Primul concediu fara copil. Cum m-am pregatit, ce surprize am avut si ce am invatat

[ad#co-1] Iata-ma! Relaxata, odihnita, plimbata prin magazine, cu o cafea al carei gust chiar am avut timp sa-l savurez, chiar inainte de un pranz ce se anunta linistit, alaturi de sotul meu cu care am avut conversatii de care imi era dor, in tihna.

Da, iata-ma! Cu sufletul incomplet, cu inima care imi bate mai repede, de emotie si dor de el, cu gandul ca si lui Luca i-ar fi placut sa stam printre porumbei, pe malul apei si sa vada vaporasul cu turisti la nici cativa metri de el. Un zambet de mama incompleta. Pentru ca, oricat de relaxante sunt zilele pe care le petreci doar cu iubitul, fara copil, ca mama te simti incompleta.

Pana acum l-am luat pe Luca peste tot si ne place foarte mult sa calatorim cu el. De altfel, despre avantajele de a lua copilul in concediu am scris si in e-book-ul nostru de vacanta

Dar am avut nevoie de aceste 5 zile, sa am timp de calitate pentru mine si timp de calitate pentru cuplu, argumentele le stiam si erau in favoarea noastra.

Inainte sa iti spun despre temerile mele si despre ce am invatat din acest concediu fara copil, hai sa iti spun cum m-am pregatit.

1. Am ales persoanele care sa aiba grija de el, care ii vor face fata cu calm, empatie, rabdare si ingeniozitate si alaturi de care stiam ca Luca se va simti foarte bine.
2. Am cumparat mai multe tricouri si pantaloni scurti, astfel incat sa nu se piarda timpul cu spalatul hainutelor. Le-am spus ca nu imi pasa de stadiul hainelor, atunci cand il voi prelua acasa, chiar daca unele erau noi. Tocmai pentru a elimina din start situatii in care sa i se spuna “… nu ca te murdaresti”. 
3. Legat de mancare, m-am asigurat ca stiu ce ii place in acest moment si ce nu, i-am incurajat sa ii ofere fructe, migdale si alte gustari sanatoase, le-am mai spus sa nu il forteze sa manance, nici sa insiste cu un fel de mancare.
4. Am venit, preventiv, cu siropuri de febra si tuse, o crema pentru piscaturi de insecte si inca una pentru julituri. Pe fiecare dintre ele scria clar cum se administreaza. Nu aveam de gand sa plec la capatul pamantului, intr-un loc fara semnal, insa, asa m-am simtit mai linistita stiind ca au totul pregatit.
5. I-am adus dintre jocurile si cartile cele mai dragi lui, stiind ca acolo avea, deja, jocuri de constructie, masini, mingi etc.
6. Ai mei stiu abordarea pe care o am cu Luca, despre cat de multa rabdare incerc sa am, despre respectul pe care i-l ofer, despre alternative si negociere calma, despre cum poti folosi jocul si aventura in avantajul meu, despre importanta zambetului si a ascultarii copilului. Din fericire, aplica si ei, vazand cat de frumos ma inteleg cu Luca. Dar nici nu-mi este teama sa corectez comportamentul celor care interactioneaza cu Luca, astfel ca nu am avut retineri sa-i spun buncii mele (strabunica lui) sa evite adresari nefericite de tipul: “nu-ti dau mingea pana nu-mi dai un pupic“
7. Si i-am facut un calendar, pentru a-i fi mai usor sa vizualizeze zilele pe care le mai avea pana la reintalnirea noastra. In noaptea de dinaintea plecarii la Galati, de emotie si stres nu am putut adormi decat spre dimineata. Asa ca mi-a venit ideea de a face un calendar pentru Luca, cu cateva poze de cand era bebelus (poze recente si printate avea, deja, la ai mei), am decupat cifre si cateva mesaje de incurajare, mi-am pus amprenta palmei si i-am scris cateva ganduri care sa-i fie citite.

