Un prim lucru, dar si foarte important este sa intelegem ce inseamna, de fapt, trauma si cum o recunoastem. Oamenii sunt obisnuiti sa creada ca o persoana traumatizata este o persoana care a trecut printr-un eveniment traumatic evident pentru toata lumea si ca simptomele pe care le va avea persoana respectiva vor fi la fel de evidente.
Foarte putini oameni stiu faptul ca “o simpla anxietate” este, de fapt, rezultatul unei traumatizari in legatura cu care nu s-a facut nimic. Sau ca o persoana “mai sensibila” nu este sensibila pentru ca asa este ea, ci este o persoana care a suferit o trauma de care nu s-a ocupat nimeni, iar orice stimul stresor din exterior actioneaza pe o rana deschisa. Iar acestea sunt doar doua exemple dintre miile care se afla in fiecare secunda printre noi. Acestea sunt informatii de sanatate publica si este important sa le cunoastem indiferent de domeniile in care activam.
Esti un parinte ocupat? 5 momente din zi cand poti sa practici mindfulness
Cum sa formezi un adult care sa aiba bani?
Trauma este o experienta personala de ruptura din pricina factorilor situationali amenintatori care coplesesc posibilitatile personale de auto-reglare, provocand sentimente profunde de neputinta, teama, vulnerabilitate fara protectie, care duce la o deteriorare de lunga durata a vitalitatii, identitatii si capacitatilor de autoreglare, conform Dianei Vasile, fondator al Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei si co-fondator al masterului de Psihotraumatologie in cadrul Universitatii Bucuresti.
Deci, ce intelegem din aceasta definitie? In primul rand, trebuie sa intelegem ca trauma este ceea ce se intampla in interiorul persoanei si nu evenimentul traumatic in sine. Evenimentul este ceea ce se intampla, iar trauma este impactul pe care acest eveniment il are in interiorul persoanei. Indiferent de cea ce se intampla, este importanta aceasta distinctie. Ceea ce produce traumatizarea este evenimentul care conduce la suprasarcina, iar traumatizarea este ruptura cauzata de faptul ca mecanismele interioare sunt depasite in capacitatea lor de a face fata la ceea ce se intampla si apare o ruptura care atrage dupa sine efecte pe termen lung.
Desigur, este foarte usor de crezut in continuare ca un eveniment traumatic este ceva usor de vazut pentru toata lumea si ca o persoana care a suferit o ruptura o sa fie usor de distins. Adevarul este departe de acest lucru. Exista acel tip de traumatizari unde este vizibil pentru toata lumea, desigur, insa exista si acele traumatizari care nu sunt atat de vizibile si care se manifesta intr-un fel in care foarte putini pot sa isi dea seama ce se intampla, de fapt.
Pentru a intelege mai bine acest lucru trebuie sa facem diferenta intre stres si trauma. Cand stim ca vorbim despre un factor stresor si cand stim ca vorbim despre un factor traumatizant? Diferenta o face ceea ce se intampla in interiorul persoanei sub actiunea factorului. Acelasi factor poate fi stresor pentru anumite persoane sau traumatizant pentru alte persoane.
Stim ca vorbim despre un factor stresor atunci cand efectele sunt pe termen scurt si ele dispar odata ce actiunea factorului stresor se opreste. In schimb, vorbim despre un factor traumatizant atunci cand efectele sunt pe termen lung si ele nu dispar la incetarea actiunii factorului stresor. Si foarte important, in cazul stresului nu apare ruptura, adica traumatizarea. Mai concret, ceea ce produce ruptura este intensitatea cu care acele sentimente se simt, omul ajungand “sa se rupa” sub greutatea lor.
De retinut, insa, este faptul ca un factor stresor care actioneaza pe termen lung poate deveni factor traumatizant, tensiunea interioara crescand pana in punctul in care este atat de intensa incat se produce ruptura. Sunt multi factori care pot explica sau prezic prezenta traumatizarii. Factorii personali, care includ rezilienta, personalitatea, gandirea, adaptabilitatea etc., factorii de mediu, factorii favorizanti, – toti acestia contribuie, iar rezultatele variaza in functie de ei.
Am mentionat rezilienta in acest context, deoarece aceasta se defineste prin capacitatea unei persoane de a trece prin evenimente cu potential traumatic sau chiar traumatice fara sa dezvolte patologie mentala. Iar rezilienta, in copilarie, se construieste in functie de factorii de protectie si este dependenta si de factorii de risc la care este expus copilul. Intr-un articol viitor vom dezbate pe scurt ce inseamna rezilienta in copilarie si adolescenta, care sunt factorii de protectie si cei de risc, si cum actioneaza acestia in formarea unui copil rezilient.
De ce este bine pentru un copil sa aiba camera lui
Cele 2 tehnici eficiente de a rezolva orice conflict cu copilul
Prin aceasta perspectiva, a psihotraumatologiei, putem sa intelegem de ce patologia mentala nu este nimic mai mult decat un raspuns la un eveniment sau mai multe care au produs in interiorul unei persoane o ruptura, adica o traumatizare. Indiferent ca vorbim despre anxietate, depresie, tulburari de personalitate etc., copilul nu s-a nascut cu ele, ci le-a capatat de-a lungul vietii sale. Un copil ai carui parinti nu i-au explicat niciodata in copilaria mica de ce pleaca, unde pleaca si cand se vor intoarce cel mai probabil a experimentat sentimente de parasire care actioneaza ca o traumatizare, deoarece copilul este vulnerabil si fara protectie in fata evenimentului, teama si neajutorare.
Iar daca acest lucru se intampla si pe un fond favorizant, copilul respectiv va ramane cu o trauma care, daca nu va fi tratata, atunci psihicul va forma diverse mecanisme care vor semnaliza prezenta traumatizarii. Problematic este, mai degraba, daca aceste lucruri vor fi observate si interpretate corect. Nici nu mai are sens sa discutam despre pedeapsa fizica, despre abuzul sexual, despre abuzul verbal, despre certurile dintre parinti si tot asa. Toate acestea vin in amenintarea sanatatii mentale ale copilului.
Tinand cont de toate aceste lucruri, este bine sa fii atent la copilul tau si sa observi lucruri care par iesite din comun, care ar putea semnala ca ceva este mai putin in regula, si desigur, atentie la preventia acestor lucruri.
[ad#co-2]Nu te baza pe faptul ca este nevoie de un eveniment cu un impact major pentru a traumatiza un copil deoarece acest lucru este cat se poate de fals. Nu uita ca si privatiunea emotionala actioneaza ca un factor traumatizant. Cum? Este initial un factor stresor care actioneaza sistematic si pe termn lung si devine factor traumatizant, producand un efect traumatizant. De ce? Privatiunea emotionala presupune automat ca nevoile emotionale ale copilului sa nu fie satisfacute, deci se creeaza o tensiune interioara.Nevoile emotionale satisfacute asigura echilibru si sanatate psihica. Atunci cand acestea nu sunt satisfacute, apare un dezechilibru, iar pe termen lung intensitatea creste pana in punctul in care este prea mare si se produce ruptura. Asa ca, fii atenta la nevoile emotionale ale copilului tau, deoarece traumatizarea are forme de la cele mai evidente pana la cele mai subtile.
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!
