Copilul e agresiv cu tine? O soluție simplă să-l calmezi prin joc
Poate că ai observat că, de regulă, copiilor le place mai mult să stea acasă decât să meargă la școală. Și se simt mai în siguranță să-și exprime emoțiile negative acasă, în prezența părinților, decât printre colegi sau profesori.
Tocmai de aceea, este firesc ca părinte să vezi periodic momente de furie și de agresivitate ale copilului tău, îndreptate fie împotriva altor persoane, fie chiar împotriva ta, dacă este nemulțumit că trebuie să respecte o anumită regulă sau dintr-un alt motiv.
Recent, am avut asemenea momente cu Emanuel (7 ani) care, nemulțumit că îi expirase timpul de stat la ecrane, s-a înfuriat atât de tare încât m-a zgâriat și a încercat să mă muște și să mă lovească. Degeaba insistam în acele momente să exprime în cuvinte ce simte. El continua să scoată furia prin gesturi.
A mai durat câteva minute până când s-a detensionat situația, însă pentru mine a fost un semnal de alarmă că am nevoie de soluții noi pentru aceste momente de furie și agresivitate. L-am întrebat pe Emanuel în ce alt mod își poate exprima emoția în acele momente, însă nu am primit niciun răspuns.
Atunci, am căutat informații și am găsit o soluție care mi-a plăcut mult, pe care am aplicat-o și care a funcționat de minune! În acest articol vreau să o împărtășesc și cu tine, ca să știi ce să faci atunci când copilul este atât de supărat pe tine încât sare să te lovească, să te zgârie sau să te muște.
Soluția, care reprezintă o modalitate jucăușă de intervenție pentru copiii agresivi, am găsit-o în cartea „Jocul atașamentului” de Aletha Solter.
De ce apare agresivitatea la copii
Potrivit autoarei, agresivitatea copiilor este cauzată, de obicei, de momente dificile, de situații stresante sau de traume nevindecate. Poate fi vorba despre abuz, neglijare, disciplină autoritară, evenimente înfricoșătoare, traume medicale sau agresivitatea altor copii.
Totodată, copiii pot deveni agresivi fără traume majore, ci pur și simplu pe fondul multor supărări cotidiene, dezamăgiri, momente de suprastimulare sau de nevoi neîmplinite.
De asemenea, copiii mici au tendința să-și învinuiască părinții pentru orice evenment neplăcut care li se întâmplă, chiar dacă nu este vina părinților. În plus, le este greu să-și exprime furia provocată de o situație care le face plăcere părinților.
Inversarea raporturilor de putere
Una dintre metodele eficiente care îi ajută pe copii să-și descarce agresivitatea într-un mediu sigur sunt jocurile de inversare a raporturilor de putere, precum:
- Te prefaci că ești slabă, neputincioasă, naivă, speriată sau prostuță, fiind afectată de acțiunile copilului
- Bătaia cu perne
- Lupte corp la corp (cu copiii mai mari și adolescenții)
Însă, dacă îi permiți copilului să arunce cu perne în tine, să te lovească, chiar și în joacă, oare nu îl înveți să procedeze așa și pe viitor? Oare nu sporește agresivitatea față de tine? E o întrebare pe care mi-am pus-o.
Și iată ce răspunde Aletha Solter: „Unii părinți nu se simt în largul lor cu această abordare față de comportamentul agresiv al copiilor. Se tem că, dacă îi încurajează pe copii să își lovească sau împingă părinții, vor acționa astfel și pe viitor. Însă rezultatul este arareori acesta. Când copiii își lovesc sau își împing părinții în joacă, râzând, înclinația lor către agresivitate se diminuează, de fapt”.
Ce am decis eu a fost să aplic soluția bătăii cu perne. I-am spus lui Emanuel din timp că data viitoare când mai simte acea furie, vom merge în dormitor și ne vom bate cu pernele și a fost de acord. Ceea ce am și făcut. Când mânia a atins aceleași cote, mi-a spus: „Mama, e momentul să ne batem cu perne”. Ne-am dus în dormitor, el stătea pe pat, iar eu pe covor și ne-am bătut cu pernele până am obosit. Am râs, ne-am distrat și, îți spun sincer, toată furia copilului s-a evaporat.
Ne-am mai bătut cu perne și în alte momente, în alte zile, însă din start furia lui era mai mică. Iar acum nu se mai supără aproape deloc când vine momentul să închidă calculatorul, chiar dacă nu-i convine.
Sper să îți fie de ajutor această soluție, mai ales că momente de furie pot apărea destul de frecvent și ai nevoie de instrumente pentru a le gestiona. Soluția să-l înveți să reprime furia nu este una eficientă, deoarece copilul o va exprima în alte forme sau va somatiza prin afecțiuni fizice.
Dacă îți place această abordare și vrei să afli mai multe despre soluțiile prin joc oferite de Aletha Solter în cartea „Jocul atașamentului”, poți comanda cartea aici:
Sursa foto: Pixabay
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!