Cine poate cere zile libere plătite pentru a sta acasă cu copilul, în cazul școlii online

Anul școlar a început doar de o săptămână, însă în multe școli deja s-a schimbat scenariul inițial. În unitățile de învățământ unde au apărut cazuri de coronavirus, scenariul galben a devenit roșu, astfel elevii trebuie să învețe exclusiv online.

elefant.ro

Părinții copiilor care nu au împlinit încă 12 ani pot primi zile libere plătite pentru a sta acasă, ca să-și supravegheze copiii. Această prevedere nu este, însă, valabilă pentru toți părinții, a explicat consultantul economic Adrian Bența, la Digi24.

„Părinții care au copii până în 12 ani înscriși în sistemul de învățământ sau dacă au dizabilități și au vârsta până în 26 de ani, indiferent că sunt angajați la stat sau la privat, au dreptul să solicite zile libere plătite de către angajator, iar o parte din sume se vor deconta de la fondul de șomaj. Valoarea indemnizației este de 75% din salariul brut, dar fără a depăși 75% din salariul mediu utilizat în economie pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale din anul 2020”, a precizat Adrian Bența.

Iată cum se aplică măsura: „Mai întâi, angajatorul plătește indemnizația, reține impozitele și contribuțiile sociale datorate, depune declarațiile către autorități și ulterior poate să solicite decontarea acestei sume. Indemnizația este impozabilă, adică se datorează pentru salariații obișnuiți un impozit de 10 la sută, contribuția de 25 la sută la pensii, contribuția de 10 la sută la sănătate. Rămâi cu puțini bani, dar mai sunt sectoare de activitate, de exemplu în construcții sau în IT, unde nu se datorează toate aceste contribuții. Dar este bine că se poate deconta această sumă. Însă, deocamdată, prima dată o suportă angajatorul”.

Categoriile de angajați care NU au dreptul la zile libere sunt salariații din sistemul de ordine publică, din apărare și din sistemul medical. Aceștia vor primi un spor la salariu – suma care li s-ar fi cuvenit dacă rămâneau acasă prin zile libere plătite.

Indemnizația se acordă doar condiționat, doar unul dintre părinți are dreptul să primească aceste zile libere plătite.

answear.ro

Celălalt părinte trebuie să fie activ – fie salariat în câmpul muncii, fie un PFA activ. Dacă unul dintre soți este în concediu de creștere a copilului, de exemplu, ceălălalt nu poate solicita zile libere plătite, a spus Adrian Bența.

Când persoanele fizice solicită aceste drepturi, dau o declarație pe propria răspundere că se încadrează în prevederile legii, sub sancțiunea falsului în declarații, că sunt singurul părinte care beneficiază de aceste drepturi. Aceste documente se depun la angajator împreună cu o copie a certificatului de naștere a copilului.

Angajatorul mai completează câteva formulare pe care le depune electronic la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, de unde se încasează efectiv indemnizația, a mai spus Adrian Bența.

Unitățile de învățământ sau direcțiile de protecție socială/primăriile comunică numele și CNP-ul copiilor pentru care se acordă zile libere, astfel încât să se poată face o verificare dacă părinții care au cerut aceste zile libere au într-adevăr copiii în sistemul de școală online sau se încadrează în condiții.

În principiu, nu există o limitare pentru numărul de zile libere cerute, dacă ele sunt justificate.

Vezi toate explicațiile specialistului în materialul video Digi24:

Sursa foto: Pexels

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close