Un copil de 5 ani, la spital: Un dulap a căzut peste el la grădiniță

Un copil în vârstă de 5 ani, de la o grădiniţă din orașul Constanţa, a ajuns astăzi la spital, după ce un dulap s-a răsturnat peste el, în timp ce se juca pe holul instituției.
În urma loviturii, copilul a suferit leziuni ușoare, după declarațiile şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Sorin Mihai.
„Referitor la cazul de la Grădiniţa cu Program Prelungit Perluţele Mării, din primele informaţii ştim că, în cursul zilei de astăzi, după terminarea programului, unul dintre copii a fost preluat de la grupă de către mama sa, a ieşit pe hol înaintea mamei şi, în timp ce se juca, un dulap s-a răsturnat peste el, dar numai parţial, căci obiectul de mobilier a rămas sprijinit de peretele opus, holul fiind îngust. Conform procedurii, a fost anunţat Serviciul 112 şi, implicit, Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Din datele pe care le avem până în prezent, la sosirea echipajului de urgenţă medicală, copilul era conştient, având numai câteva zgârieturi la o ureche şi la degete (fără sângerare abundentă)”, a transmis inspectorul şcolar general, citat de agenția de presă Agerpres.
Poliţiştii au fost anunțați despre incident printr-un apel la 112, astăzi, în jurul orei 17:00.
„Un minor de 5 ani a fost rănit după ce ar fi căzut un dulap peste el. Copilul este conştient, a fost transportat la spital, fără probleme. Dulapul ar fi căzut după ce copilul s-ar fi agăţat de el”, a informat IPJ, transmite Agerpres.
Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au declarat că minorul a suferit un traumatism în zona lombară, după ce s-ar fi agăţat de uşa unui dulap, fiind lovit în spate.
Conform autorităților, starea de sănătate a copilului este stabilă, iar după ce i se vor face investigaţiile medicale necesare, medicii vor decide dacă acesta va rămâne spitalizat.
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!