   Pentru realizarea acestui proiect am avut nevoie de :
   – coli de scris colorate
   – poze
   – lipici
   – un burete de fond de ten in forma de inima
   – culori de pictat
   – un dosar colorat, in care am pus toate aceste pagini.

   Si iata cum a iesit calendarul meu pentru copil:
   

   

Mi-a fost teama, recunosc! Inca de cand s-a nascut, am avut senzatia ca eu, la 1m59 si la 49 de kilograme, il pot proteja mai bine decat oricine.

Mi-a fost teama ca va plange mult si va simti ca l-am abandonat.

Mi-a fost teama de efectele somatizarii la copii.

Mi-a fost teama ca nu va manca deloc si incepusem sa ma gandesc ca nu trebuie sa plec fara el si ca nu este o urgenta, astfel incat sa ofere o justificare grea plecarii mele fara el.

Mi-a fost teama ca va adormit plangand si ca va suferi.

Mi-a fost teama ca nu va intelege si ca, la intoarcere, isi va face simtita emotia si supararea.

Cu toate acestea, am mers mai departe cu planurile, cu toate ca am avut tentatia de a renunta la ele chiar si cu 24 de ore inainte sa plecam la ai mei.

Dar am simtit ca este si un pas important, pentru mine si pentru el, pentru independenta lui fata de mine, pentru increderea lui in sine, in absenta mea.

Luca este putin mai rezervat si ma foloseste deseori pentru a se sustrage, ori pentru a evita situatii noi. Mai mult, am simtit ca prezenta mea il face, deseori, sa fie mai putin increzator in fortele proprii.

Iar acest lucru l-am experimentat chiar acum cateva saptamani, cand a mers cu educatoarele si colegii la gradinita la orele de inot. Eram ferm convinsa ca nu o sa-i placa si ca nu va intra in apa, stiind cum se comporta acasa, cand ii fac baie si trebuie sa il spal si pe par. Dar i-a placut atat de mult! Si imi povesteau toti cat de vesel era in bazin! Daca l-as fi dus doar eu, sigur m-ar fi folosit ca scut si s-ar fi lasat prada emotiilor mult mai usor. Nu spun ca la inot nu i-a fost teama, insa, cumva, a acceptat sa fie scos din zona de confort si a avut incredere in el ca va fi in regula.

Pornind de la aceasta experienta, am simtit incurajare cu acest prim concediu fara copil.

Asa ca, intr-o sambata dimineata am plecat cu el spre Galati. Iar duminica m-am intors fara el.

Ii spusesem cu cateva zile inainte ca vom merg la Galati, i-am spus ce va face acolo si astepta cu nerabdare sa mearga in cautare de melci – marea lui pasiune si, din fericire, foarte multi in jurul blocului in care stau ai mei.

In treacat i-am spus ca mama va merge la serviciu si ca va ramane acolo. Am incercat sa ii repet informatia de cateva ori, insa, am observat ca se impacienteaza. Asa ca am incetat. Nu voiam ca drumul spre Galati sa fie un stres pentru el, in anticipatia unei situatii ce se anunta a fi neplacuta.

Asa ca, duminica dimineata mi-am luat ramas-bun de la el, spunandu-i ca plec la serviciu. Si m-a intrebat cand vin, iar eu am fost sincera: “Vineri la ora 4“.

Inca nu are notiunea zilelor saptamanii foarte bine fixata. Nu stia ca suntem abia intr-o zi de duminica si pana vineri aveau sa fie 5 zile pline. Asa ca a fost linistit, nu a plans, ceea ce a fost o prima incurajare.

Nici nu vreau sa intru in detalii despre cele 4 ore pe tren, singura, fara Luca. Am simtit emotii amestecate, intre tristetea despartirii si anticiparea primului concediu in cuplu. Nu mi-a venit sa strig “Iuhuuuuu!!! In sfarsit fara copil!!!”, dar nici nu m-am umflat de plans, asa cum anticipam. Pentru ca, pe cat de mult ador sa calatoresc cu el (chiar si singura, pe tren, cu avionul), pe atat de mult stiu ca este bine sa am si timp pentru mine.

