95.000 de drame: lacrimile copiilor care au părinții plecați în străinătate

Aproximativ 95.000 de copii din România au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, iar aproximativ 17.500 dintre copii au ambii părinți plecați, potrivit situației prezentate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

elefant.ro

Psihologul Lenke Iuhoș consideră că mijloacele moderne de comunicare nu pot înlocui mângâierile și îmbrățisările, ba chiar acutizează dorul copiilor pentru părinții plecați, generând o serie de efecte negative care pot afecta uneori iremediabil sănătate emoțională a acestora.

În opinia psihologului Lenke Iuhoș, dramele prin care trec copii pot afecta performanțele școlare sau chiar pot să înregistreze o rată mai mare de abandon școlar în mediile în care ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

„Dacă unul dintre părinți pleacă la muncă în afară, copilul este afectat doar într-o anumită măsură; lipsa mamei îl destabilizează emoțională, iar lipsa tatălui îi creează o stare de insecuritate. Este extrem de dificil de cuantificat plecarea căruia dintre părinți îl afectează mai mult, întrucât, în special la o vârstă fragedă, copilul are nevoie de ambii părinți, deoarece nu toate nevoile de bază pot fi satisfăcute de un singur părinte. Totuși, adevăratele drame se petrec în cazul celor 17.500 de copii din România, care au ambii părinți plecați în afară. În aceste cazuri, copiii experimentează, în mod real și chiar violent, abandonul. Din acel punct, viitorul copilului este incert și va ajunge să creadă că nu mai este iubit de nimeni, explică psihologul Lenke Iuhoș.

 

Costurile nemateriale la care sunt supuși copiii, mai mari decât nevoile materiale

 

answear.ro

Psihologul Lenke Iuhoș este de părere ca, atunci când își fac bilanțul beneficiilor unui job în străinătate, departe de casă, departe de copii, părinții ar trebui să ia în calcul și costurile nemateriale ale acestei decizii.

„Suferința unui copil nu poate fi comparată cu nimic, el are nevoie de susținere totală, atât pe plan fizic, psihic, emoțional și spiritual. Singurele nevoi reale ale copiilor sunt cele de iubire și de securitate, nu percep nevoia banilor. Micuții preferă să petreceți mai mult timp cu el, un timp de mai bună calitate, decât să-i oferiți lucruri valoroase material. Copiii au nevoie să petreacă foarte mult timp cu părinții, iar fiecare moment petrecut cu ei trebuie transformat în sărbătoare. Lacrimile din copilărie, dorul față de părinți pot transforma din temelii adultul de mâine, care va pune întotdeauna mai presus orice nevoile materiale, iar emoțiile și iubirea vor cadea mereu pe plan secund, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

 

Sursa foto: Pexels

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close