu activitati pe care o poate folosi cand sunteti plecati, ori cu un joc verbal, care sa-l distraga.

Dar ce faci cand ai plecat nepregatita de acasa, iar situatia pare sa scape de sub control? Satisface nevoile de baza: apa sau mancare – daca le ai. Iar apoi alege sa ramai, ori sa pleci acasa.

Ramai calma si indiferenta la privirile sau comentariile celorlalti. Agitatia ta va fi doar combustibil pentru aceasta situatie aproape exploziva si nu va linisti copilul. Si tocmai in locurile publice par sa se intample crizele de plans, ori de comportament neadecvat.

Ceea ce este un stres suplimentar pentru tine. Insa, alege sa ignori unde se petrece si sa gandesti constructiv in sprijinul copilului tau. Nu ai fi singura mamica ce isi lasa cosul de cumparaturi aproape plin in mijlocul magazinului si alege sa plece (de tot, ori pentru o scurta perioada).

Ofera confort si reasigurare copilului. Sigur nici copilului nu ii face placere sa simta efectele negative ale emotiilor, ale presiunii pe care o au cei din jur (comentariile gratuite si nesolicitate din partea strainilor: copil asa mare si plange?, nu mai plange ca vine doamna si iti iau jucaria, etc). In cele mai multe dintre situatii, copilul nici macar nu stie motivul adevarat pentru care plange (este obosit, se simte agitat, simte ca tu esti agitata, se simte agasat de cei din jur, ori de zgomot etc).

Tocmai de aceea, in astfel de momente, ofera-i imbratisarea ta, atentia si vocea ta calma, pentru a-l linisti. Putina empatie este, uneori, exact ceea ce are nevoie si ingredientul secret ce face diferenta dintr un mic sau incipient episod de furie / plans / comportament negativ si situatia exploziva.

Nu te lasa intimidata de cei din jur. De fiecare data cand asteptam la magazin sa ne fie scanate produsele, iar apoi sa platim, iar baietelul meu este vizibil iritat de asteptare, ii confirm cu voce suficient de tare cat sa auda si cei de langa mine, faptul ca il inteleg ca nu mai are rabdare, ii validez sentimentul ca este grea asteptarea, ori ca am stat cam mult la cumparaturi si ca s-a plictisit.

Faptul ca ii validez sentimentele, care, sincer, sunt si ale mele, este momentul critic cand reusesc sa apuc de coada comportamentul negativ si sa duc toata situatia in directia dorita de mine. Castig copilul de partea mea, intrucat ii respect starea, castig un plus de rabdare din partea lui, pentru ca ma simte in echipa cu el si ii arat ca nu este singur in aceasta situatie.

 

3. Cand iti testeaza limitele

Oricat de dulce si de cuminte este copilul tau, pana si cel mai ingeras dintre ingerasi ajunge sa testeze limitele adultilor, la un moment dat. Asa ca, in loc sa fii surprinsa, mai bine te pregatesti.

Si noi testam limitele celor din jur, negociem sa vedem pana unde ii putem aduce pentru a veni in intampinarea nevoilor noastre. Pana la urma, asa evoluam – intr-o crestere salariala, intr-o ierarhie etc. Iar copiii parca sunt nascuti pentru asta. Si nu este nicio problema cu acest comportament. Este perfect normal.

Incepand cu varsta de 3-4 ani, cand copilul intelege deja bine regulile casei, tot va incerca sa scape cu lucruri care ii fac placere mai mult. Si ti se pare surprinzator cum, in ciuda faptul ca stie ca nu il lasi sa faca X lucru inainte de masa, ori inainte de somn, il gasesti facand pe ascuns, ori insistand din nou la tine.

Nu este vina lui ca iti testeaza limitele. Si nu este nici vina lui atunci cand parintele cedeaza, iar el decodifica acest mesaj ca fiind unul de slabiciune. Ceea ce va reprezenta si o incurajare, sa insiste pe viitor si sa mai testeze limite intrucat, cel mai probabil, va fi in avantajul sau.