Iar acum era vorba despre ceva mai mult: timp de calitate pentru cuplu!

Asa ca am plecat.

Pe avion am citit, acolo am citit, nu m-am intins cu somnul, pentru ca ne-am plimbat mult, am savurat pranzuri si cine in liniste, doar noi doi, am vorbit despre noi, ca indivizi, despre noi ca familie. Am realizat ca eram putin deconectati. Da, si pana atunci aveam obieciul de a iesi in oras doar noi doi, cel putin o data pe luna, insa acele pranzuri le simteam, cumva, furate, tot pe fuga.

Aceste zile impreuna, doar noi doi, ne-au permis sa ne reconectam. Si conteaza foarte mult linistea si apropierea din cuplu asupra intregii familii.

In afara de beneficiile cuplului, cateva beneficii pentru mine:

M-am intors mai linistita, pentru ca nu a trebuit sa fac lucruri pe fuga, sa negociez incontinuu, sa port de grija. M-am simtit femeie cu dorinte moderate de shopping, cu placerea de a proba haine, de a cumpara cateva, de a testa in liniste produse de makeup, de a nu-mi intoarce capul la fiecare 30 de secunde sa vad unde este cel mic si ce face prin magazin.

Mi s-a facut dor de el intr-un mod pe care nu l-am experimentat pana acum.

Am avut tentatia sa ii sun pe ai mei de cateva zeci de ori pe zi, dar am ramas la doua apeluri, unul dimineata si altul seara.

Am invatat sa am incredere ca si alte persoane, in afara de mine sau de sotul meu, pot avea grija de el mai multe zile la rand.

DAR, nu am vorbit cu Luca la telefon. Si asta mi-a fost cel mai greu, sa nu am un contact cu el. Insa, am simtit ca i-as fi adus de mine altfel, l-as fi facut sa planga, nu ar fi inteles de ce nu vin odata.

Surpriza mea cea mare a fost ca nu a plans! Va spun sincer ca nu am crezut cand mi-au spus asta. Si cand, de la o zi la alta, copilul tot nu plangea dupa mine.

“Si ai vrea sa planga?” – m-a intrebat tata intr-o zi la telefon.
“Nu! Logic ca nu vreau! Dar chiar nu plange? Sa stii ca el o sa-mi spuna tot cand vin!”

Si, iata, s-a facut vineri. M-am urcat din nou pe tren, nerabdatoare. Am ajuns in gara si ma astepta, iar atunci mi s-au inmuiat picioarele. El nu stia pentru ce venise acolo, astfel ca, atunci cand m-a vazut, a fost cuprins si el de emotie si i-am surprins privirea in secunda in care m-a vazut. De nedescris!

Si am primit cea mai stransa imbratisare de la el! O imbratisare adevarata, calda, puternica, stransa, plina de iubire! O imbratisare foarte lunga.

Ii fusese dor de mine si ii lipsisem. Nu a plans, nu a facut scene, nu “m-a pedepsit” cu un comportament ciudat, pentru a ma face sa inteleg ca are emotii puternice pe care doreste sa le elibereze. Nu a cerut sa plecam imediat si chiar s-a bucurat atunci cand a aflat ca vom mai sta o zi acolo.

L-am simtit echilibrat si sigur pe el. L-am simtit in siguranta (fizica, psihologica si emotionala).

Asa se face ca, la scurt timp dupa ce am revenit la Bucuresti m-a intrebat cand mai mergem la Galati, a cerut sa vorbeasca la telefon cu ai mei, iar acum, cand i-am spus ca peste cateva saptamani vom merge iar s-a bucurat. De data aceasta vom merge si vom sta impreuna, dar imi era teama ca dupa experienta de a sta singur acolo va refuza sa mai mearga.

Ah, iar de calendar nu a fost nevoie:) Pentru ca nu a plans, a fost bine tot timpul si nu au ajuns in momentul in care sa scoata calendarul.