Cel mai bun sfat de parenting pe care ti-l pot oferi
Dar lucrurile nu au fost asa mereu.
Observ, insa, de cateva saptamani, o schimbare in comportamentul sau. Chiar aseara, dupa ce ne-am intors din oras, ocazie cu care l-am dus si la tuns, statea in dreptul usii, cu spatele la mine, si atunci am realizat cat de mare este.
In cei 110 centimetri regasesc mereu cea mai mare dragoste, cele mai mari impliniri si cea mai frumoasa confirmare a rolului meu in aceasta lume.
Dar tot in cei 110 centimetri ai sai se afla si amintirile momentelor dificile. Si au fost atat de multe!
La inceput, chiar in punctul zero al relatiei noastre, am crezut ca nasterea va fi cea mai dificila. Cat aveam sa ma insel! Despre provocarile mele foarte mari cu alaptarea am scris intr-un articol foarte sincer despre Alăptarea – Ce nu ți se spune înainte să naști. Dupa cateva saptamani de provocari foarte mari, in care la fiecare 3-4 ore ma gandeam ca voi renunta complet, am trecut peste neplaceri si totul a fost frumos.
Tot in acea perioada ma gandeam ca nu voi mai dormi niciodata! Nu mai stiam daca afara este zi sau este noapte, de zilele saptamanii nici atat! Programul meu se derula precum o caseta in casetofonul pus pe Repeat. La fiecare 3-4 ore schimbat copil – toaletat usor – alaptat (si doar asta dura 1 ora!), apoi adormit / joaca, pus la spalat / pus la uscat. Nu imi aduc aminte foarte multe din primele trei luni, doar ca aveam senzatia la masa ca voi adormi cu capul in farfurie, iar in scurtele pauze aveam optiunea: dus sau stat 10 minute pe canapea si sa fac NIMIC! Uneori alegeam sa fac nimic 10 minute.
Am trecut si peste aceasta perioada!
Apoi a inceput sa fie frumos si cu mai multa interactiune. Dar se apropia aniversarea de 1 an a copilului, ceea ce insemna intoarcerea mea la job. Nu iti spun de cate ori pe zi imi tremura inima si corpul tot de grija, de cum voi avea timp sa le fac pe toate, cum se va adapta copilul atatea ore fara mine, cine ii va purta de grija asa, ca mine, cine il va tine in siguranta ca mine? Mii de ganduri grele si apasatoare, pe care doar o mama le poate intelege.
Dar am trecut cu bine si peste aceasta provocare!
Citeam in carti despre “Terrible Twos” – cand se spunea ca, la doi ani, copiii iti dau cea mai mare baiate de cap. Au fost ceva provocari, dar nu mari. Si ma declarasem chiar norocoasa la cat de usor trecusem peste varsta de doi ani, fara crize de plans, fara tantrums, scene prin magazine sau pe strada etc.
Asa ca am trecut cu destula liniste si prin etapa celor doi ani. Eram chiar relaxata, naiva de mine!
Insa, chiar inainte de a implini trei ani lucrurile s-au schimbat enorm! Nu stiu daca si tu ai observat la copilul tau, insa, la Luca, foarte multe schimbari in comportamentul au loc cu trei-patru luni inainte de aniversarea sa: de prin august – septembrie se intampla ceva in corpul sau si are loc o schimbare enorma! Inainte de trei ani a fost o schimbare ce a adus crize de plans, smiorcaieli peste smiorcaieli, mami, nu pot! mami, adu-mi tu! mami! mami! mami! mami!
Astfel ca am intrat in cel de-al treilea an al sau epuizata fizic si psihic! Ce se intamplase cu pufosul meu simpatic si dulce cu care ma intelegeam atat de bine? Evident ca eram constienta de tot procesul de dezvoltare prin care trecea, insa, in acele momente de tensiune (crizele sale de plans), ori de epuizare (in special seara), explicatiile nu mai aveau niciun rost.
Astfel ca varsta de trei ani a fost cu cele mai mari provocari! Aici chiar credeam ca nu mai vad luminita de la capatul tunelului. Iata, insa, ca tot printr-un august, anul trecut, lucrurile au inceput sa se calmeze. Crizele de plans s-au mai rarit, dialogul era din nou prezent si ne puteam intelege bine.
Am trecut cu bine si peste ceea ce eu numesc “Terrible Threes“
Dar locul crizelor de plans a fost luat de smiorcaieli. In timp ce pentru crizele de plans aveam o strategie care m-a ajutat in timp sa le gestionez si sa le evit, la smiorcaieli eram luata prin surprindere, pentru ca apareau la orice mica provocare fizica pe care el trebuia sa o faca.