Ce sa faci?

Alege-ti bataliile! Nu esti in razboi cu nimeni, cu atat mai putin cu copilul tau. Intr-adevar, trebuie sa ai reguli ale casei, stabilite impreuna si comunicate din timp.

Insa, daca cel mic vrea astazi sa iasa din casa cu o soseta albastra si una alba, nu transforma acest episod intr-un motiv de cearta, ori de mentinere a autoritatii. Si, pentru ca vor fi atat de multe momente in care nu veti cadea de acord, mai bine alege bataliile cu adevarat importante in care sa ramai ferma si sa eviti cat mai mult repetarea cuvantului NU.

Nu ceda! Daca ati stabilit impreuna un lucru, iar apoi copilul iti testeaza limitele, nu ii ceda. De cele mai multe ori, se intampla sa cedezi din comoditate (esti obosita, ai nevoie de liniste etc). Insa, tocmai in aceste momente sensibile trebuie sa te mentii pe pozitii.

Astfel, daca ati stabilit ceva, nu ceda. Vei fi catalogat drept un parinte slab si nu mai ai respect. Copilul are nevoie de reguli pentru a fi fericit. Insa, nu o lista fara numar. Ceea ce spuneam si mai devreme, alege-ti bataliile si nu insista ca totul sa fie facut ca tine.

Cel mai probabil nu se va intampla asa, ceea ce va cauza frustrari la tine si un raspuns pe masura din partea copilului: obraznicii, irascibilitate, mici rautati. Pana la urma, si copilul vrea sa se impuna cumva, iar comportamentul negativ este arma sa prin care isi arata dezaprobarea fata de metoda de parenting autoritara, bazata pe putere si dominare.

Fii intelegator! Pentru a incerca respectarea unui program, mai ales seara, ii reamintesc baietelului meu cat mai avem pana la ora in care urcam in pat sa citim (evit cuvinte sensibile precum sa ne culcam / sa te culci, sa dormim / sa dormi).

Astfel, il intreb ce jocuri mai vrea sa joace, iar daca sunt prea multe ii recomand sa tina cont ca nu are timp pentru toate. Iar daca suntem foarte aproape de ora de somn, il rog sa puna pe pauza jocul pentru a doua zi si ii spun pe un ton intelegator ca imi pare rau ca seara a venit asa de repede, ca stiu ca ii vine greu sa se opreasca.

In acelasi timp, raman ferma in ceea ce urmeaza si anume timpul pentru pregatire: spalatul (pe corp, pe dinti), ora de citit (care, inevitabil, este presarata cu pauza de toaleta si de un fruct).

Tocmai pentru ca stiu ca pregatirea pentru somn este un proces in sine ce consuma timp, raman cat se poate de ferma in oprirea jocului si in necesitatea respectarii programului.

Fii consecvent. Indiferent care sunt regulile casei tale, daca nu esti consecvent zi de zi, practic iti inviti copilul sa te testeze si sa le puna sub semnul intrebarii daca tu ai o obisnuinta in a le incalca.

 

4. Da-mi atentie!”

Ti s-a intamplat si tie ca in casa sa fie liniste, iar in momentul in care iti suna telefonul sa inceapa harmalaie, zgomot si copilul sa traga de tine sa te uiti ori sa vorbesti cu el? Copilul cere atentie constant. Este in fisa postului sau si nu putem diminua aceasta nevoie.

De cele mai multe ori, copilul cere atentie si te vrea cu totul acolo atunci cand nu se simte conectat cu tine: a fost la gradinta / scoala toata ziua, iar ajuns acasa nu vrea sa te imparta cu bucataria sau cu bucata de pui pe care tu trebuie sa o pregatesti sa o pui la cuptor. Iar copilul nu vrea sa te imparta cu ecranul unui smartphone din care se intampla deseori sa ii vorbesti fara sa fii, de fapt, cu atentia 100% la copil si fara sa te uiti in ochii copilului atunci cand ii raspunzi.

