Ce se învață din durere
Acest articol este un Guest Post
[ad#co-1]Nu cred că mai e cineva care să nu fi auzit de tragedia în care au ars atâția oameni. Toți cei care avem copii probabil că am empatizat cu mamele cate și i-au pierdut pe-ai lor. Dar putem învăța ceva din asta?
Iată ce am descoperit eu după nenorocire:
Că uitasem să fiu fericită că am copiii sănătoși.
Că dădeam prea multă importanță firii dezordonate a băiatului meu de 9 ani și talentului de a stoarce lacrimi al fiicei mele de 5 ani.
Că prefer să fie casa vraiște, să fie repetenți, să nu se spele pe dinți cu săptămânile dar să-i știu că SUNT.
Că pot să iubească pe cine vor ei, să asculte ce muzică vor ei, să se tundă cum vor ei, să se îmbrace cum vor ei pentru că asta înseamnă ca TRĂIESC. Morții nu mai fac nimic din toate astea.
Că pot să se faca gunoieri, medici, profesori, șomeri, grași, slabi dar să se facă și să fie fericiți.
Că nu trebuie să aibă toată ziua ocupată cu teme, meditații extrașcolare etc. Că trebuie să crească sănătoși și fericiți. Asta e treaba lor principală.
Că nu vreau să adormim niciodată certați.
Că nu-s atentă la ei și într-o zi îmi va fi dor.
Că n-am răbdare câtă ar merita.
Că nimic din tot ceea ce ni se pare că e important nu contează atât de mult și că ceea ce contează cu adevărat e să FIE! Credeți că vreun părinte care-și vegheaza copilul ars pe-un pat de spital se gândește cum va arăta, unde va lucra, că va fi infirm, că ceva din toate astea? Se gândește doar atât: Să FIE! SĂ TRĂIASCĂ!
Copiii noștri sunt! Trăiesc! Îi vedem?
Dacă citește vreun copil acest articol…
Copile, nimic din ce-ți poți tu imagina mai greu și mai dureros pe lumea asta nu e comparabil cu durerea unui părinte când copilul lui pățește ceva. Iar dacă moare el își dorește să moară și el ca să fie cu puiul. Așa încât, data viitoare când cu greu te lasă să ieși din casă înțelege că nu e rău, doar te iubește mai presus de viața lui și preferă să-l urăști decât să te știe în pericol.
Dacă te-a lăsat să pleci, ai grijă unde și cu cine te duci. Ca să nu trebuiască să suni și să-i spui înainte de a muri: ”Mamă, te iubesc!”, așa cum au făcut-o alții.
Sunt Violeta Nita, manager general Centrul de Meditatii si Dezvoltare Personala din Bucuresti. Centrul, deschis cu fonduri europene, functioneaza din septembrie 2013 si se adreseaza atat elevilor care au nevoie de sprijin pentru a recupera materia scolara neinteleasa, de a se pregati pentru examene, dar si adultilor care au iesit de pe bancile scolii si care vor sa promoveze examenul de bacalaureat. Am deschis Centrul de Meditatii si Dezvoltare Personala pentru ca vreau sa ajut tinerii si sa contribui la dezvoltarea lor ca oameni.
Site: centruldemeditatii.ro
[ad#co-3]
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!
