Evenimente
Ai un creion? Cel mai probabil că da, iar achiziționarea unuia nu îți pune probleme. Însă, chiar în acest moment, câteva mii de părinți se gândesc la faptul că, luni, nu vor avea cu ce să cumpere copilului un creion, un caiet, ori un pix, măcar. Aici, cu foarte foarte foarte putin din partea ta, ai puterea să faci o schimbare. În perioada 1-8 septembrie 2016, Gabriela Maalouf, expert parenting
Nutricia invită părinții la Atelierele gratuite Aptamil Junior IQ pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor Primii trei ani de viață sunt esențiali pentru dezvoltarea funcțiilor cognitive și a inteligenței copilului. În această perioadă, în care creierul își formează până la 80% dintre procesele de gândire care stau la baza inteligenței, implicarea părinților este decisivă. De aceea, în perioada septembrie – octombrie 2016, Nutricia va susține Atelierele gratuite Aptamil Junior IQ pentru dezvoltare
În fiecare din noi există o dorință de a fi cel mai bun într-un domeniu. Uneori ne visăm stând pe un podium, în timp ce ni se pune medalia în jurul gâtului. Noi credem că fiecare copil este un campion! Fiecare din noi are cel puțin o calitate care ne face să fim excepționali și nu e nevoie să avem puteri supra-naturale, ci este suficient să luptăm cu mult curaj, precum
Cand experienta profesionala se intalneste cu experienta de mama, rezultatele pot fi uimitoare si cu un impact chiar global! La aproape patru ani de la momentul lansarii (in martie 2012), “Doctorita Plusica” (“Doc McStuffins”) se bucura de succes atat in randul copiilor, cat si in randul expertilor. Serialul i-a adus lui Chris Nee noua premii, printre care distinctie Peabody (2015), Young Artist Award (2013) sau Image Awards (2013 si 2016), alaturi de
Mamici, este timpul pentru putin rasfat. Iar pretextul vi-l dau imediat: trei deserturi faimoase ale lumii se transforma in ciocolata. Cei de la Heidi sunt responsabili de aceasta experienta unica a desertului. Surprinde-i pe ai tai cu trei deserturi delicioase, de savurat pe langa brad. Si daca iti vizitezi prietenii si familia in zilele urmatoare, pune-le in cadou si aceste produse noi de la Heidi. Si, stai! Ca lucrurile frumoase
Urania Cremene a participat, ieri, la cea de-a treia editie a Social Media for Parents, eveniment organizat de Evensys. Social Media for Parents 2015 a fost dedicat parintilor interesati de blogging si de noutatile legate de cresterea sanatoasa a copilului. Invitata la eveniment, Urania Cremene a vorbit despre gestionarea emotiilor atat la adulti, cat si la copii, oferind parintilor o tehnica simpla si utila: “Inside Out”. “Numeste emotia pe care o
Daca vrei sa afli ultimele tendinte in mediul online, ce sa faci pentru a avea un blog de succes si daca vrei sa afli din experienta unor mamici bloggerite cunoscute, atunci nu trebuie sa ratezi cea de-a treia editia a evenimentului “Social Media for Parents”, organizat de Evensys, pe 22 iulie, la Crowne Plaza Hotel, Bucuresti. In cadrul “Social Media for Parents” se vor organiza trei sesiuni de conferinte, ce vor dezbate noi idei despre parenting
Gravidele si mamele din Romania vor avea mai usor acces la servicii de educatie perinatala, necesare atat in perioada sarcinii, cat si in cea postnatala. Asociatia SAMAS, reteaua nationala de educatori perinatali, a incheiat un protocol cu Societatea Nationala de Medicina Familiei si Societatea Romana de Pediatrie, se arata intr-un comunicat de presa al asociatiei. In urma acestui protocol, medicii de familie si medicii pediatri vor recomanda serviciile programului SAMAS
Ce sunt primele 1000 de zile? Din ziua conceptiei si pana cand copilul tau implineste doi ani. Este o fereastra unica in dezvoltarea si cresterea copilului tau in care tu poti actiona pentru a-i oferi celui mic sansa unui start sanatos! Secretul este in alimentatia corecta si intr-o nutritie sanatoasa. S-a estimat ca problemele de sanatate pe care le avem cu totii, de-a lungul vietii, sunt explicate in proportie de
Pe masura ce familia se mareste, cresc si nevoile financiare. Cu atat mai mult cu cat, odata cu intrarea in concediul de crestere a copilului, venitul mamei scade. Din aceasta cauza, multe femei, dupa ce nasc, nu mai au nici timp, nici energie, dar nici bani pentru ca sa se ingrijeasca mai bine si sa-si cumpere lucruri noi, asa cum faceau inainte de a fi mame. Dar, acesta este cumva