Astfel, copilul se smiorcaie, tipa, arunca jucarii, face tot ceea ce el stie, de fapt, ca te deranjeaza, dar spera ca asa iti va capta atentia mult dorita. Prin aceste gesturi, catalogate drept obraznicii, copilul incearca, de fapt, sa iasa din exilul emotional in care se simte prins.

Copilul nu este, de fapt, nici obraznic, nici rautacios. El face totul din iubire, o nevoie primara pentru toata lumea. Iar lui ii place sa simta in fiecare secunda ca esti acolo pentru el, ca are atentia ta, ca ii iei provocarile in serios, ca esti empatic la neputinta lui, ca esti acolo sa dai viata unei papusi chiar daca el stie ca nu papusa nu a prins viata cu adevarat si ca tu esti implicata in joc, la acelasi nivel cu el.

 

Ce sa faci?

Nici acum, dupa repetari insistente despre cum sa-mi atraga atentia in mod constructiv, nu am reusit sa opresc toate situatiile in care striga, ori face galagie, ori sa insiste la fiecare 10 secunde, chiar daca eu i-am cerut sa aiba putina rabdare. Dar cred ca in 80% dintre situatii am reusit. Cum am reusit? Alimentez rezervorul si apoi, pe plin, este mult mai usor de gestionat.

De exemplu, cand ajungem de la gradinita acasa, in loc sa ma schimb si sa intru in bucatarie trec mai intai prin camera lui, ori il chem sa mute jocul in living si petrecem impreuna timp pe covor. Apoi este mult mai usor sa intru in bucatarie, iar rabdarea lui este mult mai mare. Pentru ca simte ca atentie mea a fost la el inainte de toate, nevoia lui a fost acoperita, chiar daca nu 100%.

De asemenea, daca stiu ca nu am mult timp la dispozitie sa ma joc cu el, iar telefonul suna chiar atunci, nu raspund (exceptie fac doar apelurile de la sotul meu, dar si atunci comunic rapid). Dupa ce ajung la bucatarie, in timp ce pregatesc cina, pot suna persoana ce m-a apelat. Atunci cand poti fi prezent, fii prezent 100%!

Aprecierile pozitive sunt un alt instrument ce ajuta la umplerea rezervorului. Una dintre capcanele cotidiene este faptul ca ne comportam normal (fata de copil, fata de partener) atunci cand fac ceva bine, ori vin in intampinarea asteptarilor noastre si nici nu mentionam ca am observat ceea ce au facut. Insa, cand se intampla ceva rau, scoatem mereu in evidenta.

Astfel, apreciati mereu orice lucru mic si lasati copilul sa stie ca ati observat. Daca a asteptat cuminte la coada, ii puteti spune ca ii multumiti pentru rabdare, intrucat stiti ca era obosit, ori nu ii place sa astepte. Daca isi duce singur farfuria la bucatarie, ii puteti multumi pentru ajutor, ori puteti puncta cu glas tare ca va bucura faptul ca nu a uitat.

Cedeaza! Stiu ca bratele iti sunt obosite, dar cand copilul te roaga sa il iei in brate, poate sa fie oboseala fizica. Insa, 80% este o nevoie emotionala. Si am descoperit acest lucru cu baietelul meu. Chiar si in cele 20% dintre situatii cand chiar este vorba despre oboseala fizica fac tot posibilul sa il iau in brate.

Uneori, chiar nu se poate, intrucat am ambele maini ocupate. Insa, cand stiu ca pot, nu transform situatia intr-un joc de putere. Si ii spun ca il iau in brate si il duc cat pot eu, dar ca apoi il voi lasa jos. Daca am energie, ii pot da un reper fizic (la masina verde din departate sau la al treilea stalp de iluminat).

In momentul in care il pun jos, nu doar ca este linistit si continua sa mearga singur, dar apreciaza si el cu voce tare faptul ca l-am dus cat am putut. Si, chiar daca a fost pentru 20 de metri, nevoia lui a fost satisfacuta. Si apoi nu mai avem nicio problema. Decat daca este cu adevarat obosit fizic si repetam exercitiul peste 10 minute. Este win-win. Si el se simte cu rezervorul plin si simte ca empatizat cu el (ca am facut eforturi in directia lui). Dar si eu sunt linistita ca am ajuns amandoi acasa linistiti, calmi, chiar daca putin mai obositi.

