In principiu ar trebui sa fie simplu: tu si educatoarea sau invatatoarea copilului aveti amandoua un obiectiv comun – educatia si grija pentru cel mic. Impreuna cresteti, educati si aveti grija de copil. Sunteti in aceeasi tabara. Insa, de multe ori nu se intampla chiar asa.

In doar cateva luni, copilul meu va merge la gradinita. Si nu pot sa nu ma intreb daca o sa-mi placa de educatoarea lui, daca ne vom intelege din prima, ori vom avea nevoie de timp.

Coincidenta face ca zilele acestea sa descopar un blog al unei foste profesoare, Katie Joiner, care a renuntat la profesie pentru a-si creste cei doi copii. Intr-un dintre articolele sale recente, Katie aduce in discutie relatia dintre parinte si educator, recunoscand ca a invatat multe dupa ce s-a regasit in ambele ipostaze, de parinte si educator.

Chiar daca vorbim despre o educatoare si mama din SUA, ideile pe care le subliniaza si solutiile pe care le ofera se pot aplica foarte usor oriunde.

Din momentul in care copilul incepe sa mearga la gradinita, iar mai apoi la scoala, daca lucrurile nu evolueaza exact asa cum ne dorim, tendinta este de a spune ca este vina educatorului:

- daca nu se descurca la scoala, ori nu-i place scoala – de vina este invatatoarea

- copilul nu isi face prieteni cu usurinta – este vina educatoarei

- copilului nu-i place de educatoare / invatatoare – bine-nteles este vina ei. Aici, da, se intampla sa fie de vina chiar ea. Ideea este ca nu intotdeauna este vina educatoarei sau a invatatoarei.

Si, atunci, de ce sa incetam sa adunam frustrari sau suparari fata de educatoarea copilului?

Iata 4 motive pentru care parintii ar trebui sa renunte sa mai acumuleze nemultumiri.

Motivul 1: Relatia noastra, ca parinti, cu educatoarea afecteaza relatia educatoarei cu copilul.

Motivul 2: De multe ori, in spatele povestii pe care o auzi de la alt parinte sau pe fuga, se ascunde mai mult si lucrurile se interpreteaza diferit.

Motivul 3: Educatoarea are rol foarte important in educatia copilului

Motivul 4: Nu rezolvi nimic daca lasi sa se acumuleze nemultumiri. De fapt, acest lucru poate face ca lucrurile sa se complice.

Dar ce faci daca esti, deja, suparata pe educatoarea copilului tau?

FII PROACTIV!

Primul pas in rezolvarea conflictului este sa vorbesti cu educatoarea. Nu te duce direct la director. Daca simti ca nu poti avea o discutie cu ea si sa ramai calma, atunci evita o intalnire fata in fata. Scrie un e-mail si reciteste-l pana cand constati ca este argumentat si contine toate informatiile. Sau il poti trimite pe tatic la o discutie cu ea, daca este mai calm.

Orice ai face, insa, evita sa pui copilul in mijlocul conflictului.

OBSERVA DE APROAPE!

Daca simti ca niciuna dintre metodele de mai sus nu se potriveste, cel mai bine este sa o observi de aproape. Ofera-te voluntar in clasa si observa daca in acele cateva ore petrecute alaturi de ea se confirma sau nu grija referitoare la comportamentul pe care il are fata de copii.

Nu poti sa eviti situatiile tensionate cu educatoarea copilului tau. In cele din urma tot se va intampla. Important este sa comunici nemultumirile, sa afli daca au sau nu un fundament. Nimeni nu castiga daca tensiunile se acumuleaza si se transforma in frustrari. Cu atat mai putin copilul.