Tot pe la patru ani a inceput sa apara comoditatea. Cel mai enervant moment al zilei a devenit dimineata, cu plecarea la gradinita. Nicio haina nu-i era pe plac, ce imbraca avea praf de scarpinat sau avea zimti de fier care ii intrau in piele. Altfel nu-mi explic de ce isi tragea hainele de pe el cu asa disperare.
Iar racelile! Ah racelile…. Dincolo de faptul ca la fiecare doua luni eram o saptamana acasa, sa ii dau tratamentul a devenit o lupta in sine: 1 ora de convins sa faca aerosolii, o ora de convins sa ia antibioticul (din pacate, la 4 ani a trebuit sa-i dau un astfel de medicament) – asa ca incepeam cu o ora inainte, pentru a-l da la ora potrivita. Nici macar antitermicele cu care era obisnuit nu le voia. Si in niciun caz spray-uri pentru gat! No way!!!
Nu! Mai stau putin! Inca 5 minute! Stai sa mai respir! Dupa masa! Stai ca fac pipi!
Daca in familie negocierile sunt incurajate, cand vine vorba despre sanatate si tratament stie ca nu e flexibilitate mare. Asa ca in perioada racelilor, in casa era un haos total ce se repeta la cateva ore (pentru ca la fiecare 2-3 ore trebuia sa-i dau ceva).
Pe la aceasta etapa a lui Luca am simtit foarte clare amintirile in care mama imi zicea: parca iti intra pe o ureche si iti iese pe alta. Lucruri despre care stia ca nu trebuie facute (pentru siguranta lui) si cu care nu avusesem nicio problema pana acum, devenisera la ordinea zilei. Rugaminti pe care i le comunicam si pe care stiam ca le-a auzit, erau ignorate in secunda urmatoare.
Usor, am echilibrat din nou balanta armoniei in casa. Asa ca am trecut si peste aceste momente.
La fiecare 6 luni observ ca se intampla lucruri noi, provocari noi pe care nu le astept si observ cum trebuie sa-mi adaptez continuu modul in care comunic si tehnicile pe care trebuie sa le folosesc.
De cateva saptamani am intrat intr-una din cele mai bune etape de pana acum.
Ah, cu exceptia unui moment petrecut intr-un weekend intr-un mall si care a atras privirile tuturor. Nu a trebuit decat sa luam un copil, sa-l obosim putin, sa mai adaugam putina durere de burtica, sa-l ducem si la un film, dupa care sa-i refuz un dulce pe care i-l ofer ocazional, de la o brutarie frantuzeasca, un lant pe care il vezi prin multe zone din Bucuresti.
Astfel ca, dupa ce i-am explicat faptul ca in acea zi nu ii pot lua – problema cu burtica – atunci cand am ajuns in dreptul zonei – cea mai aglomerata din mall, s-a pus pe un plans devastator. Am incercat sa-l iau la un moment dat in brate, sa iesim, dar a plans mai tare si a zis ca vrea sa mearga singur. L-am pus jos, a plans si mai tare, asa ca m-am asezat pe jos, langa el, in mijlocul tuturor si am stat linistita. In mai putin de 1 minut s-a linistit si am plecat cu el de mana aproape zambitor.
Si cam asta a fost ultima provocare, o exceptie, chiar, de la comportamentul sau din ultima perioada. In curand va face 5 ani. Acum suntem intr-o perioada de acalmie, ne intelegem bine, comunicam usor. As vrea sa ma las pacalita si sa cred ca asa ca va fi de acum inainte. Dar sigur nu am scapat de provocari! Ma bucur de tot ceea ce am acum cu el, ma bucur de sanatatea lui, de fericirea si de toate lucrurile mici pe care le reuseste. Cat despre ceea ce va fi, eu sunt pregatita si increzatoare.
Pentru ca cel mai bun sfat de parenting pe care ti-l pot oferi si cea mai mare incurajare pe care mi-o pot face singura este ca orice greu va urma va trece si el! In cateva saptamani, in cateva luni, cu implicare si dorinta reala de a intelege motivele si de a gasi rezolvarea potrivita copilului, toate greutatile trec!
AI INCREDERE!
FII PREZENT!
Iar pe final as vrea sa-ti las un citat:
“Copiii gasesc totul in nimic, oamenii gasesc nimic in tot”, Giacomo Leopardi (poet italian)
Sursa foto: Arhiva personala, august 2017, Herastrau
Mai citeste si:
Gestul mic prin care am înțeles că pot fi o mamă bună
Adevarul despre tot ce inseamna sa fii mama. Esti de acord?
“Oare sunt un parinte bun? Am facut bine?” Daca si tu te mai intrebi asta uneori, atunci afla raspunsul
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!