Foloseste jocurile, pentru a-l distrage. Zilele trecute eram in parcul Cismigiu. Statusem mai mult decat ma asteptasem, era pranzul si amandoi eram obositi. Pe mine ma durea spatele, el a vrut in brate, argumentand ca soarele il incetineste si ca nu mai poate merge.

Pentru ca nu ma simteam fizic in stare sa-l duc, am facut un joc: eram doi oameni de zapada care trebuiau sa fuga de soare. Cand eram la umbra copacilor eram in siguranta, dar in zonele insorite trebuia sa alergam repede si sa intram din nou la umbra.

Astfel, prin joc si distragerea atentiei am transformat un copil obosit, care spunea ca nu mai poate sa faca un pas, intr-un copil care a alergat cu mine de mana si m-a tras repede la umbra , de fiecare data cand aleea noastra era scaldata in soare. Si, uite asa, am ajuns amandoi la masina ce ne-a dus acasa. Si nu doar ca convins copilul sa mearga pe jos, dar am transformat momentul intr-un joc care i-a facut cu adevarat placere.

Un copil mai mare de 4 ani va intelege atunci cand ii vei spune ca nu poti vorbi cu el chiar in acel moment, dar ca in 10 sau 15 minute toata atentia ta va fi a lui. Fii specific si foloseste elemente vizuale cat se poate de mult, pentru a-l ajuta pe copil sa inteleaga mai bine trecerea timpului sau pauza de care ai nevoie pentru a termina ceea ce faci.

Insa, cand a expirat timpul, indiferent daca ai terminat sau nu, te tii de promisiune. Pentru ca daca ii spui copilului „Vin imediat!”, dar tu mai stai la telefon inca 15 minute, iti pierzi credibilitatea, iar data viitoare nu va arata intelegere. Pentru ca nu i-ai dovedit ca poate avea incredere in ceea ce spui, iar prioritatea lui va fi de a-si satisface nevoia.

Explica cu claritate copilului motivul pentru care nu poti sa amani ceva si sa vii la el in camera, sa va jucati. Pentru ca, uneori (deseori), chiar nu se poate. Astfel, ii puteti spune ca nu va face placere sa stati la bucatarie si ca ati prefera sa va jucati insa, din pacate, nu aveti alta solutie. Trebuie sa mancati ceva in seara aceea.

Daca copilul nu doreste sa asculte, opriti-va cateva minute din activitate, coborati la nivelul copilului si repetati-i pe un ton bland, dar ferm, confirmandu-i ca imediat ce veti termina veti avea timp sa va jucati (numai bine cat se raceste mancarea).

Daca el continua, ii mai puteti relua motivatia, adaugand faptul ca i-ati spus o data si ca nu ii mai repetati. La inceput va fi dificil, mai ales daca este un copil care se exprima prin galagie. Insa, daca nevoile lui de baza (mancare, somn, siguranta fizica) sunt indeplinite, va fi in ordine si nu va pati nimic.

Pana la urma, si rabdarea este o calitate ce trebuie exersata cumva, iar copilul trebuie sa inteleaga si refuzul, motivele pentru care nu se poate mereu cand vrea si cum vrea el.

 

Rautatile copilului nu sunt, de fapt, rautati, iar copilul NU este obraznic! Nu uita ca, in spatele acestor comportamente, este un motiv.

Uneori, din cauza propriei oboseli si a lipsei de rabdare, nu ajungem sa descoperim ce se afla mereu in spatele unor mici obraznicii.
Copilul nu este rau, nici incapatanat, nici capos.

El are un motiv care il face sa se comporte astfel, iar solutia este in a decoda corect mesajul pe care il primim.

 

produse bebe
carti copii

CARTI DE PARENTING

CARTI copii